Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ Șeful IGP, despre cele…

VIDEO Șeful IGP, despre cele peste 60 de perchezițiile efectuate în dosarul privind finanțarea ilegală a partidului Șansă: „Există bănuiala rezonabilă că tranzacțiile vin din Federația Rusă”

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a publicat mai multe înregistrări din dosarul pornit pe faptul finanțării ilegale a partidului Șansă, dar și a candidaților independenți „susținuți din umbră” de formațiune. Șeful IGP Viorel Cernăuțeanu a afirmat vineri, 27 octombrie, în cadrul unui briefing de presă, că sunt investigate zeci de persoane, iar unele dintre ele conlucrează cu instituțiile statului, și ar fi vorba despre tranzacții de milioane de lei, banii venind din Federația Rusă. Acuzațiile au fost negate de președintele partidului.

Declarațiile a fost făcute în contextul celor peste 60 de percheziții desfășurate joi, 26 octombrie, în mai multe locații din țară, la domiciliile membrilor partidului Șansă și la sediile formațiunii politice.

„Organele de drept, în cadrul procesului de documentare, constată un fenomen amplu pe întreg teritoriul R. Moldova legat de finanțarea a campaniei electorale, coruperea alegătorilor, falsificarea semnăturilor în listele pentru susținerea așa-numitor candidați independenți dar care de fapt sunt promovați de partid politic.

La cele două acțiuni masive de percheziții au fost vizate 22 de localități – 3 municipii și 19 raioane. În procesul de investigare, realizat în comun cu celelalte instituții ale statului, marea majoritate a tranzacțiilor care au fost documentate vin din afara R. Moldova și există bănuiala rezonabilă că acestea vin din Federația Rusă și sunt gestionate de o grupare criminală organizată în interesul unui partid politic, bănuiala rezonabilă de finanțare vine asupra partidului Șansa”, a spus șeful IGP.

Viorel Cernăuțeanu a mai declarat că unii candidații independenți înregistrați la alegerile locale generale care vor avea loc pe 5 noiembrie ar fi, de fapt, din partea partidului Șansă.

„Organele de drept au reușit să documenteze prin baza probatorii o serie de acțiuni ilegale realizate de aceste grupări criminale. În mod special acești bani sunt pentru cumpărarea alegătorilor și pentru fraudarea procesului electoral. Vom vedea în probele prezentate astăzi modul de corupere sau camuflare a finanțării unui partid, unde persoana doar participa cu semnătura. Pentru a-și asigura procesul, persoana era rugată să-și aducă veniturile legale pentru ca să aibă acoperire în listele de finanțare pentru partidul politic respectiv. În cazul pensionarilor, aceste sume declarate ca donații figurau până la 2 000 de lei. În cazul persoanelor care sunt angajate în câmpul muncii suma indicată ca donație este de la 9 000 de lei (…). În același timp, în privința unei serii de candidați numiți independenți s-a demonstrat implicarea directă și subordonată partidului Șansă, unde liste și completarea semnăturilor prin falsificare demonstrată în urma ridicării probelor (…)”, a relatat Cernăuțeanu.

Președintele Șansă Alexei Lungu a negat autenticitatea înregistrărilor și le-a sugerat membrilor partidului să „nu se lase intimidați chiar dacă vin cu mascați la orele 5-6 dimineață pentru a vă speria”.

„Cei de la instituțiile de forță, că nu pot să le spun instituții de stat, după ce nu au reușit să găsească nicio probă pentru crimele pe care le fac și niciun argument, au început să lanseze în spațiul public tot felul de fake news, de montaje audio și video doar ca cumva să-și argumenteze activitatea ilegală în fața stăpânilor, a celor care le-au dat comenzi”, a menționat Lungu într-un clip video publicat pe rețelele de socializare.

Oamenii legii au descins joi, 26 octombrie, cu 65 de percheziții în mai multe localități din țară, în cadrul unui dosar de finanțare ilegală a unui partid politic, dar și a unor reprezentanți independenți ghidați de același stuff, în cadrul alegerilor locale, a anunțat IGP într-un comunicat de presă, fără a menționa despre ce partid politic este vorba.

Totuși, în secvențele audio publicate cu apeluri se vorbește despre partidul Șansă, asociat fostului deputat fugar Ilan Șor.

În rezultatul perchezițiilor au fost reținute trei persoane, reprezentanți ai partidului vizat.

„Practic la toți figuranții percheziționați au fost găsite carduri bancare PYYPL, telefoane și tablete în care a fost instalată aplicația mobilă pentru gestionarea tranzacțiilor, mijloace financiare, 24 de cartușe de calibru 5,60 mm, liste cu înscrisuri cu participări la diferite evenimente și sumele achitate participanților, precum și tehnică specială utilizată în acțiuni de investigație”, conform IGP.

Reprezentanții Poliției susțin că, în urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, ar fi fost acumulate probe privind finanțarea ilegală a oficiilor teritoriale ale partidului, înregistrarea candidaților independenți, dar susținuți confidențial de același partid, falsificarea semnăturilor în listele pentru susținerea și înregistrarea candidaților, achitarea sumelor de 20 000 de lei candidaților partidului și candidaților independenți susținuți confidențial de acest partid, achitarea sumelor de la 500 până la 3 000 de lei persoanelor care dau acordul să voteze pentru candidații acestui partid, dar și intenția de a „corupe integral” alegătorii unor localități, etc.

„ȘANSA” lui Șor din sediul sechestrat al lui Plahotniuc: mii de euro pentru publicitate online, semnături obținute prin amenințări și promisiuni de milioane (de lei)

La doar o lună de la crearea partidului „ȘANSĂ”, la cârma căruia a fost instalat jurnalistul Alexei Lungu, pentru promovarea formațiunii în mediul online se cheltuie mii de euro, liderul își ține conferințele de presă în fostul sediu al lui Plahotniuc din centrul capitalei,  aflat acum sub sechestru, iar, în mai multe localități din țară, oameni care anterior reprezentau Partidul „Șor”, declarat neconstituțional, acționează în numele partidului „ȘANSĂ” și, făcând promisiuni de milioane de lei, colectează semnături, obținându-le uneori prin amenințări. 

Alexei Lungu, pe care ZdG l-a surprins de mai multe ori în ultima vreme intrând în fostul sediu al Partidului Democrat din Moldova (PDM) din perioada lui Plahotniuc, ajunge de fiecare dată la muncă adus de un șofer, cu atribuții și de gardă de corp. El susține că nu știe cine plătește miile de euro pentru promovarea partidului în mediul online sau cine a achitat pentru bannerele care au împânzit toată țara, că achită din propriul buzunar arenda sălii pentru conferințele de presă și că șoferul care îl duce și îl aduce cu mașina e „un prieten care mă însoțește și mă ajută în lucrul meu politic”.