Patru angajați ai Poștei Moldovei au decedat în urma unui accident rutier

Astăzi, 26 ianuarie, la ora 9.50, pe traseul internațional Brest-Chișinău-Odessa, în apropierea satului Mihăilenii Vechi, s-a produs un accident rutier grav. În urma căruia au decedat patru persoane.

„În rezultatul primelor cercetări, poliția a stabilit că șoferul automobilului „VAZ 2107”, în vârstă de 64 de ani, nu s-a isprăvit cu conducerea automobilului, acesta fiind inversat și a fost proiectat într-un camion de model „Mercedes”, condus de un bărbat în vârstă de 61 de ani, originar din raionul Edineț”, anunță Poliția, într-un comunicat de presă.

Poliția anunță că toți pasagerii decedați, inclusiv șoferul automobilului VAZ, sunt angajați ai „ÎS Poșta Molodvei” și sunt din raionul Rîșcani, aceștia având vârste de 24, 34, 35 și 64 de ani.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală de către Inspectoratul de Poliție Rîșcani. Poliția se află la fața locului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *