Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   EDITORIAL/ Toleranța zero față de…

EDITORIAL Toleranța zero față de tortură poate rupe cercul violenței și pune în valoare demnitatea – Vadim Vieru

În fiecare an, la 26 iunie, este marcată Ziua Internațională a ONU pentru Susținerea Victimelor Torturii. Este o ocazie oportună de a evalua cât de bine luptăm cu fenomenul torturii și cum susținem victimele torturii.

Republica Moldova a semnat și a ratificat aproape toate instrumentele internaționale în domeniul prevenirii torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Tratatele ratificate la care Republica Moldova este parte stabilesc o serie de obligații de ordin instituțional, jurisdicțional și de substanță în domeniul prevenirii și combaterii torturii. Acestea obligă Guvernul Republicii Moldova să elaboreze politici și practici conforme care să prevină aplicarea torturii și altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, dar și să asigure o investigație eficientă a faptelor de tortură, inclusiv reabilitarea victimelor.

Republica Moldova a realizat în ultimii ani reforme importante în domeniul garantării dreptului de a nu fi supus torturii, fiind motivată de presiunea aplicată de comunitatea internațională, ca urmare a problemelor sistemice legate de respectarea articolului 3 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO), constatate în peste 110 hotărâri pronunțate împotriva Republicii Moldova, precum și a recomandărilor primite în cadrul Evaluării Periodice Universale (EPU) etc.

În pofida modificărilor legislative substanțiale în anumite domenii, dreptul de a nu fi supus torturii și altor tratamente inumane și/sau degradante nu este pe deplin garantat și asigurat în practică, în mod special, în regiunea transnistreană. Chiar dacă în anul 2021 au fost depuse peste 500 de plângeri în legătură cu fapte de tortură și rele tratamente, urmărirea penală este dispusă doar în circa 9% din cazuri. Există deficiențe serioase în procesul de prevenire și investigare a infracțiunilor de tortură și rele tratamente comise în instituțiile psihiatrice și rezidențiale. Condițiile de detenție în penitenciare rămân a fi proaste, iar reabilitarea victimelor torturii continuă să fie o problemă, chiar dacă au fost realizate unele intervenții legislative.

Cu toate eforturile de umanizare a legislației penale în privința reducerii pedepselor, rata populației penitenciare a Republicii Moldova în anul 2021 a fost de 214 deținuți la 100.000 de locuitori, ceea ce depășește cu mult media europeană, de aproximativ 140 de deținuți. În ultimii 18 ani, dinamica populației penitenciare a cunoscut variații diverse: de la 10.925 de persoane în 2003 la 6396 în prezent.

În condițiile unor tendințe ușoare de creștere a numărului populației penitenciare în raport cu capacitatea actuală de cazare a sistemului penitenciar de circa 5500 de locuri, înregistrăm o suprapopulare a spațiilor de detenție de peste 20%. În consecință, majoritatea persoanelor private de libertate se dețin în condiții de supraaglomerare, acesta constituind principalul factor care determină deținerea persoanelor în condiții contrare standardelor internaționale și care contravine scopului pedepsei privative de libertate.

Infrastructura învechită, care nu este adaptată la sistemul de celule şi nu permite separarea condamnaților în sectoare mici, în combinație cu insuficiența personalului custodial, favorizează perpetuarea violenței şi subculturii în mediul penitenciar. Intimidarea şi maltratarea unor categorii de deținuți este un fenomen aspru criticat ani la rând de către Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante. Mai mult ca atât, ierarhia neformală, guvernată de propriile reguli, și interacțiunea ei cu grupările criminale din afara sistemului penitenciar amenință siguranța întregii societăți.

Suprapopularea este cauzată și de faptul că legislația națională nu prevede suficiente mecanisme de executare a pedepsei în comunitate pentru condamnații motivați să se schimbe şi să respecte legea.

Alternativele la pedeapsa cu închisoarea s-au dovedit mult mai eficiente pentru infractorii cu un grad de risc mediu spre redus. În majoritatea țărilor europene se implementează eficient forme variate de executare a pedepsei penale, cum ar fi executarea termenului întreg sau parțial în penitenciare de tip deschis, în centre de tratament, la domiciliu (cu sau fără monitorizare electronică) şi în comunitate, în condiții speciale. Pe lângă pedepsele lungi cu închisoarea, suprapopularea este cauzată şi de numărul redus de persoane liberate condiționat. În Republica Moldova, se atestă o scădere dramatică a numărului de persoane liberate condiționat înainte de termen, de la 1570 în 2007 la 37 în primele trei luni ale anului 2022, deși Consiliul Europei promovează această soluție pentru a spori siguranța publică și a reduce desocializarea deținuților.

În țările europene, în medie, fiecare a treia persoană liberată din penitenciare este liberată condiționat. În Moldova, proporția liberărilor condiționate în total a scăzut de la 40% în 2008 la sub 10% în 2021, spre deosebire de România, unde, în ultimii cinci ani, peste 75% din totalul de liberări sunt condiționate. În Moldova, liberările din penitenciar, cu înlocuirea părții neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă, au reprezentat doar 1-2% din totalul de liberări în perioada 2008–2021.

Deși umanizarea politicii penale este un scop enunțat al mai multor „reforme în justiție”, totuși modificările din ultimii ani au avut efect contrar. Au fost introduse 35 de infracțiuni noi, peste 100 de infracțiuni au fost reclasificate, iar majoritatea modificărilor la Codul penal au dus la înăsprirea pedepselor.

Recent, a fost adoptată o lege a amnistiei, care încă nu este aplicată eficient. Nu în ultimul rând, amnistiile reprezintă soluții temporare de depopulare a sistemelor penitenciare.

În aceste circumstanțe, investirea de sume considerabile în infrastructura penitenciarului nu constituie o soluție. Trebuie, mai curând, revăzute legile şi practicile în vigoare în materie de detenţie provizorie, de pronunțare a sentințelor, precum şi multitudinea de sancțiuni disponibile non-privative de libertate. Aceasta este metoda indicată de Recomandarea nr. R (99) 22 a Comitetului Miniștrilor privind suprapopularea penitenciarelor şi inflația populației din penitenciar.

Lipsa asistenței medicale, de asemenea, provoacă suferințe umane și chiar decese. Statul preferă să mențină două sisteme medicale paralele – sistemul medical general și sistemul medical penitenciar. Existența acestor sisteme încă generează pierderi de vieți omenești, care pot fi prevenite. În anul 2022, Hotărârea CtEDO în cauza Cosovan v. Republica Moldova ar trebui să reprezinte un catalizator al schimbărilor importante și în interesul pacienților din sistemul penitenciar.

Deja de aproape un deceniu, așteptăm construcția unui nou penitenciar. Guvernului Republicii Moldova i-au fost acordate și resursele financiare necesare. Însă un penitenciar cu condiții decente nu avem și, probabil, nu vom avea în curând.

Dar cel mai grav este faptul că, până în prezent, victimele torturii nu beneficiază de reabilitare. Mai bine zis, beneficiază, însă doar pe hârtie. Unica instituție care acordă servicii de reabilitare pentru victimele torturii este Centrul „Memoria”, care nu beneficiază de niciun suport din partea Guvernului.

În concluzie, este important ca statul să aprecieze oamenii și să le respecte demnitatea, chiar atunci când greșesc și se aplică legea penală. Tortura, tratamentul inuman și degradant sunt interzise, chiar și în situație de război.

Vadim Vieru, Avocat, Asociația Promo-LEX”