• Noaptea bălegarului politic

    Noaptea bălegarului politic
    de
    vizualizări
    17 octombrie 2015 | 11:33

    În Moldova s-au schimbat mai multe reguli în scenariile politice. Nu prea mai este la modă transparenţa şi desfăşurarea acţiunilor în mod deschis. Cu atât mai mult, nu e la ordinea zilei discutarea planurilor politice cu membrii şi simpatizanţii partidului. Tot mai multe acte politice de mare rezonanţă au loc noaptea. Pe furiş. Dacă iese frumos, partidele şi le adjudecă, şi le asumă şi ies în faţă a doua zi pentru laude şi aprecieri. Dacă iese urât – liderii politici se ascund la spatele altor lideri politici şi stau acolo la spate şi adulmecă efectele.

    Stilul a fost introdus recent de o categorie de politicieni şcoliţi la Moscova. Ei susţin că la KGB au fost instruiţi mai mult noaptea, de aceea nu pot gândi la lumină, că li se sperie gândurile de propriul creier. Pe întuneric le este lesne să gândească, astfel, chiar dacă îi prinde ziua în faţa unor decizii de luat, ei îşi pun întâi un sac în cap şi apoi gândesc. Gestul este realizat şi din considerentul de a proteja creierul de intervenţii nedorite din afara creierului, mai ales de idei europene.

    Noile tendinţe de decizii politice nocturne au un impact destul de mare în ultimul timp. Una dintre cele mai sesizabile a fost blocarea Bulevardului Ştefan cel Mare pe timp de noapte. Prima dată dodoniştii şi usatiştii au blocat bulevardul într-o sâmbătă noaptea. Duminică dimineaţa oamenii care aveau de mers la Biserică sau la Piaţa Centrală s-au pomenit blocaţi lângă corturile lui Igor Dodon şi Renato Usatîi fără ştire şi prevenire. Într-un stat obişnuit, oamenii ar fi fost preveniţi că duminica bulevardul central din Chişinău este privatizat, dar de vreme ce această decizie a fost luată pe întuneric, le-a întunecat multora planurile. Nu şi autorităţilor centrale, căci deputaţii şi guvernanţii duminica nu sunt prea merşi la biserică şi nici pe la piaţă nu-şi rup opincile. Dar, politica e politică, şi primarul Renato ştie cel mai bine ce înseamnă să blochezi un oraş.

    Peste o săptămână, în întunericul corturilor din preajma Parlamentului s-a mai născut o idee. Să blocheze bulevardul principal duminică noaptea, tot aşa, pe furiş, cât nu se vede. Visat şi făcut. Chişinăul a fost paralizat, dar nu tot Chişinăul, doar clasa care circulă cu troleibuzul şi autobuzul, adică oamenii care se grăbeau la muncă la spital, la şcoală, la azil, la piaţă, la brutărie, la spălat podele şi la măturat străzi. Au urcat oamenii în transportul public, au plătit, s-au înghesuit unul lângă altul şi … au aterizat grămadă în decizia întunecoasă a lui Renato de a paraliza mişcarea prin centru. Poate că el o fi vrut să blocheze activitatea guvernanţilor, dar gândurile gândite pe întuneric sunt uneori încurcate, căci guvernanţii nu merg nici cu troleibuzul, nici cu autobuzul, ci cu Şkodele cu numere parlamentare, care mai sunt uneori însoţite de maşini poliţieneşti cu girofare, astfel încât acestea ajung oriunde chiar înaintea ambulanţei.

    Între timp, o altă acţiune politică a umplut oraşul noaptea. Autorul nu s-a deconspirat încă, precum am zis, s-a dat la spatele altui lider politic şi adulmecă, şi miroase, şi rugumă, şi nu se poate sătura să stea la spate. Acţiunea nocturnă a fost urât mirositoare, de aceea autorul cu pricina s-a dat la fund, că nu ştie cum să respire. O cisternă cu dejecţii a fost turnată cu forţa în pragul PLDM noaptea. Şi pentru că era noaptea, omul plătit să toarne bălegar nu nimerea treptele, şi s-a chinuit suplimentar să îndrepte furtunul spre uşă, dar nimerea peste parbrizul propriei maşini şi peste propriile mâini.

    Oamenii plătiţi să toarne bălegarul au declarat că întâi au fost plătiţi să-l colecteze de la un politician urinat din preajma Parlamentului. Întrebaţi cum de un urinat poate produce atâta bălegar, oamenii plătiţi au zis că el produce pentru că mănâncă din gură lucruri nepotrivite, de aceea se întâmplă uneori să aibă concomitent diaree cu logoree. Ancheta nu poate lua în considerare aceste opinii, pentru că oamenii-cărăuşi de bălegar au fost plătiţi nu doar să-l care, ci, probabil, şi să-l spună.

    Între timp, tot noaptea, s-a descoperit că mai multe sute de kilograme din bălegarul cu pricina a început să curgă pe paginile web, pe ecrane şi pe blogurile unor persoane afiliate persoanei urinate. Chiar şi pe Facebook au început a curge gârlă dejecţii bine plătite.

    Anatol Mătăsaru îşi aminteşte cu nostalgie de timpurile când protesta deschis, ziua, cu suveniruri a la bălegar în faţa Procuraturii. Nefiind şcolit la Moscova, el, naivul, anunţa ziua protestelor din timp şi nu-şi ascundea numele niciodată, nu se da la spatele nimănui să miroase pe furiş propria acţiune.

    Marian Şura-Mura
    ! Acest text este un pamflet şi trebuie citit ca atare

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    FOTO/ Operațiune SIS-Vamă-PCCOCS: percheziții la 14 adrese, cinci persoane, arestate și marfă de peste 1 mln de lei – confiscată

    Cinci persoane cu vârstele cuprinse între 25 și 39 de ani au fost arestate preventiv sâmbătă, 1 august, într-un dosar de contrabandă în proporții deosebit de mari. Potrivit autorităților, operațiunea a fost des…
    FOTO/ Operațiune SIS-Vamă-PCCOCS: percheziții la 14 adrese, cinci persoane, arestate și marfă de peste 1 mln de lei – confiscată

    Dosarul bărbatului care a spart ușa Guvernului cu un buzdugan, trimis în judecată. Procuratura: „În acțiunile acestuia procurorii au reținut comiterea infracțiunii de „huliganism””

    Bărbatul care pe data de 2 martie curent a spart ușa Guvernului cu un buzdugan, în timpul protestului veteranilor războiului de pe Nistru, va apărea pe banca acuzaților. Procuratura municipiului Chișinău inform…
    Dosarul bărbatului care a spart ușa Guvernului cu un buzdugan, trimis în judecată. Procuratura: „În acțiunile acestuia procurorii au reținut comiterea infracțiunii de „huliganism””

    LIVE/ Consilierii municipali, în ședință extraordinară

    Consiliul Municipal Chișinău (CMC) se întrunește marți, 4 august, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi sunt înregistrate 40 de chestiuni ce cuprind 107 proiecte de decizii. 10:25. Ca bază, ordinea de zi a…
    LIVE/ Consilierii municipali, în ședință extraordinară

    Încă două instituții medicale, activate pentru pacienții infectați cu COVID-19. Ministra Sănătății: „Atestăm o creștere a numărului de copii infectați”

    Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Viorica Dumbrăveanu, anunță că începând cu ziua de luni, 3 august, pacienții infectați cu COVID-19, cu forme ușoare ale bolii, care întrunesc criteriile…
    Încă două instituții medicale, activate pentru pacienții infectați cu COVID-19. Ministra Sănătății: „Atestăm o creștere a numărului de copii infectați”

    Polonia amendează Gazprom cu 57 de milioane de dolari din cauza proiectului Nord Stream 2

    Autoritatea de Concurenţă din Polonia (UOKiK) a anunţat luni că a amendat grupul rus Gazprom cu 213 milioane zloţi (57 milioane de dolari) din cauza lipsei de cooperare privind lucrările la proiectul Nord Strea…
    Polonia amendează Gazprom cu 57 de milioane de dolari din cauza proiectului Nord Stream 2

    Încă un medic din R. Moldova s-a stins: colegii de breaslă anunță că doctorul a fost răpus de Covid-19

    Încă un medic din R. Moldova a decedat luni, 3 august, iar colegii de breaslă anunță că doctorul a fost răpus de noul coronavirus. Victima este Ala Gortolomei, în vârstă de 65 de ani, care activa în calitate de…
    Încă un medic din R. Moldova s-a stins: colegii de breaslă anunță că doctorul a fost răpus de Covid-19