Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   VIDEO/ Profilul „trollilor” care justifică…

VIDEO Profilul „trollilor” care justifică războiului din Ucraina

Sute de comentarii care justifică războiul purtat de Rusia lui Vladimir Putin în Ucraina curg zilnic pe pagina de Facebook a Ziarului de Gardă. Ziarul de Gardă a analizat zeci de profiluri ale persoanelor care comentează cel mai activ sub articolele despre războiul din țara vecină. Așa am constat că o bună parte dintre cei care tind să justifice acțiunile lui Putin, să discrediteze conducerea Ucrainei sau să incite la ură împotriva statelor UE sau SUA, sunt, de fapt, profiluri false sau cu alte cuvinte „trolli”.

Ascunzându-se după nume și fotografii false, aceștia provoacă alți comentatori, manipulează prin diseminarea unor informații lipsite de substrat factologic sau de pe site-uri neveridice, ori, pur și simplu, iau în derâdere, folosesc etichetări sau incită la ură.

„Denazificarea continuă!”.
„Râd și ăia de la Polul Nord cât sunteți de proști să credeți asemenea bazaconii”.
„SUA au ucis în Irak peste 1,2 milioane de oameni, din care 500 de mii erau copii”.
„Câtă manipulare. A reînviat nazismul. Nazicrainenii vor să domine lumea. Ferească Dumnezeu”.
„Respect Putin!”.

Acestea sunt doar câteva exemple de comentarii postate la articolele publicate pe pagina de Facebook a ZdG despre războiul din Ucraina. După o analiză amplă, am constat că o bună parte dintre acești comentatori fideli se expun exclusiv cu privire la invazia din țara vecină și toți împărtășesc aceeași retorică. În mare parte, în intervențiile lor, ei critică Occidentul și justifică războiul pornit de Rusia.

O altă caracteristică a promotorilor războiului din mediul online este faptul că aceștia se ascund după nume și fotografii furate de la alte persoane, iar profilurile lor abundă de informații false distribuite de pe site-uri dubioase. Până la declanșarea războiului din Ucraina, unii dintre aceștia postau pe paginile lor informații prin care negau existența virusului COVID-19 și eficiența vaccinului.

Am încercat să discutăm cu promotorii războiului din mediul online, însă persoanele din spatele acestor profiluri au fost reticente sau au ignorat mesajele și apelurile ZdG.

Profilul fals de pe pagina ZdG, campion la comentarii în justificarea războiului din Ucraina

Unul dintre cele mai active profiluri care comentează aproape zilnic la articolele despre războiul din Ucraina publicate pe pagina de Facebook a ZdG este o persoană cu nickname-ul „Katy Katy”. Prima intervenție a acestui utilizator pe pagina de Facebook a ZdG datează din 25 aprilie, pe marginea unei știri despre vizita unor oficiali americani care s-au întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky. Atunci, Katy s-a arătat deranjată de comentariul unei persoane și a venit cu o replică sarcastică în adresa lui Zelensky, numindu-l „porumbelul păcii”, sugerând că acesta „nu arme trebuie să ceară dacă vrea pace”. Comentariul a generat o dezbatere, iar pe măsură ce discuția avansa, se contura și mai clar poziția utilizatorului de justificare a atacului Rusiei asupra Ucrainei.

La o altă știre care informează dreptul faptul că în cele 104 zile de război în Ucraina au fost uciși peste 4 mii de civili, „Katy” vine cu un comentariu prin care încearcă să minimalizeze impactul războiului din Ucraina, să atragă atenția asupra războaielor din Irak, Palestina și Gaza și își încheie replica cu „Respect Putin”.

Pentru a-și consolida poziția, Katy publică în comentarii diverse materiale video în care soldații ruși și ceceni sunt prezentați într-o lumină pozitivă: fie că ar fi salvat oameni, fie că ar fi întâlniți cu bunăvoință de ucrainenii din autoproclamatele republici separatiste Donețk și Luhansk. Totodată, în alte comentarii, utilizatorul insinuează că președintele Ucrainei ar fi consumator de droguri, fără a prezenta vreo dovadă.

Profilul „Katy Katy”, al cărei adresă de profil (URL) trădează un alt nume

În ultimele două luni, am descoperit nu mai puțin de 200 de comentarii generate de acest profil pe pagina de Facebook a ZdG, majoritatea dintre ele fiind la articolele despre războiul din țara vecină, intervențiile utilizatorului fiind exclusiv în susținerea războiului din Ucraina. Printre puținele știri care nu se referă la război sub care Katy Katy a comentat este cea despre scumpirea benzinei și motorinei, unde o persoană comentează că aceasta este o consecință a războiului purtat de Putin, la care Katy intervine pentru a-i lua apărarea liderului de la Kremlin.

În mare partea, tactica abordată de Katy este de a veni cu replici la comentariile oamenilor, fie pentru a-i provoca, fie pentru a justifica acțiunile rușilor. Totodată, utilizatorul care se ascunde în spatele acestui profil diseminează zilnic materiale video și articole de pe site-uri care răspândesc informații neverificate și pro-Kremlin.

Pe pagina sa de Facebook, utilizatorul Katy Katy susține că trăiește în Timișoara, România. Adresa profilului (URL) trădează însă un alt nume: Natalia Todică. În poza de profil apare o tânără acoperită cu drapelul Rusiei. Este, de fapt, fotografia unei rusoaice, pe nume Iulia, stabilită în Germania. Imaginea a fost publicată pe rețelele de socializare pe 9 mai curent, atunci când tânăra, în cadrul unui protest desfășurat la München, Germania, la care zeci de oameni au ieșit în stradă pentru a condamna invazia rusă în Ucraina, a dansat în fața mulțimii cunoscutul dans rusesc „Kalinka”, manifestându-și astfel susținerea față de Federația Rusă.

„Bun. Și dacă sunt plătită? Care e problema dumneavoastră? D-stra nu sunteți plătită?”

Am încercat să discutăm cu utilizatorul „Katy Katy” despre viziunea sa de susținere a  războiului. Deși, inițial, s-a arătat deschis se ne răspundă la întrebări, după ce am propus ca dialogul să fie în format audio sau video, utilizatorul nu a mai răspuns la mesaje. Ulterior, ne-a îndemnat să nu mai deranjăm: „Doamnă, dumneata nu ai ce face? De plictiseală suni. Nu toată lumea e pierde-vară. Unii dintre noi mai și muncim. Nu stăm doar pe Facebook. Ce tot vreți? Aveți ceva important să-mi spuneți? Dacă aveți ceva nelămuriri, scrieți-mi. Și nu mai sunați. Vă rog. Mai avem și copii”.

Deși am insistat să purtăm o discuție, utilizatorul a ignorat mesajele noastre. În schimb, la o postare a reporterei ZdG care a contactat-o, utilizatorul a publicat un video prin care Maia Sandu, președinta R. Moldova, era acuzată de un pretins jurnalist român pentru faptul că a ținut un discurs în Parlamentul European în limba engleză.

Ulterior, am insistat în scris să aflăm cine se află în spatele acestui utilizator. Astfel, din discuțiile cu Katy Katy deducem că, de fapt, în spatele acestui profil ar sta un bărbat, care insistă că este român, stabilit în Germania. Totodată, la întrebarea despre banii pe care-i primește pentru activitatea pe care o desfășoară pe Facebook, cel care se ascunde în spatele profilului „Katy Katy”, ne-a răspuns: „Bun. Și dacă sunt plătită? Care e problema dumneavoastră? D-stră nu sunteți plătită?”

Prietenii utilizatorului „Katy Katy” care o susțin prin comentarii

Cei câțiva zeci de prieteni virtuali ai utilizatorului „Katy Katy” sunt și ei cu poze preluate de pe internet, care, adesea, distribuie aceleași informații. Unul dintre prietenii virtuali ai lui „Katy Katy” este Ionel Ionel, și el activ prin comentarii la articolele ZdG despre războiul din Ucraina. Acest utilizator a început să comenteze pe pagina ZdG de pe 16 mai, având deja nu mai puțin de 10 comentarii la știrile despre război. Intervențiile sale au aceeași retorică ca și cele ale celuilalt utilizator pro-război, doar că sunt într-o manieră mai vulgară și au tendința de a insulta alte persoane care comentează. Mai mult, utilizatorul „Ionel Ionel” îi ia apărarea utilizatorului „Katy Katy”, iar uneori o și completează.

„Ce are? Sunt toți în aceeași oală. Doamna Katy a punctat bine și a scris adevărul gol-goluţ. A uitat să mai scrie ceva. Când spui SUA, spui bețivii Englezi”, scria acest profil la o știre despre faptul că Rusia a reușit să-și impună conducere loială doar într-un oraș ucrainean.

Pe profilul său, „Ionel Ionel” nu are nicio postare. Acesta pretinde că este din Moldova Nouă și că, în prezent, ar locui în Stuttgart, un orășel din Germania. Ionel are doar trei fotografii, toate publicate în aceeași zi, 15 mai, cu o zi înainte de a plasa primul comentariu pe pagina ZdG. Totodată, fotografia de copertă, pe care scrie „La naiba cu lumea nouă”, este aceeași fotografie pe care a avut-o utilizatorul „Katy Katy” ca și copertă pe pagina sa, câteva zile mai devreme. Acest utilizator a ignorat mesajele și apelurile ZdG.

Etichetări și învinuiri nefondate la adresa cetățenilor ucraineni

Beni Beni, un alt profil care comentează intensiv la articolele ZdG despre războiul din Ucraina, la fel, susține Rusia și critică Occidentul. „Denazificarea continuă!”, este primul său comentariu pe pagina de Facebook a ZdG, care datează cu 13 mai, în cea de-a 79-a zi de război, atunci când ZdG publica o știre despre amenințarea atacurilor cu rachete pe întreg teritoriul Ucrainei, după ce apăruseră informații despre patru nave și două submarine ale Rusiei, cu peste 30 de rachete de croazieră „Caliber”, care se aflau în Marea Neagră.

De atunci am înregistrat alte circa 40 de comentarii ale utilizatorului „Beni Beni” pe pagina de Facebook a redacției, toate pro-război. Intrând în polemici cu ceilalți comentatori care l-au contrazis, utilizatorul, fără substrat factologic sau dovezi, justifică invazia rusă în Ucraina, folosind argumentele utilizate de propaganda rusă.

„Troll-ul” pro-război, în trecut – anti-vaccin

Acest utilizator, la fel ca și ceilalți doi, susține că locuiește în România, la București. Pe pagina lui găsim patru fotografii care datează din perioada septembrie-octombrie 2021 și zeci de postări care vin să susțină Rusia și să discrediteze Ucraina și țările occidentale. ZdG a constatat că unele postări de pe pagina acestui utilizator au fost catalogate de Facebook ca fiind incomplete sau parțial false.

Înainte să înceapă războiul din Ucraina, acest utilizator distribuia pe pagina sa postări anti-COVID și anti-vaccin, punând la îndoială existența virusului și eficiența vaccinului. Și acest utilizator a refuzat să discute cu ZdG. În schimb, la fel ca un alt promotor al războiului din mediul online, a lăsat un comentariu la o postare a reporterei ZdG, care încerca să ia legătura cu el, despre cei care dețin monopolul pe piața uleiului din R. Moldova: „Și dacă o dețineau oligarhii americani, germani sau englezi erați mai fericiți ???”, a întrebat utilizatorul pro-război.

„Leoaica” pro-război, anti-occident și anti-vaccin

O altă comentatoare fidelă pro-război pe pagina de Facebook a ZdG esteAna Tirsina”, cu circa 150 de comentarii plasate. La fotografia de profil, acest utilizator are o imagine cu un leu, iar pe pagina sa nu am găsit decât o altă imagine în care vedem un lup, însoțită de un mesaj în limba rusă.

La articolele despre războiul din Ucraina sau la cele care au tangență cu războiul, utilizatorul tinde să justifice intervenția Rusiei. Mesajele acestui utilizator sunt pline de greșeli gramaticale. „Acuma in tot ce se intimpla pe teritoriul Ucrainei e numai Russia e de Vina.. . Dar din ani 2014 pin in 2022 cum se comporta UCRAINA Cu Etnia Ei ….Cum se numiau…? Ca au omorit farà vina Mii de Persoane ….Ori AIA nu aviau Dreptul ka Viata…”, scria utilizatorul Ana. (mesaj necenzurat – n.r.)

Utilizatorul „Ana Tirsina” a început să comentez pe pagina ZdG încă în iulie 2021.  Atunci, la o știre în care Avocatul Poporului informa că eliberarea din funcție a angajaților pe motivul refuzului de a se vaccina este ilegală, Ana insista și ea că vaccinul nu trebuie să fie obligatoriu. Și până a începe războiul din Ucraina, din comentariile acestui utilizator se contura o poziție anti-occidentală și pro-rusă, poziție pe care o menține în continuare.

De exemplu, la interviul ZdG cu senatorul american Rob Portman, în care acesta explică de ce SUA sunt interesate de R. Moldova, Ana reacționează cu etichetări: „Nu avem Nevoie De Spriginul Vostru…Nu ne Trebue Sprijinul di „IUDA””. Nu am reușit să aflăm cine se ascunde după imaginea leoaicei din poza de profil, pentru că utilizatorul „Ana Tirsina” nu a dat curs mesajelor și apelurilor ZdG.

Fără fotografii veridice, dar cu o poziție pronunțată anti-Occident

Vlad Movila” este un alt profil care comentează des pe pagina de Facebook a ZdG, în special, la știrile despre războiul din Ucraina. Prin comentariile sale, profilul „Vlad” trădează o poziție clară anti-Occident. În intervențiile sale de pe pagina noastră, acesta îl numește pe Zelensky „clovn”, despre conducerea Ucrainei spune că sunt „criminali”, iar pe cetățenii ucraineni îi consideră „fasciști”.

Totodată, profilul „Vlad Movila” se arată constant nemulțumit și de activitatea ZdG, acuzându-ne de manipulare. Acesta se tot întreabă când ne va fi sistată activitatea, postând astfel de replici la informațiile distribuite de ZdG cu referire la amendarea postului NTV Moldova, deținut atunci de deputatul socialist Corneliu Furculiță, pentru discurs de ură în legătură cu războiul din Ucraina. O abordare similară a avut-o și pe 4 martie, atunci când ZdG anunța că pagina web ne-a fost blocată în Rusia. Utilizatorul „Vlad” insista printr-un comentariu scris cu litere rusești, doar că în limba română: „ши ын молдова де лар блока одатэ кэ нумай минчюнь постязэ (Și în Moldova de l-ar bloca odată că numai minciuni postează – n.r.)”.

Pro-război, pro-Rusia, anti-guvernare, dar cu poza furată de la un showman rus

Pe lângă justificarea războiului și criticile în adresa ZdG, utilizatorul „Vlad Movila” critică partidul aflat la guvernare. La o știre în care un deputat și doi consilieri municipali ai PAS îl acuzau pe primarul capitalei Ion Ceban de inacțiuni privind demolarea construcțiilor neautorizate din municipiul Chișinău, utilizatorul „Vlad Movila” a comentat: „Pas la gunoi”, scris cu litere ale alfabetului rusesc.

Aceeași retorică anti-guvernare, anti-Occident și de susținere a Rusiei în războiul din Ucraina se regăsește și în postările pe care le distribuie acest utilizator și pe pagina sa de Facebook, acolo unde indică despre faptul că ar fi originar din Bălți, localitate în care ar locui și în prezent. Utilizatorul nu are însă nicio poză reală. În cea de profil este înserat un mesaj prin care critică SUA, iar cealaltă poză este preluată de pe internet. În ea apare Gogen Solntsev, un controversat showman rus, alături de soția sa și alte două invitate la nunta celor doi. Utilizatorul „Vlad Movila” nu a răspuns la mesajele și apelurile ZdG.

Pasionat de mafia italiană, Rusia și emoji de pe Facebook

Dobrea Marianeste un alt profil care are deja circa 100 de comentarii pe pagina de Facebook a ZdG la articolele despre război. Deși a devenit mai activ pe pagina noastră odată cu declanșarea războiului din Ucraina, acest utilizator plasează comentarii la articolele ZdG încă din 2020.

Înainte să înceapă războiul, din comentariile utilizatorului „Marian Dobrea” de pe parcursul anului 2020 se contura o poziție anti Igor Dodon și Partidul Socialiștilor din R. Moldova și de simpatie față de actuala președintă, Maia Sandu. Din intervențiile profilului „Dobrea Marian” din anul 2021 se observă însă poziția sa anti-Occident, care a culminat în 2022 cu manifestarea susținerii și admirației față de Vladimir Putin, la știrile despre război.

Pe profilul său acesta nu are nicio postare, în schimb are două fotografii, una de profil, în care apare un tânăr cu pistol în mână, și alta de copertă, pe care este reprezentat un tigru alb, însoțită de un mesaj în limba italiană. Ambele imagini au fost preluate de pe internet. Nu am reușit însă să aflăm cine stă în spatele acestui utilizator, pentru că „Marian Dobrea” a ignorat mesajele și apelurile ZdG.

Ce este un „troll” și cum îi recunoaștem?

Andrei Fornea, expert în social media, care urmărește de mai mulți ani activitatea profilurilor false din R. Moldova pe rețelele de socializare, definește profilurile false sau, cu alte cuvinte, „trollii” ca fiind persoane care, ascunzându-se sub o identitate falsă, provoacă alți cetățeni la discuții contradictorii, bazate deseori pe argumente absurde și idei false. „Trollul” are de regulă misiunea de a ne convinge să-i acceptăm argumentele politice și sociale.

Andrei Fornea, expert social media.

Totodată, potrivit expertului, motivele pentru care oamenii își creează conturi false sunt diverse, dar, de regulă, acestea se rezumă la aspecte economice și politice. „Deseori cei care au o afacere își doresc să promoveze compania prin intermediul unui cont fals cu mulți urmăritori. Totuși, cel mai mare impact negativ îl au profilurile false create în scopuri politice. Motivele sunt evidente. Pe de o parte, pentru a lustrui imaginea unui partid sau a unui politician, pe de altă parte, pentru a denigra concurenții electorali. Cu regret, Moldova are un mediu propice pentru activitatea „trolilor”. Aceștia pot apela mereu la subiecte abstracte precum limba vorbită, etnia, viziunile geopolitice, pentru a provoca vrajbă și a întări ideile care le propagă. Din fericire, există comunități care luptă cu acest fenomen și reușesc să blocheze anumite conturi false”, explică acesta.

L-am întrebat pe Andrei Fornea cum pot utilizatorii reali să deosebească un profil fals de unul real: „Deseori este greu de a face diferența dintre un profil fals și unul adevărat. Dacă anterior era ușor de observat conturile false prin lipsa fotografiilor de profil, nume și prenume inautentice, poze care aparțin unor persoane publice, astăzi cei care recurg la crearea conturilor false se asigură că acesta corespunde unui cont real. Din observațiile personale, de cel mai multe ori pozele sunt luate de pe alte rețele de socializare decât Facebook sau Instagram. Totuși, cea mai simplă metodă să depistăm profilurile false este lipsa comentariilor de la persoanele apropiate la fotografiile publicate. La fel, lipsesc și etichetările în alte fotografii. Conturile false, de regulă, nu răspund nici măcar la comentariile care le primesc de la publicul general, întrucât scopul acestora este altul. Profilurile false se identifică ușor și prin faptul că distribuie deseori un singur tip de conținut (fie promovează un produs, o companie, un partid politic, etc.). Lipsa fotografiilor noi este, de asemenea, un indicator că identitatea este una furată sau falsă”.