Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Cât îi costă pe jurnalişti,…

Cât îi costă pe jurnalişti, în timp şi bani, accesul la informaţie

Jurnalismul de investigaţie fără acces la bazele de date deţinute de stat este imposibil. Registrul bunurilor imobile sau Registrul de stat al persoanelor juridice sunt resurse informaţionale pe care le accesăm zilnic şi fără de care nu ar exista investigaţii jurnalistice despre averile de milioane, nedeclarate, ale funcţionarilor sau despre licitaţiile publice câştigate de firme „apropiate” politicienilor, preşedinţilor de raioane sau primarilor.

Aceste informaţii, necesare precum oxigenul, costă. Ne costă timp, dar şi bani deloc puţini, punând la grea încercare bugetele instituţiilor media independente şi sărace, precum ZdG.

Uneori, accesul la informaţiile necesare scrierii unui singur articol costă câteva mii de lei. Dincolo de bani, însă, o redacţie cheltuie şi mult timp pentru a obţine informaţia necesară. Doar o parte din date sunt accesibile online (tot contra cost), dar, pentru a obţine istoricul unei companii sau pentru a răsfoi dosarul unei firme, jurnaliştii trebuie să treacă un adevărat test de rezistenţă psihică, sacrificând cel puţin 4 zile de lucru.

În 2017, mai multe instituţii publice au fost comasate într-un colos numit Instituţia Publică „Agenţia Servicii Publice” (ASP). Noua instituţie „a înghiţit” ÎS CRIS „Registru”, Serviciul Stare Civilă, ÎS Cadastru, Camera de Licenţiere, Camera Înregistrării de Stat (CÎS). După comasare, accesul jurnaliştilor la informaţie a devenit şi mai anevoios. Cea mai recentă experienţă cu ASP demonstrează că, deşi politicienii vorbesc despre deschiderea accesului la informaţii, în realitate, ei îl îngrădesc şi mai mult.

Acum o săptămână, aveam nevoie să studiez documentele din dosarul de evidenţă a doi agenţi economici. Dosarele sunt în arhiva ASP, iar accesul la un astfel de dosar costă 226 de lei. Pentru că suntem în secolul XXI, ZdG îşi achită serviciile prin transfer electronic, inclusiv serviciile de acces la informaţie prestate de ASP. Deseori achităm în avans. Aşa am făcut şi în septembrie 2017, când am transferat pe contul fostei CÎS o sumă de bani, din care rămăsese neconsumaţi 904 lei. După ce CÎS a ajuns în ASP, nu era clar cum putem folosi cei 904 lei. După câteva apeluri şi redirecţionări, ni s-a spus că trebuie să mergem la ASP, pe str. Puşkin, 42, să luăm un act de confirmare. Apoi, pe Puşkin, 47, pentru a beneficia de serviciul solicitat.

Marţi, 13 februarie, ora 11, am primit actul de verificare. La sediul de pe Puşkin, 47, funcţionează un rând electronic. După aproape două ore de aşteptare, timp în care eram la limita răbdării, bat în uşă, deşi numărul meu nu apăruse pe ecran, ca să aflu că cineva, pur şi simplu, „a uitat să apese butonul”…

Trecând peste asta, îi explic funcţionarei cine sunt şi de ce am nevoie. Îi prezint actul care confirmă că avem bani pentru achitarea serviciului solicitat. Îi prezint delegaţia prin care redacţia mi-a încredinţat să solicit şi să primesc informaţii de la ASP. Îi arăt confirmarea că ZdG este înregistrat în calitate de operator de date cu caracter personal. Îi arăt buletinul de identitate şi legitimaţia de jurnalist – aceste acte sunt obligatorii.

Pentru a vedea cele două dosare am achitat 452 de lei (câte 226 pentru fiecare). Nu le-am primit, însă, în aceeaşi zi, ci peste două zile. Am revenit la redacţie după 15.00. Aproape 5 ore dintr-o zi de muncă de 8 ore le-am pierdut pentru a solicita o informaţie de la o instituţie de stat.

Aşa cum mi s-a spus cu două zile mai devreme, joi am revenit la ASP. Iau dosarele să le studiez. Nu ai voie să faci poze sau copii, doar notiţe. Sunt sute de pagini de analizat, zeci de nume şi cifre, iar timpul se scurge. La final, îi spun angajatei ASP că am nevoie de copiile a 3 acte din dosar. „Aveţi nevoie de un alt act de verificare de la Puşkin, 42”, mi-o taie, scurt, funcţionara. Nu mă revolt. Ea nu are nicio vină. Ştiu că aşa au fost gândite lucrurile de „cei de sus”, când au comasat instituţiile – să complice la maximum procesul pentru ca jurnaliştilor să le fie lehamite să mai „sape”, și să se dea bătuţi. Joi a fost o altă zi pierdută prin instituţii de stat în căutare de informaţii.

Vineri, 16 februarie, sun la contabilitatea ASP, de pe Puşkin, 42, spunând că am nevoie de un alt act de confirmare. Interlocutoarea îmi spune că va fi gata la 11.00, pentru că operaţiunile durează. Îmi mai spune că, anterior, lucrau cu băncile comerciale şi toate operaţiunile aveau loc mai rapid. După reorganizare, însă, se lucrează prin trezoreria de stat, ceea ce complică lucrurile.

La 11.00, am luat noul act de verificare de pe Puşkin, 42 şi m-am îndreptat, iarăşi, spre Puşkin, 47. Aici – cozi şi bilete de ordine. De această dată a durat mai puţin, aproximativ o oră. Alte 30-40 de minute le-am stat la ghişeu, prezentând procuri, confirmări, cereri… Statul a încasat încă 444 de lei de la ZdG, câte 148 de lei pentru fiecare act solicitat. 444 de lei pentru 6 foi A4, pe care, evident, nu le-am primit în aceeaşi zi, ci abia pe 20 februarie.

Deci, 4 zile de muncă trunchiate şi 896 de lei pentru 6 foi A4 şi nişte notiţe. De fapt, acesta a fost un caz fericit, pentru că, deseori, plătim sute de lei, dar informaţiile din dosar nu ne folosesc la nimic.

Statule, dacă tot ne-ai pus taxe umilitoare, care ne fac să ne gândim de două ori înainte de a solicita o informaţie, nu ne mai răpi şi preţiosul timp de care nu prea dispunem. Nu spera că, purtându-ne pe drumuri de la o instituţie la alta, nu vom mai scrie despre corupţie şi ilegalităţi. Oricum vom reuşi! Oricum vom scrie!