Principală  —  Ştiri   —   Vacanța de iarnă va fi…

Vacanța de iarnă va fi prelungită pentru elevii din mai multe localități, anunță Ministerul Educației

Imagine simbol. Sursa: freepik.com

Vacanța de iarnă va fi prelungită cu o zi sau două, pentru elevii din mai multe localități ale țării, conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Educației și Cercetării. Decizia a fost adoptată de Comisiile Situații Excepționale (CSE) la nivel de raion sau municipiu, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. În municipiile Chișinău și Bălți, la fel ca și în raioanele Anenii Noi, Orhei, Taraclia, Glodeni, Strășeni, Telenești elevii vor reveni în sălile de clasă pe 11 ianuarie. 

În  raioanele Cantemir, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Criuleni, Dubăsari, Fălești, Florești, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Rezina, Ungheni, Sîngerei vacanța se va încheia pe 9 ianuarie, cu revenire la școală pe 10 ianuarie. 

Modul și orarul recuperării orelor va fi decis de organele locale/municipale de specialitate în comun cu administrațiile instituțiilor de învățământ. 

În același timp, în unele raioane, școlile vor relua procesul educațional începând cu ziua de mâine, 9 ianuarie. Este vorba de Basarabeasca, Briceni, Cahul, Dondușeni, Drochia, Edineț, Ocnița, Rîșcani, Soroca și UTA Găgăuzia. Cei circa 600 de elevi din aceste localități care se deplasează cu transportul școlar urmează să învețe de la distanță. 

Și școlile din Hîncești, cu excepția unei instituții de învățământ, vor relua activitatea începând cu ziua de marți.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben de schimbarea bruscă a vremii. Astfel, codul portocaliu, care urma să fie valabil până miercuri, 10 ianuarie, a fost modificat în cod galben, pe întreg teritoriul țării.