Dodon anunță că Ștefan Gațcan, împreună cu familia, a părăsit R. Moldova: „Se temea, mi-a cerut ca paza de stat să-l însoțească până la ieșirea din țară”

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, susține că deputatul Ștefan Gațcan, împreună cu familia sa, a părăsit miercuri, 2 iulie, R. Moldova. Dodon spune că Gațcan i-a cerut protecție și ca agenții Serviciului Protecție și Pază de Stat l-au însoțit pe acesta până la ieșirea din țară. Declarațiile au fost făcute de către șeful statului în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”.
„Unde este domnul Gațcan și ce a fost câteva zile în urmă? Eu știu că a fost o discuție la fracțiunea noastră. Dânsul a venit la fracțiune așa cum a convenit cu colegii mei din PSRM și a depus cererea de părăsire a Parlamentului Republicii Moldova. Dat fiind faptul că dânsul a spus colegilor că sunt riscuri asupra sănătății dumnealui, președintele fracțiunii PSRM s-a adresat cu o cerere președintelui țării, adică mie, să asigurăm pază de Stat dumnealui, pentru că avea frică pentru viața sa, de cei care l-au scos și l-au impus câteva zile în urmă ca să scrie cererea probabil, nu știu, el se temea și i-am dat pază de Stat. Sunt gata ca oricărui alt deputat să ofer pază, care este amenințat de cineva poate să se adreseze și noi să evaluăm și o să luăm o decizie.
Dumnealui a solicitat pază de stat, i-am spus pe când și pe cât timp îți trebuie, poftim, dar avut nevoie de pază de Stat doar până la frontieră. Din câte cunosc eu, din câte m-au informat colegii, Serviciul Protecție și Pază de Stat, care a fost lângă el, ne-a comunicat că dumnealui a spus că vrea suport până la ieșirea din țară. A ieșit din țară, dar nu pot să vă spun în ce direcție pentru că noi nu cunoaștem și a spus că mai mult de pază de Stat nu are nevoie. Împreună cu soția și copiii a plecat omul din țară, aceasta este decizia dumnealui, să depună cerere să lase mandatul și să plece din țară.
Aberațiile care ieri s-au început, bandiții aceștia de-a lui Șor și Candu, sunt foarte interesante, mi-am adus aminte când Plahotniuc aruncat cu curcani deasupra gardului de la Președinție. Fix așa, dacă cineva credea că Șor și Candu, nu sunt împreună, iată, i-ați văzut pe toți împreună cum au ieșit la protest în fața Președinției”, a declarat Dodon.
De miercuri dimineață, 1 iulie, doctorul-deputat Ștefan Gațcan este de negăsit. Totul a început după ce parlamentarul a anunțat că părăsește PSRM și aderă la Pro Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.