De la Costuleni, despre imposibilitatea de a rămâne în sat

La 100 de kilometri de Chişinău, în raionul Ungheni, este situat satul Costuleni. La marginea satului, găsim mai multe case noi şi altele aflate abia în proces de construcţie. Pentru o clipă, îmi încolţeşte speranţa că poate aici, spre deosebire de alte localităţi din R. Moldova, oamenii revin acasă.

Chiar lângă drumul principal din sat, mai mulţi bărbaţi se agită în jurul unei clădiri neterminate. În jur, praf alb şi saci de făină. Un bărbat în haină verde, cu şapcă gri pe cap şi sprâncene dese, se apropie. Mă întreabă ce iscodesc. Este pensionar şi ajutor de morar. Spune că, la vârsta sa, nu-şi mai poate permite să plece undeva peste hotare la un alt post de muncă.

Simion Rudco

„De lucru nu-i, iată cum e. Dacă aş fi fost mai tânăr, plecam şi eu, dar aşa… Din cei de pe loc, nu mai construieşte nimeni nimic. Îşi fac case doar cei de peste graniţă. Bineînţeles că toţi vor să revină, dar… cine ştie. Unii mai revin. Mai investesc în livezi sau vii”, spune Simion Rudco. Se întoarce apoi, de parcă şi-ar fi amintit din senin ceva, la ale sale.

Alţi doi bărbaţi se îndreaptă spre o maşină, de unde scot alţi saci. Zgomotul morii nu se întrerupe.

„Oamenii sunt legaţi de acest loc”

Stela Beşliu

Pe lângă o curte, de după câţiva copaci desfrunziţi, apare o pată de culoare roz. În apropiere, descopăr o femeie, în haină de această culoare, care-şi face de lucru cu un hârleţ în parcela de lângă poartă. Stela Beşliu a revenit temporar acasă, din Rusia, unde merge la muncă de vreo 14 ani, nu-şi mai aminteşte exact. Şi-a dorit mereu să revină acasă, aşa că a cumpărat moara veche din sat şi vrea să deschidă o întreprindere de prelucrare a grâului, a porumbului şi a florii-soarelui.

„Oamenii sunt legaţi de acest loc. Eu revin acasă, fac câte ceva, după care iar plec. Deocamdată, nu revin definitiv, dar oricum, planific să mă stabilesc cu traiul aici. Dacă am avea pe loc de lucru, ar fi foarte bine. Dar în sat, nu-s locuri de muncă. Salariile sunt mici. Eu, de exemplu, am cumpărat moara veche din sat şi vreau să mă ocup de morărit: să facem făină de grâu, de păpuşoi, ulei, dar abia am cumpărat întreprinderea. Muncim ca să cumpărăm, cu încetul, şi utilaje. Mă gândesc şi să aplic la nişte proiecte europene”, spune femeia.

La ceva distanţă, un bărbat e în aşteptarea unui autobuz. Închegăm din fugă un dialog. Spune că merge în oraş, la Ungheni, la muncă. Fabrica unde activează produce componente auto. „Nu am posibilitate să rămân în sat, merg, iată, în oraş la lucru”, încheie curând Ion Onică şi urcă în autobuz.

„Au plecat care peste hotare, care pe lumea cealaltă…”

Alţi doi bărbaţi îşi fac drum spre un tractor încărcat cu saci de făină. Unul dintre ei pare mai puţin sfios. E tractorist de profesie.

„Am rămas aici, lucrăm la o întreprindere din sat. Deodată, am fost vreo 72 de băieţi, acum am rămas numai 16. Au tot plecat – care peste hotare, care pe lumea cealaltă….Salariul nostru e de două mii jumătate – trei mii de lei. Sigur că nu ne ajunge pentru toate cele necesare”, povesteşte Victor Munteanu. Se aude un claxon, semn că trebuie să plece.

Adaugă că „ăştia tineri nu vor veni nicicând înapoi în sat. Iată, cum lucrăm noi pe tehnică, nu vrea nimeni. Dar, de fapt, şi şcolile în care învăţau de şoferi, de tractorişti, s-au distrus”, încheie bărbatul.

La magazinul din sat, de după rafturi, apare o femeie îmbrobodită. Povesteşte că a muncit în Lituania şi în Rusia. Aşa cum are interdicţie de intrare în Rusia, lucrează acum aici.

„Pleacă familii întregi de la noi. Au câţiva oameni magazine, în rest afaceri nu prea sunt. Mie mi-au pus interdicţie la ruşi, dar nu pot să stau acasă fără a face ceva. Mă gândesc să plec, poate şi mai departe. Aici nu se poate… e greu de trăit, salariile sunt mici, mai că nu se poate supravieţui”, spune Valentina Guscan. În prag, apar câţiva cumpărători şi de după rafturi foşnesc pachete.

Costuleni se află la 18 km de Unghini şi numără circa 3100 locuitori

„Vrem salarii mai bune aici”

Ceva mai departe, o femeie smulge buruieni uscate de lângă un gard. A fost 7 ani la muncă peste hotare. Soţul ei e încă acolo, în Rusia. „În Europa nu mergem, că avem ce munci în Rusia. Oamenii se duc în toate părţile, care şi unde găseşte. Am vrea să fie unire cu cine-o fi, doar să avem de lucru, să putem merge şi-ncolo, şi-ncoace, să nu avem interdicţii. Vrem salarii mai bune aici. Din cei care lucrează la Ungheni, mulţi se duc în tura de noapte şi e greu. Nu ai cu cine lăsa copiii. Rămân cu buneii, dar cât pot sta cu ei? Şi apoi, stă un părinte acolo, şi unul acasă. Clar lucru că dacă ar fi ambii acasă, ar fi mult mai bine”, spune Iulia Galusca.

Adaugă că oamenii din sat fie mai muncesc „cu ziua”, fie la întreprinderi la Ungheni. Se plânge că nici învăţători în sat nu au rămas – „sunt foarte puţini şi în vârstă, iar cei tineri nu vor să vină. În România, se duc mai mult la învăţat. Majoritatea părinţilor dau acum copiii acolo la învăţat, pentru că mai plătesc bursă şi e mai uşor”, conchide femeia.

Primarul localităţii, Sorin Gurău, susţine că mai mulţi consăteni vor „să promoveze tradiţia buneilor de a rămâne în localitate, cu toate că, în prezent, la capitolul locuri de muncă stăm nu tocmai bine chiar şi la nivel de ţară”.

Primarul mai spune că „plecând peste hotare, fie în Rusia, fie în Europa, fiecare unde-şi găseşte loc de muncă, oamenii acumulează resurse financiare, apoi vin şi construiesc case. Îşi doresc să rămână în ţară, cu perspectiva că pe viitor lucrurile s-ar putea să se aranjeze. Clar lucru, unii vor să dezvolte afaceri mici chiar în localitate. Dar, în general, oamenii investesc în case de locuit. Situaţia e de aşa natură că fiecare vrea să se aranjeze cât mai bine din punct de vedere material, să aibă un trai cel puţin decent – o casă de locuit, un loc de muncă cu condiţii bune”.

Deşi primarul afirmă că oamenii îşi doresc o apropiere de Europa, la ultimele alegeri parlamentare Igor Dodon a obţinut un procent mai mare de voturi aici, în raport cu Maia Sandu.

La câteva ore după amiază, satul se umple de ceaţă şi fum de la frunzele uscate, arse prin curţi sau pe la margini de drum. Liniştea este întreruptă numai de animalele de pe lângă case, de zgomotul maşinilor de pe şosea şi de câţiva copii mai mici, care se joacă de-a v-aţi ascunselea pe lângă un monument gri, şi câţiva copii mai mari, care joacă fotbal şi se înjură la rateuri cu sintagma „eşti un Plahotniuc”.

Biroul Naţional de Statistică preciza că numărul preliminar al populaţiei stabile în R. Moldova la început de 2017 a constituit 3550,9 mii de persoane, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 2,2 mii de persoane. Mai mult de jumătate din populaţia R. Moldova o constituie locuitorii din mediul rural – 2034,1 mii de persoane sau 57,3%, iar în mediul urban locuiesc 1 516,8 mii de persoane sau 42,7%.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *