Politicienii şi vagabonzii
Iarnă desprinsă din pastelurile lui Alecsandri. Frumoasă, dar şi generatoare de suferinţe. Sute de oameni îngheaţă, iar în unele case, uitate de lume, sunt descoperiţi copii înfometaţi, suferind de hipotermie. Persoanele fără adăpost sunt cele mai vulnerabile, de rând cu copiii unor mame alcoolice, care uită de ei, lăsându-i pradă foamei şi îngheţurilor. Seară de seară, televiziunile arată cum Centrul de găzduire a persoanelor fără adăpost devine neîncăpător, deoarece tot mai mulţi nenorociţi încearcă să fugă de ger şi nu au altă soluţie decât să ajungă la acest centru de pe strada Haltei din Chişinău. Ieri, acolo erau peste 100 de persoane, deşi locaţia poate găzdui doar 70. Şi azilurile pentru bătrâni sunt suprasolicitate, bătrânii însinguraţi abia de reuşesc să-şi adune capul pe o pernă, şi asta în condiţiile în care iarna, se pare, abia de intră în drepturi în acest an.
Acum câteva zile, nişte străini au ajuns într-o familie de sărmani din raionul Soroca, oferindu-le mai mutle ajutoare: produse alimentare, lemne, haine sau jucării. Dacă cineva nu a văzut vreodată nişte ochi de copii radiind de bucurie după o lungă tristeţe, cauzată de frig, foame sau despărţire, trebuia să vizioneze acel reportaj. Le stătea bine străinilor şi eram mândră de iniţiativa unei tinere de la noi care, în Italia, a organizat o cină de binefacere, colectând fonduri pentru această familie de sărmani din R. Moldova. Din aceleaşi ajutoare, la Centrul de găzduire a persoanelor fără adăpost din Chişinău au ajuns 40 kg de haine, trimise tot de italieni. Câteva perechi de pantaloni, nişte pulovere şi câteva fulare, probabil. Chiar şi primind aceste daruri scunde, oamenii păreau fericiţi, împăcaţi şi încărcaţi de recunoştinţă.
La Soroca, la fel ca şi în alte localităţi ale R. Moldova, familia ajutată de italieni nu este singura care are mare nevoie de căldură şi de mâncare astăzi. Am telefonat ieri la Internatul de la Bădiceni, tot din raionul Soroca, unde trăiesc 452 de oameni, suferinzi de maladii psiho-neurologice. Am întrebat de angajaţii instituţiei cât de des ajung bogaţii pe la ei, cât de des fundaţiile politicienilor îi bucură cu daruri pe aceşti pacienţi. Am întrebat când, ultima dată, au trecut pe la ei cei de la putere sau cei care râvnesc la putere. Am aflat lucruri nespus de îmbucurătoare. Internatul şi cei internaţi acolo sunt vizitaţi, în exclusivitate, de oameni simpli, de creştini din localităţile vecine. „Uneori vin cu pâine de casă, cu sarmale sau cu alte daruri”, ne-a spus directorul Internatului de la Bădiceni. Acest simţ al unor oameni fără pretenţii politice m-a bucurat nespus. Cât despre fundaţii sau alte ajutoare, nimeni din acea instituţie nu şi-a putut aminti de vreo acţiune de acest fel. Ştiu şi de ce. Din cei 452 de sărmani internaţi acolo, doar 102 au dreptul la vot. „Vine campania electorală, poate atunci, deşi, în alţi ani, chiar şi în timpul electoralelor, eram ocoliţi”, ne-au spus angajaţii Internatului de la Bădiceni.
Şi pe la Centrul de găzduire a persoanelor fără adăpost din Chişinău fundaţiile celor bogaţi nu-şi fac drum. Şi autorităţile de orice rang manifestă prea puţin interes faţă de cei fără adăpost, or, într-un oraş cu aproape un milion de cetăţeni, dintre care tot mai mulţi nu-şi pot permite sau îşi pierd locuinţele, în aceşti ani de tranziţie, nimeni nu s-a mai gândit că un singur Centru de plasament pentru cei fără adăpost, cu doar 70 de paturi, e prea puţin. Bănuiesc, lipsa unei astfel de decizii e motivată de acelaşi fapt, ca şi în cazul celor din Internatul de la Bădiceni. Politicienii şi cei care râvnesc la politică ştiu foarte bine că cei fără adăpost nu au nici viză de reşedinţă, nici vreun sector de vot. În astfel de condiţii, care ar fi sensul să pierzi timp, energie şi bani cu ei, cu aceşti vagabonzi, cu oamenii neînsemnaţi pentru viitoarele lor victorii politice. Cei pentru care banii nu mai înseamnă o pâine, o cană de ceai sau o haină caldă, ci doar putere, calculează altfel cum să facă investiţiile, dar şi binefacerile.
