Principală  —  Blog  —  Cititorul de gardă   —   CITITORUL DE GARDĂ: „Am câteva…

CITITORUL DE GARDĂ: „Am câteva întrebări către ministra de Interne”

Imagine-simbol
  • „Sunt Angela Bahneanu și vă rog din suflet să mă ajutați. Pe 20 ianuarie, dimineață, am mers la piața de haine din Tiraspol, ca să schimb o pijama cumpărată anterior. Deoarece era foarte puțină lume la ieșirea din piață, mi-am scos masca. Atunci, de mine s-a apropiat un polițist și mi-a făcut observație.

Eu imediat am pus masca, iar polițistiul mi-a solicitat buletinul de identitate. I-am zis că nu îl am cu mine, la care dumnealui mi-a zis să-l urmez la sectorul de poliție. L-am întrebat pentru ce să merg la sector, mai ales că mă grăbeam la serviciu. Polițistul m-a apucat de mână, m-a tras și m-a târât vreun kilometru până la sector. În tot acest timp, eu întrebam pentru ce, la care acesta îmi spunea: o să vezi…

La sector, mi-a întocmit proces verbal și m-a informat că mi-a stabilit contravenție – 1000 de lei, deși mi-ar fi putut aplica chiar și 2000 de lei. La întrebarea mea „pentru ce”, așa și nu mi-a răspuns clar, a zis doar – „pentru aiere”.

Cât m-a târât pe drum și cât a scris, am tot plâns. Masca era udă de lacrimi, iar el, în fața mea, tușea puternic, fără oprire. Am fost tratată inuman, ca un criminal. Dacă cineva mi-ar spune că i s-a întâmplat așa ceva, nu aș crede că e posibil.

La sectorul de pe str. Iurii Gagarin, 3, am stat vreo 30 de minute, după ce vreo 25 am mers de la Piață până acolo. Mi-a dat decizia și mi-a zis să semnez. Am semnat și am solicitat o copie a explicației mele. Mi s-a spus să merg la str. Bulgară, să solicit în scris…

Chiar și după ce am citit cu multă atenție Hotărârea Guvernului, nu înțeleg pentru ce mi s-a aplicat amenda și pentru ce am suportat această bătaie de joc, umilință. Am pierdut o zi de muncă, deoarece fiind plânsă, stresată, nu am putut merge la serviciu…

Sincer, când am auzit ce sumă trebuie să plătesc, știind că am și o factură neachitată la gaz l-am rugat: vă rog, am o fetiță studentă și soțul este decedat, nu am cum… Dar nu a fost cazul.

Acum, am o întrebare pentru doamna ministră ce opțiuni am eu într-un stat cu sărmani polițiști care, dacă iau mită, este ok, fiindcă au familii:

1. să achit contravenția în 72 de ore, cu reducere?

2. să achit factura la gaze?

3. să trimit o geantă fetiței care are zi de naștere peste o săptămână?

  1. să îmi fac valiza și…?”.

ZdG a solicitat opinia polițistului Tudor Pîslari, de la sectorul de poliție nr. 4, pe marginea celor întâmplate. Acesta ne-a spus că Angela Bahneanu și-a scos masca, iar la insistența sa de o aplica la loc, ar fi răspuns iritată. L-am întrebat dacă era obligatorie purtarea măștii în aer liber, într-un loc neaglomerat. Tudor Pîslari a recunoscut că dacă Angela Bahneanu ar fi fost mai loială, poate lucrurile nu avansau în așa măsură.

Avocata Violeta Gașițoi, care a luat cunoștință de acest caz, ne-a spus că astfel de acțiuni ar trebui contestate în instanța de judecată. „Atitudinea angajaților din Poliție față de cetățeni ar trebui să fie una respectuoasă și responsabilă”, spune avocata, decisă să-i acorde Angelei Bahneanu suport juridic.

Potrivit Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică, este obligatorie purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice închise, inclusiv în transportul public, precum și în spațiile deschise unde nu este posibilă respectarea distanței fizice de cel puțin 1 metru. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.