Primăvara la Verona a început cu „Cimbrişor”

În seara de 2 martie curent, comunitatea moldovenilor din Verona, Italia, a avut parte de un eveniment pe cât de frumos, pe atât de rar şi aşteptat în această zonă – Festivalul „Primăvara începe cu tine”, aflat la prima ediţie – o sărbătoare a primăverii, a mărţişorului, a tradiţiilor româneşti specifice acestui anotimp.

La intrare, cei prezenţi au primit mărţişoare, iar pe parcursul spectacolului organizatorii au avut grijă să surprindă plăcut publicul cu dansuri populare, cântece, poezii şi interpretare instrumentală, cu un concurs de mărţişoare, precum şi cu lalelele dăruite doamnelor prezente la eveniment.

A fost o seară de suflet, plină de nostalgie, o minunată retrăire a atmosferei primăvăratice de acasă, din Moldova, în care s-au cântat cu dor cântecele copilăriei „Vine, vine primăvara” şi „Primăvara” – renumitul cântec al formaţiei „Noroc”, reinterpretat de Măria Stegărescu. Gicu Ginceanu a făcut o dedicaţie tuturor femeilor cu „Sărut, femeie, mâna ta”. S-a recitat poezia „Cântec femeiesc” de Adrian Păunescu, iar tânăra Maria-Teresa a interpretat la flaut „Gingaşa şi tandra mea fiară”, de Eugen Doga.

Nu doar primăvara, ci şi Mama a fost recitată şi cântată. Amintirile din anii de şcoală şi poezia frumoasă oferite de Ana Muntean au strecurat lacrimi în ochii spectatorilor. Corul de copii al Parohiei din Villafranca di Verona şi coordonatoarea acestuia, preoteasa Viorica Ursachi, au adus serii lumină şi voie bună, iar Sofia Postu a venit cu o poezie delicată primăverii, intitulată „Cu dor de primăverile noastre”.

Protagonistul principal al serii a fost, totuşi, ansamblul amatorilor de dans  „Cimbrişor”, al cărui coordonatoare, Lucia Zupcu este şi iniţiatoarea festivalului.

„La festival mă gândeam încă de anul trecut, însă am rămas doar cu ideea, iar anul acesta, după sărbătorile de iarnă, am întrebat fetele din grup dacă sunt de acord să-l organizăm. Răspunsul a fost unul pozitiv şi împreună cu Ludmila Tronciu am definitivat şi am prezentat programul seratei. „Cimbrişor” s-a lansat în 2015, din dragoste pentru dansul popular.  Am format acest grup după ce am cunoscut o pereche de la sudul Moldovei şi am botezat fetiţa lor. Am rămas plăcut surprinşi când, la sărbătoarea botezului, am văzut cât de frumos dansează ei, noi fiind din centrul Moldovei. Atunci am propus să organizam o dată pe săptămână o întâlnire şi să învăţam hora în două părţi, ca la sud. Sala o închiriem de la comună, iar noi, membrii grupului, suntem toţi prieteni. Prin activitatea noastră dorim să păstrăm, să promovăm şi să transmitem mai departe tezaurul nostru folcloric. Conducătorul Ansamblului este maestrul Adrian Şeremet, fost dansator. Prima noastră ieşire pe scena a fost la „Festa dei Popoli”, iar în repertoriul nostru avem mai multe dansuri. Cunoaştem „pasul de la Manta”, hora în două părţi, bătuta ca la sud, fusul din centrul Moldovei. Am participat la nunţi şi cumetrii jucând sarmalele şi colacii naşilor”, spune Lucia Zupcu.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o masă bogată, cu multe delicii specifice zonelor de acasă, cu un pahar de vin şi cu schimburi de mărţişoare.

Ana COVRIG, Italia


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *