Principală  —  IMPORTANTE   —   Subiectul privind concesionarea AIC, discutat…

Subiectul privind concesionarea AIC, discutat la Consiliului Suprem de Securitate. Dodon: Una din soluții este insolvabilitatea companiei „Avia Invest”

Printre subiectele discutate în cadrul ședinței de astăzi, 14 mai, a Consiliului Suprem de Securitate, a fost și concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. În acest sens, șeful statului, Igor Dodon, a susținut Guvernul Maiei Sandu că nu ar fi profitat de ocazia din iunie-iulie 2019 de a întoarce Aeroportul Internațional Chișinău în gestiunea statului. Potrivit lui Dodon, Guvernul ar putea cere inițierea procedurii de insolvabilitate a agentului economic care administrează aeroportul, după ce au fost acumulate datorii mari față de stat.

Potrivit lui Dodon, sunt trei căi pentru a întoarce Aeroportul Chișinău în gestiunea statului și pentru a anula acordul:

  • Anularea acordului, fiind că au fost încălcări la momentul semnării;
  • Neexecutarea angajamentelor investiționale – până la 1 ianuarie 2020 investitorul, din ceea ce și-a asumat, nu a investit peste 66 de milioane de euro, au termen până pe 30 august pentru a investi suma rămasă, dar ei bani nu au;
  • Insolvabilitatea Avia Invest, fiind că este datoare statului cu zeci de milioane de lei.

Dodon a menționat că anul trecut atunci când a fost schimbat Guvernul, datoria Avia Invest era de 118 milioane de lei față de stat.

„Ce fac funcționarii din Guvernul Maiei Sandu? Semnează în iunie – iulie decizia de reeșalonare a datoriilor, ca să fie achitate până în mai 2020, nu imediat. Dacă semnau atunci la această sumă, atunci putea fi dat în insolvabilitate Avia Invest și putea fi anulat acordul de concesiune. Am solicitat informații de ce funcționarii din Guvern au permis această reeșalonare în detrimentul statului. (…) Per total, cu vreo 50-60 de milioane de lei Avia Invest e datoare statului. Conturile sunt blocate. Este un punct în acord: în caz de insolvabilitate a investitorului, contractul se consideră automat anulat”, a explicat președintele.

Potrivit șefului statului, prin acest lucru s-ar explica presiunea din ultimele zile asupra deputaților, dar și asupra Guvernului Ghicu.

„Acum înțelegeți de ce unii s-au activizat? În următoarea perioadă vor fi pași concreți și pe furtul miliardului.  Iaca prin ce se explică presiunile asupra deputaților, asupra Guvernului Chicu și încercarea de a utiliza Curtea Constituțională în calitate de instrument politic”, a declarat Dodon.

Astăzi, 14 mai, Avia Invest, printr-un comunicat de presă, susține că își va onora datoriile față de stat și va achita cele 22 de milioane de lei. Prin intermediul unui comunicat de presă, compania menționează că unul dintre fondatorii săi, fără a da un nume concret, a decis să acorde un împrumut pentru achitarea datoriilor curente și a restanțelor istorice. 

Astfel, Avia Invest precizează că până la 15 mai, toate obligațiile financiare, inclusiv datoriile de peste 22 de milioane de lei, vor fi onorate în volum deplin.

Concesionarea AIC a fost realizată în mai mulți pași. Mai întâi, la 19 iunie 2012, Guvernul a emis o hotărâre cu privire la iniţierea proiectului de parteneriat public-privat pentru concesionarea Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internaţional Chişinău”, având, oficial, drept obiectiv „dezvoltarea continuă a infrastructurii şi a calităţii serviciilor prestate”. A urmat hotărârea Guvernului din 30 mai 2013, prin care s-a aprobat concesionarea şi au fost stabilite condiţiile concesionării. La 14 iunie 2013, Ministerul Economiei a instituit Comisia de concurs responsabilă de organizarea şi desfăşurarea procedurii de selectare a concesionarului care, tot în iunie, a trimis invitaţii către şapte companii potenţiale participante la concurs.

Până la 5 august 2013, data-limită de depunere a ofertelor, doar două companii și-au manifestat interesul, ambele din Rusia: „Vnukovo Invest” și „UK Komaks” în asociere cu S.A. „Habarovskii Aeroport”, S.A. „Kolomensky Zavod” şi S.R.L. „Avia Invest”. La ședința din 15 august 2013, Comisia de concurs a respins oferta depusă de compania „Vnukovo Invest” pe motiv că nu ar fi îndeplinit cerințele caietului de sarcini. În aceste condiții, unica rămasă în cursă a fost oferta Asociaţiei Persoanelor Juridice „Avia Invest”, care a și fost declarată câştigătoare. Oferta stabilea o perioadă de concesiune de 49 de ani, redevenţa la 1% din venitul realizat de întreprinderea concesionară şi efectuarea unor investiţii în mărime de 244,2 milioane de euro.