Două nașteri: în R. Moldova și în Franța

Adriana este o tânără care a născut primul ei copil la maternitatea din Orhei. Deoarece fătul era prea mare şi ea avea probleme cu tensiunea arterială, a fost necesară o operaţie cezariană. Trăind astfel o experienţă extrem de neplăcută, Adriana a decis foarte greu să mai nască un copil.

– Adriana, care este experienţa ta la prima sarcină?

– Pe parcursul sarcinii, am mers de patru ori la urgenţă cu hipertensiune. În ajunul naşterii, am făcut o ecografie. Medicul mi-a spus că fătul are 4 kg 200 g şi că e prea mare. Până în seară, am pierdut apele şi au început contracţiile. La spital, medicii m-au întrebat: „Ce facem?”. În starea în care eram, aş fi dat totul din lume doar ca să fie bine micuţul. Tensiunea se ridicase mult şi imediat m-au luat la operaţie. Mi-au înfăşurat mâinile şi picioarele cu bandaj elastic şi mi-au injectat anestezia în spate. Mi-au mai pus o mască cu o sondă de la care mă asfixiam. Le spuneam că nu pot respira, iar ei apăsau sonda şi mai tare. Nu ştiu cât a durat operaţia, dar când am văzut copilul, m-am deconectat. M-am trezit în salon cu gheaţă pe burtă. Aşa a început calvarul. O lună am stat în spital cu febră. Am făcut o radiografie. Mi-au zis că am pneumonie. M-au ghiftuit cu antibiotice. După o perioadă de tratament, temperatura persista. Veneau medici să mă consulte, dar au depistat greu că operaţia fusese infectată. Am fost tăiată a doua oară, după care a mai urmat o lună de tratamente şi pansamente.

– Cine a avut grijă de copil în acest timp?

– Eu nu am putut profita de acele clipe frumoase de a-mi ţine în braţe pruncul nou-născut. Mama-soacră se ocupa de Vlad ziua, iar mama mea avea grijă de el noaptea.

– Medicii erau amabili?

– Dacă le-am plătit, cum să nu fie amabili?!

– Aveai poliţă de asigurare ?

– Sigur, dar nu avea nicio valoare. Până nu dai bani, nu se uită nici cu spatele la tine.

– Câţi bani aţi cheltuit cu naşterea?

– Şefei de secţie i-am dat iniţial 800 de lei, mai târziu 1200 de lei. Asistentei de gardă i-am dat 500 de lei, moaşei – 300 de lei. Iar surorilor medicale care îmi schimbau scutecul le dădeam de fiecare dată câte 100 de lei. În total, am cheltuit în jur de cinci mii de lei.

– Ceruse bani cineva?

– Nimeni nu a cerut direct. Am dat pentru că toţi dădeau. De patru ori, cât am fost internată în spital în timpul sarcinii, am văzut multe şi nu am vrut să risc. Colegele de cameră mereu mă sfătuiau că, dacă vreau să fie bine, să aibă grijă de noi, trebuie să dau bani la toţi lucrătorii medicali.

– Cum a fost cea de-a doua naştere, în Franţa?

– Am decis foarte greu să mai avem un copil. Au trecut mai bine de şapte ani, iar eu nu pot uita coşmarul trăit la prima naştere. Pe cât de mare era bucuria când am aflat că sunt însărcinată cu gemeni, pe atât de mare era frica. Din fericire, sarcina a decurs fără vreo complicaţie. La 35 de săptămâni am pierdut apele. Am chemat urgenţa. În nici 10 minute erau la poartă. La ora 23.00 am intrat în spital. Nu mă puteam gândi la nimic altceva decât să mă rog la Dumnezeu să mă ţină măcar să-mi văd copiii. M-a ajutat enorm de mult atitudinea medicilor, care nu încetau să mă încurajeze, să mă asigure că totul va fi bine. Noaptea, pe la ora trei, îi ţineam deja în braţe pe gemenii Daniel şi David. Chiar dacă a fost naştere prin cezariană, soţul a avut posibilitatea să asiste, insuflându-mi curaj.

În aceeaşi zi, pe la 19.00, asistenta mi-a scos pansamentul şi mi-a zis că nu mai e nevoie să îl schimbe. Ba chiar am făcut şi un duş imediat. După intervenţia din Moldova, nu m-am ridicat din pat trei zile, iar după cea din Franţa – până în seară puteam dansa. Pentru că picii s-au născut prematur, am rămas la maternitate 11 zile, în care am avut parte de consultaţii minuţioase, chiar dacă erau perfect sănătoşi. În tot acest timp, am fost ajutată enorm de mult de asistente. M-au învăţat lucruri practice legate de îngrijirea corectă a copiilor. Noaptea aveau ele grijă de copii, ca eu să mă pot odihni. Mă vizitau foarte des, întrebându-mă cum mă simt, dacă am nevoie de ceva. Cu câteva zile înainte de externare, ne-a vizitat asistenta socială. Mi-a propus să vină cineva să mă ajute la curăţenia prin casă şi la călcatul hainelor. Mi-a spus cum să accedem la ajutoare sociale în legătură cu starea familială. La externare, medicul mi-a recomandat 10 şedinţe de reeducare perinatală. În experienţa mea din Moldova nu auzisem despre aşa ceva.

La trei zile după naştere i-am spus soţului că peste doi ani mai facem şi o fată… sau două.

– Câţi bani aţi scos din buzunar pentru naşterea din Franţa?

– Niciun cent. Pentru că avem salariile inferioare salariului minim pe economie, beneficiem integral de asigurare medicală. Recent ne-am înscris la o asociaţie de ajutorare şi primim produse alimentare, lapte pentru copii, scutece.

În concluzie, vă spun ferm că în ultimii şapte ani nu puteam să-mi imaginez că am să nasc a doua oară şi am să visez la a treia sarcină, mai ales într-o ţară străină.

Ecaterina ŢURCAN HACINA, Franţa