REPORTAJ/ Un orb în ochii R. Moldova

Olga nu a văzut niciodată prima sa jucărie, nu a văzut imaginile din cărţile cu poveşti, nu a văzut verdele semaforului, nu a văzut chipul bărbatului care i-a devenit soţ, nu a văzut zâmbetul copilului său, la fel cum nu a „văzut” susţinerea statutului şi nici mâncare timp de patru zile, cât a fost internată într-un spital. În schimb, Olga „vede” lipsa instituţiilor şcolare utilate şi dotate cu personal calificat, lipsa locurilor de muncă pentru nevăzători şi valoarea alocaţiei care nu acoperă coşul minim alimentar. Toate – într-un stat condus de un preşedinte care îşi pune semnătura pe Legi, fără a le citi cel puţin, dar şi de deputaţi care, văzători fiind, nu pot citi, chiar dacă sunt răsplătiţi cu salarii de zeci de mii de lei.

De 36 de ani, Olga Parasca priveşte viaţa, deşi nu o vede. S-a născut oarbă, pe timpul URSS, în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Copilăria cu ochi curaţi

Era anul ’82, perioadă în care grădiniţele nu acceptau copiii nevăzători, din cauza lipsei de personal calificat. Larisa, mama Olgăi, a fost singura educatoare din copilăria sa, iar casa – singura grădiniţă.

Larisa îşi aminteşte primele zile de viaţă ale copilului său: „Am născut-o pe Olga la 21 de ani. Avea ochii curaţi şi totul părea să fie bine. La scurt timp, am observat că nu reacţionează şi nu priveşte la jucării. Medicul ne-a zis să mai aşteptăm, că şi vederea poate veni cu timpul. Am aşteptat, iar peste cinci luni medicul mi-a spus că fetiţa e oarbă. Nervul vizual era nedezvoltat, iar aşa ceva nu se tratează. Cred că este genetic. În familie, stră-străbunelul meu a fost orb. A fost un mare stres, după care doi ani de zile am fost distrusă”.

Larisa cântă într-un cor bisericesc, serile. Pe parcursul zilei, încearcă să vândă medicamente din Ucraina prin spitale ca să facă nişte bani. Mereu cu frica de a nu fi prinsă. Lucrează până în 1998. Cumpără mobilă, televizor, covoare şi reuşeşte să întreţină familia. La doi ani de la naşterea Olgăi, tatăl său, Constantin, ajunge pasionat de alcool.

În 1996, Larisa şi Constantin divorţează. Olga şi Larisa pleacă din apartament în casa părinţilor. Revin peste o lună, dar găsesc pereţii goi. Constantin vânduse totul: pianul, maşina de cusut, aspiratorul, frigiderul. Şi mobila, şi vesela.

„Nu m-am aşteptat la aşa ceva. Băgam mâna în foc că nu ar fi făcut asta vreodată. Dar, fiind dependent de alcool, a vândut totul. După divorţ, i-am cerut pensie alimentară, dar nu avea de unde să-mi plătească. După ce a fost concediat, nu a mai fost angajat oficial. Nu era rău, dar era slab de fire. Acum trei ani, a decedat”, spune Larisa.

Olga începe să frecventeze şcoala abia la 9 ani, în 1991, când R. Moldova devine Independentă. Cei circa 135 km distanţă de la Chişinău până la singura şcoală internat specială pentru copii slab văzători şi orbi de atunci, cea de la Bălţi, risipeau orice speranţă a Larisei legată de o viaţă decentă pentru fiica sa.

În primii doi ani, pleca în fiecare săptămână să-şi vadă fiica. Deseori o găsea cu iritaţii, ba de la căldură, ba semn că personalul neglija igiena copiilor. O ia acasă. Se frământă. Nu îşi doreşte ca Olga să se simtă diferită de alţi copii. O duce, o ia, o duce, o ia. Cu timpul, Olga învăţă să circule singură cu microbuzul.

Primele lecţii şi primele munci

La gimnaziul din Bălţi, Olga învăţă alfabetul Braille. Tot acolo, face pielonefrită, cistită, gastrită, diagnoze care îi alimentează şi mai mult fricile Larisei de a-şi lăsa singur copilul. Frigul şi lipsa condiţiilor de viaţă o impun pe Olga să renunţe la studii în clasa a VIII-a, cu doi ani înainte de absolvire.

Revine în Chişinău, la Şcoala de meserii pentru nevăzători. Doi ani face cursuri de maseuză. Pe atunci, tatăl său o ajută. Dimineaţa o duce şi seara o aduce de la cursuri. Peste un an, în 2003, Olga se angajează în calitate de corector la Minitipografia Centrului de Informare şi Reabilitate al Societăţii Orbilor din Moldova, având oferta administraţiei. Începe să citească şi să corecteze cărţi în limba română şi rusă, primind un salariu de 335 de lei. La acelaşi centru, face cursuri de orientare cu bastonul alb şi învăţă să folosească calculatorul.

Olga îşi aminteşte acum prima sa deplasare, singură, pe străzile din Chişinău:

„Atunci a fost prima dată când am mers singură pe străzile din capitală. Zilnic acelaşi traseu: lucru-staţie-casă, în 5-7 minute. Eram singură, stresată, să nu uit drumul pe care îl parcurgeam cu instructorul, să nu o iau în altă parte. Mai trebuia să trec şi strada. Am mers singură de vreo trei ori. În acea perioadă, mama nu lucra. Nici nu ar fi putut lucra. În fiecare dimineaţă mă ducea la serviciu. Seara – acasă. Salariul, pensia, indemnizaţia şi cei 200 de lei pentru o lecţie de predare a alfabetului Braille, ne ajutau să trăim”.

Larisa: Trebuia să mă duc să cumpăr mâncare, să vin, să gătesc. Făceam un lucru care nu era plătit. Dar Olga era în societate, printre oameni, nu stătea singură închisă în casă, continuă mama să-i depene amintirile.

Olga: Acum, ies afară doar împreună cu mama.

Larisa: Mi-i frică, cum să meargă singură?

Olga: Ţie ţi-i frică de multe lucruri.

Larisa: Pe una sănătoasă o iau şi o pun în maşină, dar pe tine…

Olga: Dar nu mă bagă nimeni ziua în amiaza mare în maşină, încheia ea dialogul încercând să-şi liniştească mama.

Olga continua să caute şi să corecteze greşelile din cărţi timp de nouă ani. În 2012, renunţă la munca de corector răsplătită în cele din urmă cu 1 300 de lei.

Dragostea dincolo de ecran

În 2010, Olga cumpără un calculator, instalează cititorul de ecran şi îl cunoaşte on-line pe Lias, un tânăr din Algeria, de aceeaşi vârstă cu ea. Vorbesc engleza. El vrea să întemeieze o familie. Ea se gândea cine şi-ar dori o nevăzătoare. Îi spune că nu vede. El o întreabă: „Dar nu fiecare dintre noi are neajunsuri?”. La a treia conversaţie, se cunosc cu părinţii.

Olga spune că folosește cititorul de ecran și pentru a scrie sau a citi mesaje la telefonul mobil

„Nu pot spune că eram pasionată până peste urechi. Eram deja matură, 26 de ani, judecam limpede. Am înţeles că este o persoană responsabilă, serioasă, mi-a făcut cunoştinţă din primele zile cu părinţii, surorile, cu nişte mătuşi, tot pe internet. Ei m-au văzut, mama i-a văzut pe ei, am comunicat, el a tradus, pentru că ei nu vorbesc engleza. Am înţeles din prima că nu are niciun interes ascuns. De fapt, ce interes să aibă?

Mi-a spus de la început că va trebui să trăim acolo, pentru că va avea un serviciu. Pe atunci, învăţa, avea un stagiu la o companie petrolieră unde acum e inginer. Ei fac stagiu un an jumate, după care îi angajează cu contract pe o perioadă de şapte ani”, povesteşte Olga.

Din R. Moldova în Algeria

În 2012, Olga şi Lias s-au căsătorit în Tunisia. Doi ani după căsătorie, Olga pleacă să locuiască în Algeria, nordul Africii. „Acolo am învăţat araba. După un an, înţelegeam totul, dar îmi era greu să vorbesc. Totuşi, familia lui Lias mă înţelegea. După ce am pierdut o sarcină în Algeria, am decis să vin acasă, să rezolv problemele de sănătate. Când am rămas însărcinată, ambii am decis să nasc în Moldova, dar am pierdut şi sarcina aia. După care, abia în 2016, am născut-o pe Lina şi am decis să stau aici cu fetiţa”, spune Olga.

„Nu pot să văd culorile sau formele, dar simt că e tortoșică și bolfoșică”, ne spune Olga despre cum și-o imaginează pe Lina

Îi era frică. Se gândea ca fiica sa ar putea avea aceleaşi probleme de vedere ca şi ea. Şi acum se mai gândeşte la asta, dar speră ca fiica sa să nu moştenească întunericul. La început, când a luat bebeluşul în braţe, nu ştia ce şi cum să facă. Trebuia să înveţe să o alăpteze, să o scalde. Era prea mică, iar frica de a nu-i face vreun rău era prea mare. Acum Olga e însărcinată cu al doilea copil şi a decis să nască tot în R. Moldova.

De când s-a căsătorit cu Lias, el a fost deja de trei ori în R. Moldova. Dar pentru că, la fiecare invitaţie, ea trebuie să aibă pe card cel puţin 600 de euro, pentru a demonstra că au din ce se întreţine o lună, preferă să se vadă în Turcia, o dată la două-trei luni.

Lias are un salariu de vreo 900 USD, foarte mic pentru Algeria, dar suficient pentru cheltuielile de acolo. O întreţine pe maică-sa, tatăl fiind decedat, o ajută pe sora sa care e încă elevă. Le trimite Linei şi Olgăi lunar, când 100, când 200 de euro, că mai mult nu are de unde.

Acum Lina, Olga şi Larisa locuiesc în apartamentul primit de la stat în 1989, echipat cu mobilă veche, un aragaz cu energie electrică, un frigider cu pete de rugină, o chiuvetă cu ţeava înfundată, fără maşină de spălat şi cu datorii de aproape 4 mii de lei la serviciile comunale.

Datoria înregistrată la energie termică în luna august 2018

Între bani şi bun simţ

În seara de 27 octombrie, Linei îi apar pete roşii pe corp şi Olga cheamă ambulanţa. Lina este internată timp de patru zile la Institutul Mamei şi Copilului (IMC) din Chişinău cu diagnostic de urticarie (mâncărime pe piele). În următoarea zi, sunt anunţate că bebeluşii sunt hrăniţi în secţie, iar mamele trebuie să meargă după mâncare în alt bloc, la 280 de paşi distanţă de secţia unde era internată Olga şi copilul. Larisa îi explică şefei secţiei că Olga e nevăzătoare. O roagă, dacă e posibil, să i se aducă în salon aceeaşi mâncare ca şi pentru Lina. Şefa secţiei îi promite să rezolve. Olga zice că, de duminică până joi, i-au adus mâncare doar de două ori, seara, câte o porţie dublă.

Olga: Joi dimineaţa, mama s-a revoltat, şefa secţiei a auzit şi a intrat să afle ce s-a întâmplat. Mama i-a spus: „Fata mea, gravidă, a stat flămândă patru zile”. Şefa secţiei a spus că nu ştie nimic, că trebuia să fiu în listă. Au fost adunate infirmierele. Ele ziceau că mi-au dat, şefa s-a enervat şi a zis: „Bine, fetelor, eu o să aduc mâncare, o să scriu şi pe facebook să vadă ce cerinţe au pacienţii de la mine”. I-am spus că nici nu am dat de înţeles ca să-mi aducă şefa mâncare în salon. Ele cred că se gândeau că îmi rămâne şi mie destulă mâncare de la copil. Mâncam eu pe ici-colo. Mama îmi mai cumpără nişte plăcinte.

Larisa: Dar nu e normal, pentru că ea e la dietă specială, fetiţa primea perfuzii. Dacă mama alăptează, ea trebuie să mănânce aceeaşi mâncare ca şi copilul.

Olga: Mi s-a spus că infirmierele nu sunt datoare să meargă pentru mine special să-mi aducă o porţie de mâncare şi că ele primesc un salariu mizer, de 1600 de lei. Printre rânduri, am înţeles că dacă eram să dau (bani), era să mi se aducă.

Larisa: Dar de ce nimeni nu se întreabă de pensia ei de o mie de lei?

Olga: Chiar să am şi zece mii de lei că nu dau mită la nimeni.

Olga: Mă gândeam, Doamne fereşte să fi fost de la sat, singurică. Să fi intrat cu bebeluşul, să nu fie nimeni cu mine, pentru că nu poate cineva de la sat să lepede totul baltă şi să vină, să stea cu mine la spital. Aş fi stat flămândă toate patru zile.

Larisa: În spital, le-am zis infirmierilor: „Aveţi copii şi lucraţi cu copii, dar nu aveţi suflet, pentru că totul se face pentru bani şi sufletul nu mai are nici o valoare”.

Am insistat că discutăm cu şefa secţiei alergologie, Tatiana Gorenco, de la IMC. A zis că ne aşteaptă la ora 11 şi chiar doreşte să discute, deoarece nu s-ar fi întâmplat totul aşa cum povestesc cele două femei. Ajungem la timpul stabilit. Ni se spune că şefa secţiei este în şedinţă. Aşteptăm 45 de minute, timp în care se apropie reprezentantul serviciului de presă, Maxim Cazacu, şi zice că ei de fapt au discutat şi vor face publică reacţia instituţiei într-un comunicat de presă. Insist să vorbesc cu şefa secţiei. Tatiana Gorenco se apropie şi spune că nu mai are timp. Comunicatorul de presă concretizează că reacţia instituţiei va fi publicată pe site în a doua parte a zilei de 2 noiembrie.

Luni, 5 noiembrie, nici o reacţie nu este publicată pe site. Revin cu un sunet la IMC. Aflăm că s-a decis ca să nu mai publice nici o reacţie, dar dacă expediez întrebările, vor veni cu un răspuns. Întrebările au fost expediate. La 9 noiembrie, suntem anunţaţi că răspunsul e gata, doar că trebuie să fie semnat de administraţie, luni, 12 noiembrie, urmând să ne fie expediat. Revenim cu mesaje. Nici un răspuns nici marţi, 13 noiembrie.

Vineri, 16 noiembrie, la o zi de la publicarea articolului în ziar,  reprezentantul serviciului de presă al IMC ne-a expediat un răspuns în care  precizează că  Olga ar fi beneficiat de alimentare asigurată de instituția medicală, „iar o discuție despre reproșurile personalului medical, cu privire la valoarea salariului adresate Larisei, nu și-a găsit confirmarea”.

O zi pe nevăzute

Şi astăzi Olga se trezeşte aproape de ora 6, la auzul plânsului Linei. Pipăie faţa şi mâinile fiicei sale de 1 an şi 4 luni şi o ia în braţe. Se ridică din pat, merge la bucătărie, pune apa la fiert, ia laptele praf, amestecă, o hrăneşte şi se culcă alături de ea.

La 07:30, Olga se ridică din pat. Azi merge să dea analize de sânge, deşi experienţa pe care a avut-o săptămâna trecută la spital îi cam taie din entuziasm.

O trezeşte pe Lina la 08:20. Pipăie şi îi scoate scutecul, o şterge cu şerveţele umede, după care îi pune un scutec nou. O îmbracă cu colanţi groşi, pantaloni, maleta şi vesta.

Nasul Linei este înfundat. O ia în braţe, scoate capacul de la spray, duce mâna la nasul ei şi îl încearcă, să verifice dacă merge. Mai e puţin. Pipăie faţa Linei până ajunge la nas. Îi picură în timp ce Lina este atentă la desene animate.

Se apropie de telefonul fix, cu Lina în braţe. Cheamă un taxi.

–Bună ziua, un taxi, vă rog, până la Petru Movilă, 6. Taxi-ul ajunge în şase minute.

O încalţă pe Lina în sandale, pentru că cizmele de anul trecut îi sunt mici, îşi ia şi ea o pereche de pantofi şi ies grăbite afară.

Lina apasă butonul ascensorului din blocul vechi, nerenovat de 30 de ani. Urcă în lift şi coboară la etajul I. Ies grăbite, Lina – în braţele Olgăi, Olga – ţinându-se de mâna mamei sale.

La 9:38 taxi-ul ajunge la Spitalul Clinic Municipal pentru Copii nr.1. Plătesc 52 de lei. Ar fi venit cu microbuzul sau troleibuzul, dar la această oră sunt arhipline. Iese prima din maşină, întinde mâna Olgăi cu Lina în braţe şi o ajută să ocolească prima groapă de pe trotuar.

Ajung la medicul de familie.

–Bună dimineaţa, se salută cu femeia din rând.

Larisa o ia pe Lina în braţe. Intră.

–Bună ziua, ce aşa mulţi sunteţi azi?- întreabă femeia în halat alb.

Lina vede medicul şi începe a plânge. Larisa încearcă să o liniştească. Plânsul Linei se aude din ce în ce mai tare.

–Ieşiţi cu copilul în coridor! Doamnă, ieşiţi în coridor, domnişoara o va ajuta, îi zice medicul Larisei, cu referire la mine, neştiind că sunt jurnalist.

–Gata, gata! – se aude vocea Larisei în timp ce iese în coridor şi închide uşa. Se face linişte.

–Numele? – o întreabă pe Olga femeia în halat alb.

–Parasca, răspunde Olga.

–Din ce an?

–82, – răspunde Olga.

Medicul îi ia proba de sânge.

–Trebuie să ţină şerveţelul 10 minute. O ajutaţi şi ieşiţi în coridor, – zice femeia în halat alb. Lina mai plânge. Olga o ia în braţe, o linişteşte, îi dă jumătate de banană.

În 5 minute, cheamă un taxi. În 6 minute, ajung acasă. Merg la bucătărie. Larisa scoate un cântar special cu voce pentru nevăzători, cumpărat de un prieten din Germania.

–Hai, Lina, vino să ronţăim. Încălzim, zice Olga în timp ce pune supa în microundă.

–De obicei, când mama este şi avem vreo supă, mama o hrăneşte. Când ea nu este, o hrănesc eu. Am o prietenă care a născut şi zice: „Mi-i frică, cum să hrănesc copilul cu linguriţa. Şi îi zic: „Dacă mă descurc eu, te descurci şi tu”.

–Deseori ne gândim la bani, ca să ne ajungă. Mama aşteaptă mereu promoţiile, dar se întâmplă să ajungă când totul e vândut, povesteşte Olga zâmbind.
Vineri, 9 noiembrie, Lina este internată la Spitalul Clinic Municipal pentru Copii nr. 1. Are bronşită. „Aici au hrănit-o şi pe Olga şi pe mine deja, zice Larisa râzând. Oamenii şi atitudinea parcă e alta”, spune ea.

Cum supravieţuim

Acum două săptămâni, era sfârşit de octombrie. Pentru Larisa, Olga şi Lina se încheia încă o lună în care au trebuit să supravieţuiască cu 1 896 lei (1 176 lei pensia Olgăi, calculată după nouă ani de muncă, 540 de lei ajutorul lunar pentru întreţinerea Linei şi 180 de lei ajutor material de la Primăria Chişinău), bani care, potrivit calculelor Biroului Naţional de Statistică (BNS), ar acoperi cheltuielile coşului alimentar pentru o singură persoană.

Aceleaşi date ale BNS arată că, în primul semestru al anului 2018, minimul de existenţă pentru o persoană aptă de muncă era de 1 895 de lei, pentru o persoană care locuieşte în Chişinău – 2 061 de lei, iar pentru un copil – 1 815 lei.

Acum două săptămâni, Larisa a reuşit să se angajeze asistent personal al fiicei sale. Aceeaşi muncă şi atenţie dedicată până la 36 de ani, iniţial fără vreun ajutor material, apoi cu 150, 250, 300, 500 şi 700 de lei – alocaţia lunară din partea statului. Acum urmează să fie remunerată cu 1500 de lei.

Tot în octombrie, Preşedinţia R. Moldova a recunoscut, într-o declaraţie oferită pentru ZdG, că preşedintele Igor Dodon este remunerat cu circa 15 mii de lei lunar, adunând doar în 2017 un salariu anual de 177 de mii de lei. Preşedintele a primit această remunerare pentru munca sa, care a însemnat, inclusiv, legalizarea business-ului cu produse petroliere în regim duty-free, la 20 august 2018, fără a cunoaşte că şi-a pus semnătura pe un astfel de document.

Şi deputatul PDM, Constantin Ţuţu, a încercat să citească, la 26 iulie, 2018, a doua oară în viaţa sa de deputat, un proiect de lege de la tribuna Parlamentului. Cea de-a doua ieşire la tribună s-a soldat cu silabisirea a 100 de cuvinte într-un minut. Inclusiv pentru această muncă, deputatul a fost remunerat, în 2017, cu un salariu de 13 863 de lei pe lună, adică peste 166 de mii de lei pe an.

De la R. Moldova pentru nevăzători

În R. Moldova, sunt angajate în câmpul muncii în total circa 120 de persoane din cei nouă mii de nevăzători înregistraţi de Asociaţia Nevăzătorilor, o mie dintre care – din Chişinău, ne spune vicepreşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din R. Moldova, Ştefan Oprea, precizând că, în R. Moldova, funcţionează o singură grădiniţă pentru copiii cu deficienţe de vedere şi nevăzători la Chişinău, un gimnaziu internat la Bălţi, un liceu şi o şcoală de meserii tot la Chişinău.

Despre încadrarea nevăzătorilor în câmpul muncii, Ştefan Oprea spune că, în ţară activează cinci instituţii specializate ale Asociaţiei Nevăzătorilor din Moldova, dintre care două – la Chişinău, una – la Bălţi, una – la Orhei şi una la Basarabeasca şi Centrul de Reabilitare şi Informare. Persoanele cu deficienţe de vedere ajută la asamblarea cleştilor, a hârtiei igienice, a capacelor de conserve.

Vise

Studiile medicale la nivel internaţional arată că, în scopul recăpătării vederii pentru persoanele care au pierdut vederea pe parcursul vieţii sau sunt într-un stadiu avansat al bolii, cercetătorii folosesc metoda administrării injecţiilor cu celule stem în spatele retinei. Aceleaşi studii arată, însă, că până în prezent, nu a fost descoperită încă o metodă de tratare a orbirii ereditare.

„Visele mele sunt la fel ca şi tot ce se întâmplă în realitate. Aud sunete. Cum percepem lucrurile în viaţă, aşa e şi în vis. Simţi, auzi, miroşi. Câteodată nu visez nimic. Pur şi simplu, dorm strâns pentru că sunt obosită”, spune Olga şi o cuprinde pe Lina strâns la piept.

 

***

Persoanele care doresc și au posibilitatea să ajute familia Parasca cu produse alimentare, produse de igienă sau haine pentru sezonul rece al anului ne pot contacta la numărul redacției: 068522734. Printre lucrurile de primă necesitate se numără o pereche de cizme de iarnă pentru Lina, mărimea 21-22, și o pereche de cizme pentru Olga, mărimea 38.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *