Un ex-director al „Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, cercetat de CNA pentru abuz de serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Chișinău au desfășurat joi, 22 mai, percheziții în cadrul unei cauze penale, în care este vizat un fost conducător al „Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi”. Acesta este bănuit că, în perioada exercitării funcției de conducere, abuzând de situația de serviciu, ar fi cauzat bugetului întreprinderii municipale daune în proporții considerabile.
Potrivit unui comunicat al Centrului Național Anticorupție, urmărirea penală în prezenta cauză a fost începută în temeiul unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (1) din Codul penal.
„În perioada anului 2023 – aprilie 2025, funcționarul, acționând prestabilit cu alte persoane publice din cadrul subdiviziunii gestionate și reprezentanți ai operatorilor economici, din interes material și în interesul terților, ar fi semnat contracte fictive de deservire tehnică a unor utilaje multifuncționale, contrar manualelor operatorului producător. Deși utilajele menționate nu ar fi fost puse în funcțiune, acestea au fost supuse lucrărilor de deservire tehnică, fiind întocmite acte fictive”, se arată în comunicat.
Pe caz, Centrul Național Anticorupție a desfășurat acțiuni pe mai multe adrese din capitală, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, „în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor comiterii infracțiunii identificării persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora”.