Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ/ Compania privată Air…

ULTIMA ORĂ Compania privată Air Moldova suspendă operarea zborurilor și vânzările de bilete

Foto: Air Moldova

Compania privată „Air Moldova” anunță marți, 2 mai, că a depus în instanță o „cerere de aprobare a restructurării accelerate a companiei, care este un plan de acțiuni, ce are drept scop evitarea falimentului companiei aeriene, soluționarea problemelor existente și acceptarea investițiilor”.

Astfel, până la pronunțarea deciziei instanței, privind acceptarea sau respingerea cererii înaintate de Air Moldova, compania susține că va suspenda operarea zborurilor și vânzările de bilete începând cu data de 2 mai. Conform companiei aeriene, reluarea activității va fi posibilă în termen de 3 zile de la pronunțarea deciziei de către instanță.

„Restructurarea, solicitată în instanță de Air Moldova reprezintă utilizarea unui complex de instrumente în scopul depășirii dificultăților financiare și restabilirii viabilității economice a companiei. Procedura de restructurare este soluția identificată de companie care ar permite investiții externe. Investitorii sunt gata să investească în Air Moldova în jur de 50 de milioane de dolari. Aceste investiții ar permite soluționarea problemelor financiare ale companiei și suplinirea flotei proprii.

Investițiile în companie nu pot fi realizate fără procedura de restructurare accelerată din cauza riscului sporit a unui atac din partea creditorilor existenți. Restructurarea accelerată va permite companiei să primească aceste investiții strict pentru dezvoltarea companiei, ca ulterior, în timp să fie achitate și datoriile existente (…). Odată cu acceptarea de către instanță a cererii de restructurare accelerată, compania Air Moldova va relua operarea zborurilor și comercializarea biletelor (…).

(…) Cu toate că Air Moldova se afla într-o situație dificilă, fără aeronavele proprii din luna martie, compania a fost condiționată de către bancă să majoreze suma de depozit pentru garantarea rambursării biletelor neutilizate. Ceea ce înseamnă că Air Moldova nu încasează o mare parte din bani în urma vânzărilor online, astfel formându-se un deficit de mijloace bănești necesare pentru activitatea companiei (…)”, anunță compania într-un comunicat.

Începând cu luna februarie, Air Moldova a anulat o serie de zboruri. Reprezentanții companiei aeriene au declarat anterior că se confruntă cu „dificultăți operaționale, motivul fiind deficiența de flotă”. La rândul său, Autoritatea Aeronautică Civilă a informat că monitorizează îndeaproape situația curentă a companiei, care riscă să-i fie suspendat certificatul de operator aerian.