Studiu CJI: Ce media consumă locuitorii Republicii Moldova și cum percep aceștia manipularea și propaganda

Studiu CJI: Ce media consumă locuitorii Republicii Moldova și cum percep aceștia manipularea și propaganda
17 vizualizări
30 septembrie 2018 | 12:23

Consumatorii de media din Republica Moldova continuă să se informeze despre evenimentele social-politice preponderent de la televizor, însă această alegere este aproape să fie egalată de opțiunea pentru sursele online. În același timp, o treime din cei intervievați au spus că nu au încredere în nicio sursă media. Acestea sunt câteva din concluziile studiului „Consumul de media și percepția consumatorilor privind manipularea prin intermediul mass-mediei”, realizat de compania sociologică Civis la comanda Centrului pentru Jurnalism Independent în august – septembrie 2018, scrie media-azi.md.

Astfel, rezultatele studiului sociologic arată că fiecare al doilea respondent (50%) preferă să caute știri din domeniul social-politic în buletinele TV, iar fiecare al patrulea (25%) – pe portalurile web. La scurtă distanță, urmează preferința pentru rețelele de socializare (17%) și, mult mai rar, preferința pentru radio (6%).

Rugați să reflecte asupra noțiunii de manipulare, peste 60% au spus că știu semnificația acestui cuvânt, în timp ce 30% – că nu o știu. Cel mai des, oamenii se consideră manipulați de către politicieni (44%), de mass-media (37%) și într-o măsură mai mică de biserică (9%). La polul opus, cetățenii moldoveni au cea mai mare încredere în familie și prieteni, despre care cred că îi manipulează cel mai puțin.

De notat că mai mult de jumătate din cei care nu cunosc semnificația termenului de „manipulare” au declarat că se informează din știrile social-politice televizate.

În strânsă legătură cu noțiunea de manipulare, am testat și recunoașterea termenului de propagandă. Percepția acesteia este foarte acută în țara noastră – 92% din cei intervievați au fost de acord că există propagandă în mass-media din Moldova, față de doar 4% din cei care nu cred acest lucru. Încrederea în presa din alte țări disponibilă pe teritoriul Republicii Moldova este în general scăzută: 17% din consumatori au spus că au multă și foarte multă încredere în mass-media din Rusia, 14% – în presa din alte țări europene și 10% – în cea din România.

Studiul sociologic intitulat „Consumul de media și percepția consumatorilor privind manipularea prin intermediul mass-mediei” a avut scopul de a măsura nivelul consumului de canale și produse mediatice în Republica Moldova, precum și percepția manipulării prin intermediul mass-mediei în rândul populației. Cercetarea a fost realizată la nivel național, în localitățile rurale și urbane, cu excepția celor din regiunea transnistreană, fiind intervievați 803 respondenți în vârstă de peste 18 ani. Metoda de cercetare utilizată pentru realizarea studiului a fost CATI – interviu la telefon cu link on-line la chestionar, iar instrumentul de cercetare l-a constituit chestionarul cu întrebări și răspunsuri predefinite. Studiul are o marjă de eroare ±3,5%. Datele pentru acesta au fost colectate în perioada 26 iulie – 12 august 2018.

_________________________________
Acest studiu  a fost realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei la Chișinău. 

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

Fiind abonat la Ziarul de Gardă, vei fi mereu informat de cele mai recente evenimente și noutăți! Abonează-te

BAC 2018: Absolvenții susțin examenul la limba de instruire

Astăzi, 8 iunie,15 348 de absolvenți ai claselor liceale susțin examenul la limba de instruire: 12 608 de candidați susțin examen la limba și literatura română, iar 2740 – la limba și literatura rusă.
BAC 2018: Absolvenții susțin examenul la limba de instruire

În Parlamentul European va fi dezbătut un raport critic la adresa R. Moldova. Ce prevede acesta

În contextul împlinirii a patru ani de la semnarea Acordului de Asociere dintre R. Moldova și Uniunea Europeană, în Parlamentul European urmează a fi dezbătut un raport care evaluează punerea în aplicare a Acor…
În Parlamentul European va fi dezbătut un raport critic la adresa R. Moldova. Ce prevede acesta

GRAFIC/ Ambasadorii R. Moldova peste hotare vor primi indemnizații mai mari

Pe lângă salariul de funcție, personalul instituțiilor serviciului diplomatic al R. Moldova peste hotare vor beneficia de indemnizații mai mari, asta după ce Guvernul a aprobat o hotărâre în acest sens. Astfel,…
GRAFIC/ Ambasadorii R. Moldova peste hotare vor primi indemnizații mai mari

Avocatul lui Filat, despre banii confiscați la Londra de la fiul ex-premierului

Fiul ex-premierului Vlad Filat a fost forțat de autoritățile de la Londra să predea aproape jumătate de milion de lire sterline, după ce nu a putut demonstra proveniența a 390 000 de lire sterline. Avocatul fos…
Avocatul lui Filat, despre banii confiscați la Londra de la fiul ex-premierului

Fostul şef al AO „Lăstăraş”, reţinut: CNA a identificat 10 automobile, 8 imobile, arme și vile date în chirie

Bani, apartamente, maşini, arme, o bază de odihnă la Vadul lui Vodă, o şcoală privată şi alte afaceri, care aparţin familiei fostului şef al Asociației Obștești „Lăstăraş” – sunt bunurile care au fost supuse pe…
Fostul şef al AO „Lăstăraş”, reţinut: CNA a identificat 10 automobile, 8 imobile, arme și vile date în chirie

Cine candidează la funcția de director al postului public de televiziune Moldova 1

Consiliul de Observatori (CO) al Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” (TRM) a publicat lista candidaților la funcția de director al postului public de televiziune, Moldov…
Cine candidează la funcția de director al postului public de televiziune Moldova 1