Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Parlamentul a aprobat cererea…

DOC Parlamentul a aprobat cererea de demisie a lui Ștefan Creangă din funcția de director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică

Parlamentul a aprobat vineri, 3 decembrie, cererea de demisie Ștefan Creangă din funcția de director al Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), numit în funcție în 2019.

Proiectul de Hotărâre a fost adoptat cu votul a 67 de deputați, dintre care 57 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și 10 deputați ai fracțiunii Blocului Socialiștilor și Comuniștilor (BCS).

La 22 noiembrie, reprezentanții ANRE au anunțat că Ștefan Creangă a depus cerere de demisie din funcția de director al Agenției.

Din 2019, Ștefan Creangă a deținut funcția de director în Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. În perioada 2014 – 2019 a fost deputat în Parlamentul R. Moldova, preşedinte al Comisiei economie, buget şi finanţe.

În 2017, ZdG a scris că  alesul poporului a intrat în casă nouă după ce, la 6 martie 2016, a semnat un contract de schimb, înlocuind o căsuţă mai modestă din centrul capitalei cu un imobil luxos de pe str. Ciocârliei din Chişinău, care valorează aproximativ 4 milioane de lei, potrivit experţilor imobiliari. În 2016, deputatul Creangă şi-a cumpărat o motocicletă Honda, plătind pentru ea 8 mii de euro. „Eu am capacitatea de a munci. Aşa cum am muncit până în 2009, şi după 2009 am reuşit să fac investiţiile corecte”, şi-a justificat averea deputatul Ştefan Creangă, într-o intervenţie pentru Jurnal TV.

În martie curent, deputații au acordat vot de neîncredere conducerii ANRE și au cerut demisia Consiliului de Administrație al acesteia. Parlamentul a calificat activitatea conducerii ANRE și a Consiliului Concurenței drept ineficientă. Hotărârea a fost adoptată cu majoritatea voturilor parlamentarilor, prezenți în sală, în urma audierilor cu privire la creșterea prețurilor la carburanți.