Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Premierul Chiril Gaburici EXPLICĂ de…

Premierul Chiril Gaburici EXPLICĂ de ce NU are diplomă de BAC, când a ajuns la ASEM și de ce s-a transferat la Universitatea Slavonă

Premierul Chiril Gaburici a răspuns solicitării ZdG, făcând unele precizări legate de studiile sale. Într-un răspuns oficial primit pe adresa ZdG premierul admite că NU are diplomă de bacalaureat, precizând că aceasta nu era atunci obligatorie. Gaburici afirmă că a ajuns la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) în anul 1995 (deci, imediat după ce a plecat de la Colegiul de Microelectronică și Tehnică de Calcul).

Solicitare de informatie Chiril GaburiciTotodată, premierul susține că a ales Universitatea Slavonă, după trei ani la ASEM, „pentru că a corespuns cerințelor și posibilităților pe care le aveam la acel moment”. Din răspunsul oferit de Guvern, dar și ținând cont de informațiile ZdG, precum că Gaburici a absolvit Universitatea Slavonă în 2004, deducem că premierul a obținut diploma de studii superioare după 9 ani de studii (!)

Vedeți mai jos întrebările și răspunsurile oferite de Serviciul de Presă al Guvernului R. Moldova la o solicitare a ZdG de miercuri, 4 martie. ZdG va reveni la subiect, inclusiv în ediția tipărită de joi, 12 martie 2015, dar și în zilele următoare.


1. În ce an aţi obţinut diploma de bacalaureat şi de la ce instituţie de învăţământ?

În perioada în care am fost înscris la facultate, examenele de bacalaureat nu erau obligatorii pentru a fi admis în instituțiile de învățământ superior. Mai mult ca atât, cea mai mare parte a candidaților era admisă la studii în baza atestatului și a examenelor de admitere.

2. În ce an aţi fost admis la Academia de Studii Economice din Moldova?

Am fost admis la Academia de Studii Economice din Moldova în anul 1995.

3. În ce an v-aţi transferat la Universitatea Slavonă?

M-am transferat la Universitatea Slavonă în anul 1998.

4. Din ce motive aţi ales transferul la o instituţie nelicenţiată pe atunci?

Am ales acea instituție de învățământ pentru că a corespuns cerințelor și posibilităților pe care le aveam la acel moment.

5. În ce an aţi fost înscris la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova?

Am fost înscris la Universitatea Liberă Internațională din Moldova în anul 2009.

6. De ce nu aţi indicat în CV date exacte despre studiile Dvs.?

Am indicat în CV toată informația relevantă studiilor și experienței mele de muncă. Vă mulțumim și vă urăm succese mari în continuare.