Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Eugen Carpov a discutat cu…

Eugen Carpov a discutat cu fermierii din raionul Dubăsari

Viceprim-ministrul Eugen Carpov a prezidat astăzi o şedinţă de lucru cu participarea fermierilor din raionul Dubăsari ce deţin terenuri agricole după traseul Râbnița-Tiraspol.

unnamedÎn cadrul întâlnirii a fost discutată modalitatea practică de realizare a prevederilor hotărârii de Guvern privind compensarea parţială a cheltuielilor suportate de către deţinătorii de terenuri amplasate după Râbnița-Tiraspol. S-a convenit ca, în vederea asigurării transparenței depline în procesul de luare a deciziilor de plată a compensațiilor, reprezentanții fermierilor să participe la lucrările comisiilor la nivel local și central care vor examina cererile respective.

Totodată, participanţii au abordat subiectul privind asigurarea accesului efectiv la terenurile agricole. În acest sens, Eugen Carpov a reiterat că în cadrul întrevederii reprezentaţilor politici în reglementarea transnistreană din 6 octombrie curent, experţii grupului de lucru pentru economie din partea Chişinăului au prezentat un proiect de acord menit să asigure accesul liber al fermierilor la terenurile agricole. Eugen Carpov a precizat că proiectul propus nu abordează aspecte ce țin de modificarea dreptului la proprietate al fermierilor sau impunerea unor plăti pentru utilizarea acestor terenuri. Discuţiile pe textul documentului vor continua în cadrul următoarei şedinţe a grupurilor de lucru pentru economie. Participanții la ședință au căzut de acord să mențină un dialog constructiv și constant pe toate problemele abordate.

Eugen Carpov a precizat că Guvernul va depune în continuare toate eforturile în vederea soluționării problemelor cu care se confruntă fermierii din raionul Dubăsari în procesul de prelucrare a terenurilor după traseul Râbnița-Tiraspol.