Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Suspectul în cazul uciderii celor…

Suspectul în cazul uciderii celor doi asistenţi ai ambasadei Israelului de la Washington a fost pus sub acuzare. „Am făcut-o pentru Palestina”

Sursa: X

Un bărbat născut în Chicago, arestat ca singurul suspect în împuşcarea mortală a doi angajaţi ai ambasadei israeliene din Washington, a fost pus sub acuzare joi în instanţa federală pentru două capete de acuzare de crimă de gradul întâi, fapta lui – condamnată pe scară largă ca un act de antisemitism – riscând să-i aducă pedeapsa cu moartea, relatează Reuters, citează News.ro.

Elias Rodriguez, în vârstă de 31 de ani, este acuzat că a deschis focul asupra unui grup de persoane, în timp ce plecau de la un eveniment pentru tineri profesionişti şi diplomaţi găzduit de Comitetul evreiesc american, un grup de susţinere care luptă împotriva antisemitismului şi sprijină Israelul.

Rodriguez le-a spus poliţiştilor la faţa locului: „Am făcut-o pentru Palestina, am făcut-o pentru Gaza”, conform documentelor de acuzare. Martorii au povestit că l-au auzit strigând „Eliberaţi Palestina” după ce a fost luat în custodie.

Cele două victime ucise au fost identificate ca fiind Yaron Lischinsky, 30 de ani, şi Sarah Lynn Milgrim, 26 de ani, un cuplu care urma să se logodească.

Sursa citată scrie că prietenii şi membrii grupurilor din care făceau parte au declarat că cei doi voiau să construiască punţi de legătură între arabi şi evrei în speranţa de a pune capăt vărsării de sânge în Orientul Mijlociu.

După incident, ambasadele israeliene din întreaga lume şi-au sporit imediat securitatea.

Pe lângă cele două capete de acuzare de crimă de gradul întâi, Rodriguez a fost acuzat, într-o plângere penală de şase pagini, de uciderea unor oficiali străini, provocarea morţii cu o armă de foc şi descărcarea unei arme de foc într-o infracţiune cu violenţă.

Procurorul federal interimar Jeanine Pirro, recent numită de preşedintele Donald Trump în funcţia de procuror federal de top la Washington, a declarat într-o conferinţă de presă că plângerea împotriva lui Rodriguez constituie un „caz eligibil pentru pedeapsa cu moartea”.

„Vom continua să investigăm acest caz ca o crimă motivată de ură şi ca o crimă de terorism”, a declarat Pirro reporterilor. Procurorul general al SUA, Pam Bondi, declarase anterior că autorităţile cred că suspectul a acţionat singur.

Acuzaţiile au fost formulate în timp ce anchetatorii FBI şi ai poliţiei analizau încă scrierile şi afilierile politice aparente ale suspectului.

Posibil manifest

Directorul adjunct al FBI, Dan Bongino, a postat pe reţelele sociale că anchetatorii sunt „la curent cu anumite scrieri, presupuse a fi ale suspectului” şi sperau să aibă în curând informaţii actualizate cu privire la autenticitatea acestora.

Declaraţia lui Bongino părea să se refere la un manifest semnat cu numele lui Rodriguez care a fost postat pe un cont X anonim miercuri seara, cu puţin timp înainte de împuşcături.

Postat cu titlul „Escaladaţi pentru Gaza, aduceţi războiul acasă”, acesta condamna uciderea de către Israel a zeci de mii de palestinieni de la atacurile Hamas din octombrie 2023 şi discuta despre moralitatea acţiunii „armate”.

„În urma unui act, oamenii caută un text pentru a-i fixa semnificaţia, aşa că iată o încercare”, se arată în document. „Atrocităţile comise de israelieni împotriva Palestinei sfidează descrierea şi sfidează cuantificarea”, continuă textul.

Israelul s-a confruntat cu o condamnare internaţională susţinută pentru escaladarea ofensivei sale militare din Gaza, în timp ce grupurile de susţinere a evreilor au avertizat cu privire la o creştere a incidentelor antisemite la nivel global.