Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Complicii lui „Şalun”, ex-angajaţi MAI,…

Complicii lui „Şalun”, ex-angajaţi MAI, urmăriţi penal

După ce Curtea de Apel Chişinău a condamnat câţiva membri ai unei grupări criminale, inclusiv pe liderul acesteia — Alexandru Covali, alias „Şalun”, la 21 de ani de puşcărie, Procuratura Generală anunţă „despre începerea urmăririi penale în privinţa unor foşti angajaţi MAI care au activat în cadrul subdiviziunilor specializate în combaterea traficului de fiinţe umane şi în privinţa cărora există temeiuri rezonabile că ar fi favorizat activitatea acestei filiere criminale”.

Potrivit procurorilor, în perioada 2001—2006, Alexandru Covali a creat o organizaţie criminală, ce acţiona pe teritoriul R. Moldova, României, Ucrainei, dirijând o amplă reţea de trafic de fiinţe umane, trafic de copii şi proxenetism ş.a.

Potrivit procurorilor, recrutarea victimelor exploatării sexuale se efectua de pe întreg teritoriul R. Moldova, cu preponderenţă din stânga Nistrului. Ulterior, victimele erau transportate în mun. Chişinău, fiind adăpostite în case şi apartamente special pregătite.
În cadrul anchetei, au fost identificate şi reţinute 24 de tinere (11 minore) care practicau servicii sexuale, dintre care 2 — din Ucraina. Potrivit unor reprezentanţi MAI, dosarul „Şalun” a fost greu de investigat din cauza unor mari sume de bani „puse în joc pentru libertatea lui Covali”.

Potrivit serviciului de presă al Procuraturii Generale, a început urmărirea penală în privinţa unor foşti angajaţi ai MAI care au activat în cadrul subdiviziunilor specializate în combaterea traficului de fiinţe umane şi în privinţa cărora există temeiuri rezonabile că ar fi favorizat activitatea acestei filiere criminale. În acest context, se investighează faptele primirii foloaselor materiale necuvenite de către foştii angajaţi ai MAI pentru acordarea protecţiei grupării criminale vizate.

Cauza este investigată de Procuratura Anticorupţie în comun cu CCCEC. În comunicatul Procuraturii se spune că „se întreprind masuri întru investigarea operativă, sub toate aspectele, complet şi obiectiv a circumstanţelor cauzei pentru stabilirea adevărului” şi că „despre rezultatele investigaţiilor şi soluţiile adoptate vom fi informaţi după terminarea urmăririi penale”.

Procurorii nu explică din ce cauză urmărirea penală a complicilor lui „Şalun” nu a avut loc concomitent cu cea a grupării de traficanţi.