100 metode de tortură – expuse publicului
La 26 iunie 2012, începînd cu orele 11-30 pînă la 15-00 în Scuarul Europei A.O. Falun Dafa din R. Moldova, în semn de protest faţă de genocidul continuu al practicanţilor Falun Dafa chinezi, vor înscena unele din cele 100 metode groaznice de tortură, care sunt aplicate pînă în prezent în China, fată de cei care se straduie să respecte principiile Adevăr, Compasiune şi Toleranţă şi îndeplinesc un set de exerciţii chinezeşti pentru însănătoşirea corpului.
Tot la 26 iunie începînd cu orele 16-30 pînă la 19-30 A.O. Falun Dafa organizează o acţiune paşnică de protest şi de comemorare cu lumînări în faţa Ambasadei Chineze la Chișinău (str.M. Dosoftei 124), pentru susţinerea victimelor torturii şi persecuţiilor fără precedent, ce durează în China de aproximativ 13 ani.
Falun Dafa sau Falun Gong – este o şcoală antică de qigong (set de exerciţii chinezeşti armonioase şi line), făcută publică pentru prima dată în China la 13 mai 1992, care are adînci rădăcini în cultura tradiţională chineză, avînd la bază trei principii adevăr, compasiune şi toleranţă. La moment este practicată şi apreciată în peste 120 ţări ale lumii inclusiv în R. Moldova, de către mai mult de 100 milioane discipoli, însă din luna iulie 1999, speriindu-se de popularitatea imensă a şcolii şi anume din motivul, că numărul discipolilor (100 mln.) depăşea numărul membrilor partidului comunist chinez (70 mln), conducerea Chinei a scos şcoala în afara legii, etichetînd discipolii Dafa ca duşmani de clasă şi desfăşurînd împotriva lor groaznice persecuţii manifestate prin arestări arbitrare, torturi şi omoruri şi chiar recoltarea de organe pe viu, doar pentru ca ultimii să se dezică de credinţa şi convingerea lor, să calomnieze Falun Dafa şi Maestrul şcolii, fapte recunoscute, menţionate şi condamnate în rapoartele sale de către ONU, Parlamentul European şi toate Organizaţiile de Drepturile Omului din lume.
Nicicînd în istorie nu a mai existat o persecutie asupra unui grup atît de mare de oameni, existînd peste 100 de milioane de practicanţi în China, care acum sunt trataţi nu ca oameni, ci ca simpla materie primă pentru profit. Nicicînd în istorie nu s-a ajuns la o maleficitate atît de grotească, corpurile practicanţilor fiind folosite drept surse de organe de transplant, după ce în prealabil sunt extenuaţi muncind în lagăre de muncă. Nicicînd în istorie nu s-a dus o persecuţie atît de cruntă împotriva nu numai naturii fizice a oamenilor cît mai ales naturii interioare a lor. Torturile chinezeşti sunt binecunoscute. Dintre acestea, torturile comuniştilor sunt cele mai dure. Iar dintre acestea, torturile aplicate practicanţilor pentru a-i determina sa renunţe la practica lor, depăşesc orice limită de imaginaţie şi intelegere.
Această persecuţie inumană încalcă grav Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi este o ameninţare directă la adresa demnităţii întregii omeniri, indiferent de rasă sau naţionalitate.
Menționăm că în data de 12 decembrie 1997, la recomandarea Consiliului Economic şi Social (decizia 1997/251), Adunarea a proclamat ziua de 26 iunie ca Zi Internaţională în sprijinul victimelor torturii (rezoluţia 52/149). Scopul acestei zile constă în “prevenirea, eliminarea totală a torturii precum şi funcţionarea efectivă a Convenţiei împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, ori diferitor pedepse”, semnată în 1984 şi intrată în vigoare la 26 iunie 1987. In această zi a întrat în vigoare Convenţia ONU împotriva Torturii, ratificată pînă la moment de 141 din cele 189 de tări – membre. Totodată, ziua de 26 iunie este o zi pentru reînnoirea angajamentelor omenirii în vederea denunţării acţiunilor de tortură şi îndreptăţirea victimelor care au avut de suferit de pe urma torturii, respectiv pedepsirea făptaşilor.
Tortura este cauzarea intenţionată a durerilor şi suferinţelor cauzate cu un anume scop, care nu este de a omorî persoana arestată, dar de a distruge personalitatea victimei.
Sursa: „Falun Dafa” Moldova