Cronica schimbării — Săptămâna a doua

După o săptămână de blocaj politic, protestatari plătiți și dotați cu corturi pentru „a apăra” instituțiile statului, pe fundalul incertitudinilor din societate, generate de legalitatea Guvernelor Sandu și Filip, dar și, cel mai important, în contextul recunoașterii treptate de către comunitatea internațională a majorității parlamentare PSRM-Blocul ACUM și a Guvernului Sandu, Partidul Democrat din Moldova (PDM) s-a retras de la putere, prin demisia Guvernului Filip.

Evenimentul a fost succedat de decizia Curții Constituționale de a-și anula și a-și revizui hotărârile adoptate în zilele de 7-9 iunie, respectiv, Parlamentul și Guvernul Sandu au devenit funcționale.

După ce a publicat cronica evenimentelor din perioada 7-12 iunie, ZdG face o retrospectivă a evoluțiilor de pe scena politică din ultima săptămână, cea în care PDM a cedat puterea.

Miercuri, 12 iunie

Pe 12 iunie, continuă să vină reacții interne și externe care pun sub semnul întrebării deciziile adoptate de Curtea Constituțională (CC) și exprimă îngrijorare față de situația din R. Moldova. Opinii în acest sens exprimă Comisia Internațională a Juriștilor (ICJ), coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru monitorizarea R. Moldova, dar și doi foști președinți ai CC.

Ministrul de Externe din Guvernul Sandu, Nicu Popescu, o recheamă la Chișinău pe ambasadoarea R. Moldova în SUA, Cristina Balan. Se întâmpla după apariția în presă a unei scrisori în care se spune că Blocul ACUM și PSRM ar face jocul Moscovei, scrisoare pe care PDM ar fi promovat-o în SUA, inclusiv, prin intermediul Cristinei Balan. Ambasadoarea a ignorat decizia lui Popescu.

În aceeași zi, Igor Dodon și Andrei Năstase au întrevederi separate cu ambasadorul SUA în R. Moldova, Dereck J. Hogan. După, cei doi politicieni de la Chișinău au făcut declarații rezervate privind discuțiile cu Hogan, menționând doar că s-a abordat situația politică internă și relațiile bilaterale.

În fața Guvernului și a altor instituții de stat a continuat „protestul” organizat de PDM, cu oameni plătiți și dotați cu corturi.

Joi, 13 iunie

Decizia „de urgență” a Guvernului Filip de a transfera Ambasada R. Moldova în Israel din capitala Tel Aviv în Ierusalim a fost criticată de Palestina și de Liga Arabă.

Ministrul de Externe al Palestinei a declarat că „Decizia e o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a legitimității internaționale și a rezoluțiilor ONU” și că prin intermediul acesteia, Guvernul Filip „profită de incertitudinea politică din țara sa pentru a obține sprijin din partea SUA și a Israelului”.

Și Liga Arabă a calificat decizia drept o amenințare deschisă pentru poporul palestinian și a solicitat Guvernului să-și schimbe poziția, deoarece această acțiune ar putea avea un impact negativ asupra sistemului internațional și asupra relațiilor cu țările arabe.

Pe fundalul incertitudinilor din societate, abordat la Parlament, șeful delegației UE la Chișinău, Peter Michalko a reconfirmat, indirect, recunoașterea de către UE a Guvernului Sandu. „Sunt aici ca să mă întâlnesc cu dl Nicu Popescu care a fost numit ministru de Externe și Integrare Europeană în Guvernul condus de Maia Sandu”, a declarat Michalko, înainte de întâlnire.

Sursa: IPN/Elena Covalenco

Joi, atât liderii Blocului ACUM, cât și șeful statului au lansat apeluri către susținători de a ieși duminică, 16 iunie, la un miting de susținere a noii puteri.

„Cu cât mai mulți vom fi, cu atât mai repede va avea loc transmiterea pașnică a puterii. (…) Dacă nu veți face acest pas, se poate ajunge la destabilizare”, a îndemnat Dodon.

De cealaltă parte, Maia Sandu se arată sigură că „dictatorul a căzut” și că „Plahotniuc a fost învins”.

Cu soluții pentru rezolvarea crizei politice au venit foștii președinți ai R. Moldova. Mircea Snegur și Petru Lucinschi au lansat o declarație comună privind situația politică, exprimându-și susținerea pentru acțiunile întreprinse de Dodon și îndemnând actorii politici să soluționeze în mod pașnic criza.

De altă părere este fostul președinte Vladimir Voronin, liderul PCRM, care a declarat că singura soluţie privind deblocarea situaţiei politice sunt alegerile anticipate și a accentuat faptul că R. Moldova trebuie să ţină cont de părerile şi sfaturile internaţionale, dar că rolul decisiv revine cetăţenilor.

Vladimir Voronin, liderul PCRM, ex-președinte al R. Moldova:
„V-aţi bucurat toţi când aţi scăpat de comunişti, după ce au avut loc evenimentele din 7 aprilie. Şi acum, după 10 de ani, unde ne aflăm? Timp de 10 de ani, Moldova este sub „cutremur seismic”. Noi am rămas ca cei fără mamă şi fără tată. La noi, ultimele alegeri nu s-au  petrecut pe un principiu corect. Niciodată nu s-au ales cei mai destoinci, capabili şi competenţi. Alegerile nu s-au desfăşurat pentru ca oamenii să trăiască mai bine, dar ca cineva să ocupe funcţii cât mai imporatnte în stat. Cei care au mai mulţi bani cumpără sărmanii oameni cu 200 de lei pentru un vot. Din acest motiv câştigă aceşti oameni incompetenţi. (…) Aceştia care sunt acum la guvernare nu se deosebesc cu nimic faţă de predecesorii lor. Din mâna cui o mâncat ei? De unde vin socialiştii, cine i-o crescut pe toţi, din mâna cui o mâncat ei? Dodon acum poate vorbi mult, precum că luptă cu mafia, dar nu trebuie să uite de unde se trage. Noul Parlament nu se va deosebi cu nimic faţă de ceea ce o fost până acum. Tot între ei vor împărţi funcţii şi numai cu asta vor rămâne. Se schimbă o grupare mafiotă oligarhică cu alta. Mai mult nu se schimbă nimic. Alianţa dintre PSRM şi ACUM nu o să facă nimic. Uitaţi-vă la componenţa PSRM, sunt cei care au lucrat tot timpul cu democraţii. Cine este Ion Ceban, şi uitaţi-vă cu ce se ocupă. Citiţi raportul KROLL, despre familia Greceanâi, câte milioane de lei i-a revenit şi acum a devenit speaker-ul Parlamentului”.

În această zi, Guvernul Sandu obține și mai multă susținere pe plan internațional. Norvegia a declarat că se alătură opiniei UE privind situația politică din R. Moldova, adică se arată pregătit să colaboreze cu „Guvernul legitim”, ales la Chișinău.

Amélie de Montchalin, ministra pentru Afaceri Europene a Franței, anunță că a avut un schimb de opinii cu ministrul de Externe din Guvernul Sandu, Nicu Popescu, referitor la „condițiile care trebuie îndeplinite pentru realizarea tranziției pașnice a puterii în Moldova și asigurarea protecției statului de drept”.

Tot joi, aflat la Paris, Popescu a fost invitat să susțină „un briefing despre situația din țara noastră” în fața a circa 50 de diplomați din statele G7 (grupul celor şapte ţări puternic industrializate: Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și SUA).

Vineri, 14 iunie

Se împlinește o săptămână de criză politică la Chișinău.

Deciziile CC sunt discutate și în Lituania. La 14 iunie, președintele CC a Lituaniei, doctorul în drept Dainius Zalimas, publică un comentariu în care pune la îndoială corectitudinea ultimelor decizii luate de CC a R. Moldova, privind dizolvarea Parlamentului și declararea neconstituționalității noului Guvern.

Dainius Zalimas, doctor în drept, președintele Curții Constituționale a Lituaniei:
„CC a Moldovei își explică deciziile care se află în centrul crizei constituționale actuale. Cu toate acestea, câteva chestiuni-cheie lipsesc în aceste clarificări. În primul rând, dacă interpretarea Constituției se poate baza pe Codul civil, deoarece acesta din urmă este de rang inferior și poate fi el însuși subiect al revizuirii constituționale. În al doilea rând, deciziile din 8 iunie au fost adoptate într-un mod deosebit de rapid – în câteva ore, prin urmare, nu este clar cum a fost asigurată corectitudinea, publicitatea și transparența procesului judiciar, precum și egalitatea ambelor părți în procedură. Așteptăm cu nerăbdare răspunsurile la aceste întrebări extrem de importante”.

Tot vineri, mai mulți deputați din primul Parlament al R. Moldova emit o declarație prin care susțin că noul Parlament și Guvern sunt legale și legitime, în concordanță cu prevederile constituționale și a normelor dreptului internațional. Totodată, foștii deputați au calificat ultimele decizii ale CC drept ilegale și care s-ar încadra în procesul de uzurpare a puterii.

Dezacordul în legătură cu ultimele hotărâri ale CC, și-au exprimat vineri și zece foști magistrați, care au menționat că acestea ar fi fost luate în grabă și cu mari abateri de la prevederile Constituției și a jurisdicției constituționale, fapt ce ar fi generat înlăturarea Parlamentului de la exercitarea puterii și instaurarea unei instabilități politice, „cu atribuirea exercitării puterii de stat altor persoane decât celor cărora le-a fost încredințată de cetățeni în cadrul unui scrutin democratic”.

În contextul în care comunitatea internațională adresa mesaje R. Moldova, privind depășirea crizei politice, PDM decide să își exprime poziția prin intermediul unui articol plătit, semnat de Pavel Filip, publicat pe site-ul Politico, companie americană de jurnalism politic. Filip, care se prezintă drept prim-ministru al R. Moldova, afirmă în textul său că Blocul ACUM ar fi acceptat condițiile Rusiei „pentru a transporta R. Moldova în Kremlin”.

În aceeași zi, este făcută publică o adresare către instituțiile europene, semnată de majoritatea procurorilor din R. Moldova, în care se reclamă „încercările insistente din partea unor politicieni de a modifica în regim alert legislația cu privire la procuratură, astfel încât instituția noastră să fie controlată politic”.

Mesajul a venit la trei zile după ce majoritatea parlamentară formată din PSRM și Blocul ACUM, au votat câteva modificări la Legea cu privire la procuratură, una dintre care prevedea că la funcția de procuror general pot candida și experți din străinătate. Declarația însă a fost precedată de un mesaj anonim, distribuit pe rețelele de socializare, prin care se anunța că mai mulți acuzatori de stat nu și-ar fi dorit semnarea declarației.

Programată inițial la ora 15.00, conferința de presă în care PDM urma să anunțe decizia Consiliului Național Politic (CNP) în contextul crizei politice, este amânată pentru mai bine de două ore.

Între timp, apar mai multe informații, pe surse, care susțin că PDM a decis cedarea puterii pe cale pașnică. În perioada ședinței PDM, lângă sediul partidului a fost văzut și automobilul ambasadorului SUA.

La 17.30, în fața presei, pentru a anunța decizia CNP nu a ieșit liderul PDM, ci Vladimir Cebotari, vicepreședintele formațiunii.

Acesta spune că PDM a decis să se retragă de la guvernare, „având în vedere refuzul PSRM și al Blocului ACUM de a accepta invitația la dialog pentru soluționarea legală a crizei politice”. Potrivit acestuia, democrații erau pregătiți să ofere soluții juridice pentru ca partidele respective „să poate prelua în mod legal puterea”.

Vladimir Cebotari mai declară că, indiferent de soluțiile ulterioare, „atât timp cât deciziile CC sunt în vigoare, Guvernul care se va instala va funcționa ilegal”, iar „funcționarii nu vor putea legal să execute deciziile unui astfel de Guvern și se vor afla într-o situație de risc juridic”. Potrivit acestuia, într-un final, se va ajunge la alegeri anticipate, care ar fi singura formă legală de soluționare a crizei politice.

Vicepreședintele PDM a mai invocat că democrații rămân deschiși dialogului pentru identificarea unei soluții legale: „înțelegem bine rolul decisiv pe care PDM îl va avea în perioada următoare în politică”, puncta democratul.

Vladimir Cebotari, vicepreședintele PDM:
„Având în vedere lipsa deschiderii spre dialog a partidelor parlamentare, dar, în același timp, spre a debloca criza în care se află țara, PDM a decis retragerea de la guvernare prin demisia Guvenrului. Aceasta este singura modalitate legală prin care se face acest lucru în situația juridică în care ne aflăm. Astfel, prim-ministrul și toți miniștrii urmează să demisioneze începând cu ziua de astăzi. Decizia noastră are efect politic, va rezolva parțial blocajul în care ne aflăm și va fi un semnal clar că PDM nu se ține de putere. (…) Sarcina preluării în legalitate a guvernării rămâne a fi rezolvată de binomul PSRM-ACUM”.

Sursa: privesc.eu

La scurt timp, la Guvern, însoțit de miniștri, Pavel Filip a mulțumit echipei, a enumerat proiectele și reformele pe care le-a realizat și a anticipat acuzații „despre moștenirea” pe care ar fi lăsat-o, precizând că încasările la buget sunt în creștere.

Pavel Filip a spus că în buget sunt prevăzuți bani pentru proiectele aflate în desfășurare, inițiate de Guvern, și și-a exprimat speranța că acestea vor fi continuate. Filip a mai afirmat că pleacă cu „conștiința împăcată”, că a respectat jurământul depus la învestirea în funcție și că speră ca, într-o zi, cetățenii să poată decide singuri soarta R. Moldova, fără implicare din afara țării.

Foto: privesc.eu

Pavel Filip, ex-premier al R. Moldova:
„Decizia de astăzi nu înseamnă nicidecum că dăm mâinile în jos sau că renunțăm. Vom munci în continuare pentru Moldova doar că din alte poziții. Mulțumesc colegilor, celor care au fost alături de mine în momente complicate și au avut încredere în mine. Rămânem o echipă puternică în continuare. Îi doresc succes următorului prim-ministru. Această funcție vine cu o mare responsabilitate. Pentru binele oamenilor sper că se va descurca mai bine decât mine. Vă mulțumesc mult”.

Imediat după anunțul PDM de retragere de la guvernare, „manifestanții” de la Guvern și din fața celorlalte instituții ale statului, aduși organizat, au început să-și strângă corturile și să plece.

La scurt timp după anunțul PDM că se retrage de la guvernare, „protestatarii” acestora și-au strâns corturile din fața instituțiilor

Decizia PDM a fost salutată de Maia Sandu și Igor Dodon. Cei doi au lansat îndemnuri către CC să-și revizuiască deciziile din perioada 7-9 iunie.

  • „Aceasta este calea cea mai simplă și rapidă. Gata, Plahotniuc nu-i, Partidul Democrat nu-i. Nu au cu ce vă speria. Nu au cu ce vă șantaja”, a spus Igor Dodon.
  • „Decizia de azi a PDM de a merge în opoziție este firească, deși întârziată. Nu există demisie a unui Guvern care nu există. Guvernul Filip nu mai există din 8 iunie 2019. Acțiunile abuzive ale lui Plahotniuc, blocarea instituțiilor statului, șantajul și amenințările cetățenilor, utilizarea structurilor paramilitare, agresarea presei, sunt acțiuni care nu vor rămâne nepedepsite. După ce ani întregi a terorizat toată țara, Plahotniuc și câțiva din anturajul său au încercat să nimicească orice urmă de democrație, ținând în captivitate o țară întreagă timp de 7 zile, inclusiv proprii membri de partid pentru securitatea unui singur om, Plahotniuc. În foarte scurt timp, justiția independentă va aplica sancțiunile corespunzătoare, conform literei și spiritului legii pentru cetățeanul Plahotniuc și cei care au încălcat prevederile legale și care i s-au subordonat direct. Sperăm că decizia PDM este una asumată și sinceră și nu reprezintă o capcană prin care își rezervă timp pentru pregătirea de acțiuni subversive”, a zis Sandu.

Spre seară, în presă au apărut informații precum că mai multe avioane private ar fi decolat de pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Se vehiculează că Vlad Plahotniuc și Ilan Șor ar fi părăsit R. Moldova. Ulterior, a apărut o informație documentată prin care s-a anunțat că la bordul unui avion era familia lui Ilan Șor și câteva persoane apropiate acestuia, nu și liderul formațiunii, Ilan Șor, condamnat de prima instanță în dosarul fraudei bancare.

Într-un comunicat de presă nocturn, PDM confirmă plecarea lui Plahotniuc, dar a precizat că este vorba doar despre „câteva zile” pentru a-și vedea familia.

Sâmbătă, 15 iunie

Unul dintre primele mesaje care salută retragerea PDM de la guvernare în favoarea prim-ministrei Maia Sandu a venit din SUA.

„Sperăm că atât noua coaliție, cât și fostul guvern au decis transferarea pe cale pașnică a puterii, ceea ce reflectă dorința poporului. Vom continua să monitorizăm situația din R. Moldova și ne angajăm în continuare să lucrăm împreună cu întreg poporul R. Moldova pentru a construi un viitor mai prosper și mai democratic”, se arată în comunicatul Departamentului de Stat al SUA.

A doua zi după trecerea democraților în opoziție, membrii Guvernului Sandu au avut pentru prima dată acces în clădirea Executivului, iar prim-ministra a anunțat că „marșul poporului”, planificat pentru duminică, se amână.

Sursa: privesc.eu

Între timp, la Primăria Chișinău consilierii socialiști cereau demisia de onoare a primarului Ruslan Codreanu și a viceprimarului Nistor Grozavu, iar la Inspectoratul General al Poliției, adjunctul instituției, Gheorghe Cavcaliuc, anunța că a depus cerere de demisie și că intenționează să se implice în politică.

La scurt timp, evenimentele de pe scena politică sunt completate de un nou anunț: CC a decis, din oficiu, să revizuiască și să anuleze deciziile adoptate între 7-9 iunie.

Altfel spus, Parlamentul condus de Zinaida Greceanâi este recunoscut constituțional, iar actele adoptate de Guvernul Maia Sandu sunt revigorate. Textul motivat al hotărârii nu a fost însă publicat, reprezentanții CC anunțând că acest fapt se va produce ulterior.

Comunicat al CC din 15 iunie
Astăzi, 15 iunie 2019, judecătorii CC au decis, din oficiu, să-și revizuiască actele pronunțate în perioada 7-9 iunie 2019. Ca urmare a revizuirii, au fost anulate Decizia CC nr. 83 din 7 iunie 2019, Hotărârea CC nr. 13 din 8 iunie 2019, Hotărârea CC nr. 14 din 8 iunie 2019, Hotărârea CC nr. 15 din 8 iunie 2019, Avizul CC nr. 1 din 9 iunie 2019 și Avizul CC nr. 2 din 9 iunie 2019.  

La baza anulării a stat situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul Prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul R. Moldova.

Hotărârea Curții din 15 iunie 2019 se dorește a fi o sursă a păcii sociale, a menținerii statului de drept, a democrației, precum și a garantării unui cadru adecvat de protecție a drepturilor omului prin combaterea unei instabilități politice de anvergură.

Prin anularea actelor Curții din perioada 7-9 iunie, Parlamentul condus de dna Zinaida Greceanîi dobândește, ope constitutionis, calitatea de Parlament constituțional, fiind revigorate actele normative adoptate de acesta până acum, precum și actele adoptate de Guvernul R. Moldova condus de dna Maia Sandu.

„Criza politică și constituțională a fost depășită. Cu Doamne ajută!”, a fost reacția președintelui țării după ce CC și-a anulat hotărârile, pe când prim-ministra Maia Sandu a  solicitat judecătorilor Curții să-și prezinte imediat demisiile, „dacă mai au un pic de onoare și respect față de Constituția R. Moldova și cetățenii acestei țări”.

Ziua s-a încheiat cu anunțul liderului formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, despre revenirea în R. Moldova a doua zi: „S-a întâmplat ce s-a întâmplat, iar regimul a căzut. Vin să mă clarific cu toate dosarele penale. Eu sunt în stare să îmi demonstrez nevinovăția”.

Duminică, 16 iunie

Felicitări la adresa Guvernului Sandu și mesaje de încurajare au venit din partea României, Federației Ruse și UE.

„Pe responsabilitatea, hotărârea și puterea de muncă a Guvernului pe care îl conduceți se vor baza prosperitatea, stabilitatea și securitatea Republicii Moldova”, îi scrie Maiei Sandu prim-ministra de la București, Viorica Dăncilă.

„Ne așteptăm ca noul guvern de la Chișinău să ia măsuri constructive pentru a promova cooperarea ruso-moldovenească în diferite domenii. Moscova este pregătită pentru acest lucru”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe al Federației Ruse.

Duminică, în adresa redacției Ziarului de Gardă a parvenit un mesaj de la un procuror, care a preferat să își păstreze anonimatul. Acesta declară că acuzatorii de stat au fost obligați să semneze declarația publică, adresată mai multor instituții europene, în care reclamă „încercările politicienilor de a modifica legislația cu privire la Procuratură”.

„(…) Au fost chemați chiar și procurorii care se aflau în concedii sau implicați în alte activități. O bună parte dintre aceștia au avut intenția de a nu semna această declarație, însă au fost intimidați și voalat au fost atenționați că fostul regim este încă la putere, iar actuala coaliție de guvernare ar fi una nelegitimă. Declarația semnată însă nu reprezintă un manifest onest al Procuraturii pentru a scoate instituția de sub influența politicului, ci este o declarație semnată pentru susținerea procurorului general Eduard Harunjen, care se simte amenințat de actuala putere și dorește să se mențină în funcția în care a fost numit ilegal (…)”, se arată în mesajul procurorului.

Solicitat de ZdG, Alexandru Cladco, președintele Asociației Procurorilor menționa însă că nimeni nu a fost impus să semneze o asemenea declarație.

Renato Usatîi a ajuns în R. Moldova venind din România, acolo unde s-a refugiat în ultimele luni

În după amiaza de duminică, imediat ce a traversat vama Sculeni, liderul PN, Renato Usatîi a fost reținut și escortat la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), acolo unde există un dosar penal pe numele său.

După câteva ore de audieri Usatîi a fost pus în libertate de către procurori, care au renunțat la aplicarea unui mandat de arestare pe numele său, acesta urmând a se prezenta benevol de câte ori va fi citat de procurori.

Decizia procurorilor a fost considerată „stranie” de către premier și președintele țării.

Luni, 17 iunie

Săptămâna începe cu primul mesaj al lui Vlad Plahotniuc după ce PDM s-a retras de la Guvernare. Liderul democraților anunță că nu este în țară și că nu se mai simte în siguranță în R. Moldova. Totodată, acesta precizează că în contextul ultimelor evenimente s-a gândit să se retragă din politică, însă a renunțat la această idee pentru a nu „dezamăgi oamenii care și-au pus speranța” în el.

Vladimir Plahotniuc, președinte PDM, deputat:
Copiii mei sunt speriați, familia mea este speriată și nu se simte în siguranță nicăieri. Familia mea are nevoie mai mult ca oricând să fiu lângă ea și eu voi sta cât este necesar, pentru ca să treacă cu bine peste aceste momente și să se simtă în siguranță. (…) M-am gândit să-mi asum singur responsabilitatea și să mă retrag din politică. Asta ar însemna însă să fac un lucru în grabă, să dezamăgesc oamenii, care și-au pus speranțe în mine. Dacă m-aș retrage acum, fracțiunea PDM ar putea deveni vulnerabilă și deputații să fie presați să treacă la un anumit partid, care să-și facă singur majoritatea parlamentară și să preia Moldova. Având în vedere toate aceste aspecte, am hotărât să rămân alături de echipă, să o întăresc și să o protejez, chiar și de la distanță, în perioada în care voi lipsi”.

Apar însă și voci care anunță că, de fapt, Plahotniuc nu ar fi părăsit teritoriul R. Moldova. Inclusiv ministrul de Interne Andrei Năstase a declarat că nu există informații oficiale despre traversarea frontierei de către Plahotniuc. Acesta a cerut informații și de la autoritățile din Ucraina, existând ipoteza că Plahotniuc ar fi părăsit țara prin regiunea transnistreană. Tot atunci, Năstase se adresează Procuraturii Generale cerând anchetarea judecătorilor CC și a lui Vlad Plahotniuc, prin ridicarea imunității acestuia.

Pe parcursul zilei, cu o replică la mesajul lui Plahotniuc a venit, prin intermediul avocaților săi, fostul premier Vlad Filat, condamnat la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență.

Vlad Filat, ex-premier:
„Despre mine s-au vorbit și se vorbesc în continuare multe, însă, atunci când mi s-a propus să fug pentru că Republica Moldova nu-i un loc sigur, să am grijă de familie, am decis să rămân și să-mi demonstrez nevinovăția. Însă am avut parte de o execuție publică în ședințe de judecată închise. Nu regret decizia luată acum 3 ani și 8 luni în urmă. Deși sunt închis, sufletul îmi este liber și conștiința curată. Tu ai ales să fugi! Ești un laș! Însă, să știi că poți fugi de oricine și orice, de tine nu vei reuși. Până la urmă toți răspund pentru ce au făcut. Sincer, îmi este milă de tine, însă Viața bate filmul! (chiar și ”The Godfather”)”.

Tot luni, noii miniștri au fost prezentați în mod oficial de Maia Sandu funcționarilor din ministere.

Andrei Năstase. Foto: gov.md

Andrei Năstase, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne: „Străzile Moldovei vor fi eliberate de interlopi și persoanele care încalcă legile acestei țări, iar contrabanda de la frontieră va fi din acest moment sub asediu continuu. Concret, Moldova se va schimba în profunzime, iar activitățile ilegale vor fi anihilate și vom dezvolta, în paralel, proiecte publice de prevenire a acestora”.

Vadim Brînzan. Foto: gov.md

Vadim Brînzan, ministrul Economiei şi Infrastructurii: „Zero toleranță față de corupție, atât cea deschisă, cât și cea indirectă. Vă asigur că de data aceasta aveți ceva absolut nou. Se încurajează profesionalismul și nu cumătrismul, nepotismul, nănășismul. Se încurajează spiritul de echipă și legătura inversă. Etica muncii care zice: sau faci lucrul bine, sau nu-l faci deloc. Toți cei care sunt gata să accepte aceste lucruri despre care am vorbit acum sunt încurajați să formăm o echipă și să mediteze ca împreună să rezolvăm problemele”.Natalia Gavrilița, ministra Finanţelor: Primul nostru obiectiveste ca sa aducem toate instituțiile statului într-o albie a normalității, astfel ca instituțiile publică să funcționeze în beneficiul societății. Este greu să ai încredere când oamenii spun aceleași lucuri. Prin fapte am demonstrat, atât dna prim-ministru, cât și eu, că facem ceea ce spunem”.

Liliana Nicolăescu-Onofrei.

Liliana Nicolăescu-Onofrei, ministra Educației, Culturii și Cercetării: „Am toată încrederea că vom reuși să promovăm politici corecte. Trebuie să ne asigurăm că pe toate domeniile există transparență și corectitudine. Toate metodele de abuzuri, hărțuire, intimidare trebuie să înceteze. La școală nimeni nu trebuie să îndrăznească să pună presiune pe profesor”.

Ala Nemerenco. Foto: gov.md

Ala Nemerenco, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale: „Desigur, pe agenda mea, pe numărul unu se află personalul medical, pre care dvs cunoașteți că îl pierdem, îl pierdem la greu. Am trecut vârful-limită maxim pe care nu-l puteam permite ca sistem sanitar. În același timp, alături este asistentul social și tot personalul care activează în domeniul protecției sociale”.

Georgeta Mincu. Foto: gov.md

Georgeta Mincu, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului: „Împreună trebuie să eficientizăm toate procesele, în special procesele administrative și cele de afaceri, să ușurăm viața antreprenorilor și a celor care protejează mediul înconjurător, să facem viața la sate mult mai ușoară și cu mai multe servicii. Avem o legislație bună, însă implementarea ei lasă de dorit”.

Componența noului Guvern:

  • Maia Sandu, prim-ministru
  • Andrei Năstase, viceprim-ministru, ministrul al Afacerilor Interne
  • Vasile Șova, viceprim-ministru pentru Reintegrare
  • Vadim Brînzan, ministru al Economiei şi Infrastructurii
  • Natalia Gavrilița, ministru al Finanţelor
  • Stanislav Pavlovschi, ministru al Justiției
  • Nicolae Popescu, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene
  • Pavel Voicu, ministru al Apărării
  • Liliana Nicolăescu-Onofrei, ministru al Educației, Culturii și Cercetării
  • Ala Nemerenco, ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
  • Georgeta Mincu, ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
  • Irina Vlah, guvernator (Bașcan) al UTA Găgăuzia (Gagauz -Yeri)  

Maia Sandu anunță despre crearea unui Birou de politici anticorupție și reforma justiției pe lângă cabinetul prim-ministrului, dar și lansarea unui unui număr de telefon, la care cetățenii vor putea oferi probe despre „abuzurile comise de regimul Plahotniuc”.

Totodată, aceasta a declarat că urmează să adreseze o solicitare către compania Kroll pentru obținerea unei copii a celui de-al doilea raport cu privire la investigarea furtului miliardului.

Noul Guvern, care se pronunță pentru promovarea persoanelor pe principiul meritocrației, a fost acuzat de admiterea unor eventuale conflicte de interese, prin faptul că ministrul de Interne, Andrei Năstase, și-a numit cumătrul, pe fostul judecător Gheorghe Balan, în funcția de șef-interimar al Inspectoratului General al Poliției, iar ministrul de Externe, Nicolae Popescu și-a numit nașul de cununie, activistul civic și fostul ambasador Andrei Popov, șef de cabinet.

Contactat, Gheorghe Balan a recunoscut că este cumătrul lui Andrei Năstase, dar a refuzat să vorbească la subiect, în timp ce noul ministru de Interne nu a răspuns la telefon. Anterior, Năstase a declarat jurnaliștilor că „afinitatea pe care o are cu domnul Balan nu a avut nimic în comun cu numirea acestuia în funcția de șef interimar al IGP”, dar și că în următorul timp va fi anunțat concurs pentru această funcție.

La rândul său, Andrei Popov a anunțat că a acceptat să facă parte din echipa noului ministru într-o situație de criză, că nu a fost numit în funcția respectivă pentru că este nașul lui Popescu, dar pentru că are experiența necesară. În același timp însă cu intrarea deplină în funcție a Guvernului Sandu, precizează Popescu, acesta nu va mai face parte din cabinetul ministrului de Externe.

Foto: Facebook/Andrei Popov

Tot luni, președintele fracțiunii PDM, Pavel Filip, declară că democrații revin în Parlament, dar că se vor afla în opoziție, iar Cristina Balan își anunță demisia din funcția de ambasadoare a R. Moldova la Washington.

Cei şase poliţişti ai Direcţiei nr.6 a Inspectoratului Naţional de Investigaţii, care au fost suspendați din funcție după ce și-au anunțat susținerea pentru Guvernul Sandu înainte de debarcarea guvernului Filip au fost restabiliți în funcție prin ordinul noului sef al Inspectoratului General al Poliţiei (IGP), Gheorghe Balan.

Ziua se încheie cu un mesaj de la Federica Mogherini, înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate:

„UE va continua să urmărească îndeaproape evoluția politică din R. Moldova și îndeplinirea agendei de reforme necesară pentru deblocarea asistenței macrofinanciare în valoare de 100 de milioane de euro. Noi am urmărit ultimele evenimente și am încurajat o tranziție pașnică și democratică. Este clar, și a fost mereu clar pentru noi, despre ceea ce trebuie realizat pentru ca UE să susțină financiar R. Moldova. Este vorba despre implementarea Acordului de Asociere. Aceste reforme trebuie realizate nu doar pentru că UE le solicită, dar și pentru că cetățenii din R. Moldova vor să le vadă implementate”.

Marți, 18 iunie

Are loc ședința Parlamentului. La ea, în premieră de la formarea majorității PSRM – ACUM, participă și deputații PDM, nu însă și Plahotniuc, Candu sau deputații din Partidul Șor.

Deputații PSRM-Blocul ACUM votează mai multe proiecte de legi, inclusiv stabilesc data alegerilor locale generale: 20 octombrie 2019.

Deputații mai votează un proiect de lege care prevede că  Serviciul de Protecție și Pază de Stat va trece în subordinea președintelui Dodon, abrogarea, în primă lectură, a legii privind cetățenia prin investiții, dar și un alt proiect care stipulează că șeful SIS va fi numit de Parlament la propunerea președintelui țării. Aleșii poporului constituie și o comisie de anchetă „pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional al PDM realizată prin intermediul CC și a PG”, dar și o altă comisie care va  analiza modul de organizare și desfășurare a privatizărilor proprietății publice începând cu anul 2013. La șefia CNA este votată, ca interimar, Lidia Chireoglo, care este director adjunct. Totodată, Monica Babuc (PDM) este votată în funcția de vicepreședinte al Parlamentului.

Majoritatea parlamentară a aprobat și modificarea unui articol din Codul electoral care permite demiterea membrilor Comisiei Electorale Centrale fără necesitatea existenței unei hotărâri a instanțelor de judecată care să constate eventualele încălcări comise de aceștia.

Ulterior, directorul de programe al Pomo-LEX, Pavel Postică, a criticat schimbările votate de Parlament, invocând că acestea oferă Legislativului dreptul de a interpreta după bunul său plac deciziile și activitatea membrilor CEC.

Prin intermediul unui comunicat emis de Guvernul federal, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a felicitat-o pe Maia Sandu pentru ocuparea funcţiei de prim-ministru al R. Moldova.

„Dnă Maia Sandu,
Vă felicit pentru alegerea dvs. Curajul, energia și rezistența personală au contribuit la soluționarea pașnică a crizei constituționale.
Țara dvs. se confruntă acum cu provocări majore politice și economice. Guvernul Germaniei va fi bucuros să vă sprijine în aspirațiile dvs. de a desfășura reforme pro-europene, democratice și orientate spre viitor.
Aș fi bucuroasă să am ocazia să vă primesc în vitorul apropiat la Berlin. Vă doresc mult noroc și succes în sarcinile care vă așteaptă,
se arată în comunicat.

Tot marți, ZdG publică o scrisoare semnată de 20 de procurori anticorupție. Aceștia vin cu acuzații în adresa PG pentru „administrarea defectuoasă a situației” create în cadrul Procuraturii Anticorupție, în cazul demisiei lui Viorel Morari.

Eduard Harunjen și Viorel Morari. În ultima săptămână neînțelegerile din cadrul Procuraturii Generale s-au amplificat

„Constatăm cu regret că factorii de decizie din PG se arată mai interesați de situația politică din țară decât de crizele cu care se confruntă propriul efectiv. Cel puțin așa reiese din faptul că PG a inițiat foarte operativ semnarea unei declarații privind independența Procuraturii în contextul evenimentelor social politice din țară, dar nu a putut gestiona sau informa corespunzător publicul referitor la circumstanțele demiterii procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, fiind o enigmă totală implicarea sau neimplicarea acestuia în careva acțiuni ilegale”, acuzau procurorii.

În aceeași zi, Viorel Morari iese în fața presei și vorbește despre motivele pentru care și-a dat demisia și susține că ar fi fost filat de către angajați ai SIS și CNA în ultimele zile în care era șef la Anticorupție.

Tot marți, unii reprezentanți ai societății civile inițiază o petiție prin care-i cer procurorului general, Eduard Harunjen, să plece din funcție.

„Considerăm această manifestație drept exprimare a opiniilor, drept garantat oricărui cetățean din R. Moldova”, reacționează PG.

Legea cu privire la procuratură prevede un proces complicat de demitere a procurorului general. Acesta nu poate fi revocat de Parlament și poate fi dat afară doar dacă se constată aplicarea sancțiunii disciplinare de eliberare din funcție, înscrierea în cadrul unui partid politic sau dacă este declarat inapt din punct de vedere medical.

Maia Sandu s-a întâlnit cu reprezentații mass-media și a vorbit cu aceștia despre problemele jurnaliștilor.

Miercuri, 19 iunie

Apele s-au limpezit. PSRM a organizat Consiliul Politic Republican, iar Igor Dodon, liderul neformal al PSRM a anunțat că „suntem gata să susținem Guvernul Maiei Sandu. Este poziția fermă a PSRM. Vom asigura votul fracțiunii PSRM în Parlamentul R. Moldova pentru a implementa reformele pe care le va promova Guvernul Sandu. Vom face tot posibilul ca această majoritate parlamentară să fie pe o perioadă cât mai lungă, de dorit pe tot mandatul”.

Tot miercuri, Sandu anunță că, la următoarea ședință a Guvernului va fi demis șeful Agenției Proprietății Publice, Vladimir Baldovici.

În aceeași zi, apare informația că Ilan Șor, deputat și președinte al Partidului „Șor” ar fi părăsit R. Moldova și s-ar fi adăpostit în Israel, țară în care s-a născut. Reprezentanții partidului refuză să anunțe locația acestuia. Totodată, apare și informația că familia Șor ar fi vândut afacerea cu magazine duty-free de la frontiera R. Moldova.

Please follow and like us:

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *