Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Editorial/ Pentru combaterea sărăciei și…

Editorial Pentru combaterea sărăciei și protejarea planetei va trebui să ne împrospătăm substanțial modul de gândire

Anul acesta, tema centrală a G20 este dezvoltarea. Ea întruchipează spiritul de unicitate, prezent în deviza președinției indiene: Un Pământ, o familie, un viitor. Deviza ne îndeamnă pe noi, comunitatea mondială, să înfruntăm provocările împreună, în spirit de solidaritate.

În ultimii ani, numeroase crize – pandemia de COVID-19, schimbările climatice și șocurile în materie de prețuri la nivel mondial generate de războiului Rusiei în Ucraina – au bulversat realizarea de progrese în legătură cu obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD). Potrivit FMI, țările cu venituri mici vor avea nevoie de 440 de miliarde USD suplimentare până în 2026 pentru a restabili convergența veniturilor cu economiile avansate. A venit vremea să repunem dezvoltarea mondială pe drumul cel bun. Repede.

Înfruntarea provocării climatice

Fenomenele climatice extreme din ce în ce mai frecvente, laolaltă cu tensiunea geopolitică crescută, creează perturbări capabile să exacerbeze volatilitatea macroeconomică zeci de ani de acum înainte. Țările în curs de dezvoltare cu venituri mici, dar și tot mai multe țări cu venituri medii, sunt cele mai afectate de această instabilitate.

Țările în curs de dezvoltare au nevoie de o finanțare mai stabilă, mai accesibilă și mai durabilă. Această finanțare este esențială pentru investițiile lor pe termen lung în dezvoltarea durabilă, inclusiv pentru combaterea schimbărilor climatice.

Finanțarea mondială pentru secolul XXI

Finanțarea privată este, prin natura sa, prociclică. Când conjunctura este favorabilă, creditorii oferă finanțare amplă în condiții accesibile. În schimb, când conjunctura este defavorabilă, iar nevoia de finanțare este acută, creditorii sunt mai reticenți, iar finanțarea scade. Este exact momentul în care băncile multilaterale și publice de dezvoltare, alături de instituțiile financiare internaționale, își dovedesc utilitatea, furnizând finanțare stabilă care reduce volatilitatea economică și, ca urmare, riscul pentru investițiile private. Pentru G20 și pentru nenumărate țări din întreaga lume, obiectivele de dezvoltare durabilă și Acordul de la Paris servesc drept reper. Pentru a îndeplini aceste obiective ambițioase, avem nevoie de o finanțare la fel de ambițioasă și de parteneriate solide între guverne, societatea civilă și întreprinderile private. Pentru asta va fi nevoie de o finanțare masivă. Cu toate acestea, capacitatea financiară a băncilor multilaterale de dezvoltare nu a ținut pasul cu economia mondială, și cu atât mai puțin în comparație cu nevoile actuale de investiții durabile.

Multe țări în curs de dezvoltare sunt în continuare sufocate de datorii, ceea ce nu face decât să îngreuneze situația. În perioada 2019-2023, stocul datoriei economiilor de piață emergente a crescut de la 75 de mii de miliarde USD la 100 de mii de miliarde USD.

Cu toate acestea, în urma pandemiei de COVID-19, comunitatea mondială s-a mobilizat pentru a da o mână de ajutor țărilor foarte îndatorate, prin Inițiativa privind suspendarea serviciului datoriei. Comunitatea internațională și-a îndeplinit, totodată, obiectivul de a redirecționa drepturi speciale de tragere în valoare de 100 de miliarde USD. Aceste exemple ne arată cum țările se unesc pentru a-i ajuta pe cei care sunt mai vulnerabili.

Mai multă finanțare, mai multă stabilitate

Pentru a combate sărăcia și a ne proteja planeta va trebui să ne împrospătăm în mod substanțial modul de gândire. Instrumentele financiare inovatoare – în special cele care generează finanțare în mod mai automat în perioade nefavorabile – ar stimula dezvoltarea mondială și ar face ca economiile să fie mai stabile și mai bine pregătite pentru a face față crizelor, cum ar fi șocurile legate de climă sau încetinirea ciclurilor financiare. De asemenea, acest lucru ar face ca țările cu venituri mici și țările vulnerabile cu venituri medii să fie mai puțin riscante pentru investitorii privați.

Obiectivul nostru colectiv ar trebui să fie intensificarea finanțării pentru dezvoltare, pentru bunurile publice globale și pentru realizarea obiectivelor noastre de dezvoltare durabilă. O modalitate concretă ar fi de a injecta mai mult capital în băncile de dezvoltare, în concordanță cu strategiile noastre de dezvoltare. Acest lucru ar putea presupune injectarea de capital sporit în perioade dificile, când incertitudinea economică ridicată face să se deturneze capitalul de la țările în curs de dezvoltare. În acest caz, băncile multilaterale și publice de dezvoltare ar fi, încă și mai mult, niște forțe puternice pentru stabilitate, contribuind la echilibrarea fluxurilor de capital la nivel mondial și la creșterea finanțării pentru dezvoltare pe termen lung.

Construirea unor parteneriate veritabile între cei ce au nevoie de finanțare și cei ce oferă finanțare reprezintă o legătură puternică în lanțul ce permite furnizarea de bunuri publice la nivel mondial. G20 se află într-o poziție propice pentru a consolida acest lanț, prin mobilizarea țărilor în jurul unei strategii comune pentru a ne atinge obiectivele. Iată un alt motiv pentru care Uniunea Africană ar trebui să aibă un loc permanent la masa G20.

Rabindranath Tagore a spus „Nu poți trece marea dacă stai pe mal și te uiți la apă”. G20 poate conta pe Uniunea Europeană ca pe o forță de acțiune, un partener de nădejde pentru dezvoltarea mondială și un lider pentru pacea în lume. Împreună, ca o singură comunitate mondială, vom face față provocărilor viitoare și vom crea un viitor mai bun pentru toți.

Acest articol despre G20 scris de președintele Consiliului European, Charles Michel, a apărut pentru prima dată în ediția Global Governance Project dedicată G20.