Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Primele declarații ale ambasadorului…

VIDEO Primele declarații ale ambasadorului Federației Ruse, după ce a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe: „În anii 2020-2021 au fost deschise în jur de 30 de secții de votare”

Foto: moldova.mid.ru

Diplomatului rus, ajuns la Ministerul Afacerilor Externe, i-a fost comunicată poziția de dezaprobare a deciziei referitor la deschiderea secțiilor de votare a Federației Ruse în regiunea transnistreană a R. Moldova. „Dreptul la vot nu poate fi limitat în nicio țară”, a declarat Vasnețov pentru TV8.

„Dreptul la vot nu poate fi limitat în nicio țară. Acest fapt este scris în Constituție și în alte acte normative”, a spus Vasnețov.

„Misiunea oricărei reprezentanțe diplomatice este de a colabora pentru protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor săi. De fapt, după ce a fost luată decizia de a deschide secții de votare, la ambasada a fost s-a organizat o comisie și toată această informație era pe site-ul misiunii diplomatice”, spune Vasnețov.

„Totodată, numărul total al cetățenilor ruși care trăiesc pe teritoriul R. Moldova, după cum știți, poziția oficială a țării noastre este de a recunoaște republica în cadrul granițelor sale recunoscute internațional, este de aproximativ un sfert de milion de cetățeni. Și de la acești cetățeni au survenit o mulțime de solicitări cu rugăminte de a le asigura dreptul legal de a alege. Astfel, autoritățile din Rusia, cu cele din regiunea transnistreană au hotărât să deschidă secții de votare, desigur nu în așa număr mare ca în anii precedenți. În anii 2020-21 au fost deschise în jur de 30 de secții de votare, dintre care 27 în regiunea transnistreană. În protest către cele expuse astăzi la minister, chem cetățenii Federației Ruse care locuiesc în Chișinău, îi chem să iasă la vot””, a mai precizat Vasnețov.

Acțiunea are loc după ce presa locală din stânga Nistrului a scris că în această duminică vor fi deschise șase secții de votare pentru cei circa 220 de mii de cetățenii ruși care ar locui acolo. 

Șase secții de vot pentru prezidențialele rusești ar urma să fie deschise în regiunea transnistreană. Ministerul de Externe de la Chișinău discută subiectul