Uniunea Europeană susține 16 antreprenori din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia

16 antreprenori din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia au primit granturi din partea Uniunii Europene, în valoare de până la 17.900 de euro, fiecare. Banii sunt destinați pentru crearea noilor afaceri și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii și vor permite crearea a cel puțin 90 de locuri noi de muncă.

Antreprenorii au fost selectaţi din cei 87 de participanţi la cea de-a doua rundă a concursului de proiecte de afaceri, organizat în cadrul programului finanţat de Uniunea Europeană „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și Taraclia” (SARD), implementat de PNUD.

Proiectele câștigătoare sunt diverse, cuprinzând o gamă largă de mărfuri: produse lactate și de panificație, pelete din deșeuri agricole, cutii din lemn și obiecte de artizanat, ciuperci, produse apicole. De asemenea, vor fi create noi servicii, cum ar fi: un centru de dezvoltare pentru copii, o pensiune agroturistică, un centru de deservire tehnică a utilajului agricol.

„Cu susţinerea Uniunii Europene, voi putea oferi o gamă largă de produse apicole, de calitate înaltă și la preț accesibil, în condițiile în care pe piața noastră există multe produse neconforme. Odată cu dezvoltarea acestei afaceri voi crea, cel puțin, trei locuri noi de muncă și voi promova un produs benefic pentru sănătate, însă puțin utilizat deocamdată în Moldova”, relatează Tatiana Cîvîrdjic, din orașul Ceadâr-Lunga, una dintre cei 16 câștigători ai concursului de granturi.

Pe lângă ajutorul financiar nerambursabil, antreprenorii selectați vor mai beneficia, timp de un an, de asistență tehnică și consultanță.

Cu susţinerea financiară a Uniunii Europene, Igor Jito va crea în satul Musait, raionul Taraclia, o fermă de ciuperci după o tehnologie specială. „Încă nu există o astfel de tehnologie de creştere a ciupercilor în sudul Moldovei, iată de ce suntem bucuroşi că Uniunea Europeană a avut încredere și a investit în ideea noastră de afaceri. În câteva luni, le vom putea oferi consumatorilor din regiune ciuperci ecologice în stare proaspătă, iar cu timpul vom produce și ciuperci conservate sau uscate”, spune Igor Jito.

În martie 2017, alți 14 antreprenori au beneficiat de granturi similare din partea Uniunii Europene pentru crearea și dezvoltarea afacerilor în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia.

Susţinerea iniţiativelor antreprenoriale locale este una din cele trei componente de bază ale programului SARD. Acesta mai desfăşoară activităţi pentru abilitarea comunităților, renovarea obiectelor de infrastructură și promovarea cooperării intercomunitare în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia.

Finanțat de Uniunea Europeană cu 6,5 milioane de euro, și implementat de PNUD, programul SARD își propune astfel să intensifice colaborarea între autorităţile centrale și cele locale, precum și între organizaţiile regionale din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia, în scopul stimulării dezvoltării sociale și economice a regiunii și a R. Moldova în ansamblu.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. ivancelgroaznic

    Prea putin pentru Moldova. Cu o floare nu se face de primavara. Aice trebe program natsional, sa cuprinda toata moldova, in special pe sector agricol. Ca numai vorbe de la ministere shi fapte iok.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *