Principală  —  IMPORTANTE   —   Operatorul aerian low-cost Wizz Air…

Operatorul aerian low-cost Wizz Air ar putea reveni în R. Moldova. Autoritățile discută și cu alte companii

Compania aeriană Wizz Air ar putea reveni în R. Moldova, a anunțat la emisiunea „La 360 de grade” de la Radio Moldova, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

Totodată, se discută și cu alte companii, cum ar fi EasyJet și Ryanair, care ar opera zboruri spre cele mai solicitate destinații, a precizat Andrei Spânu.

„Unele companii s-au mobilizat mai repede și am văzut anunțuri mai rapide, altele sunt în proces de analiză. Săptămâna trecută s-a anunțat Grecia și Riga, Air Baltic, în continuare ducem discuții și cu alte companii ca să ne asigurăm că cetățenii din țara noastră, dar și cei din diasporă pot zbura direct la Chișinău, la un preț cât mai avantajos și cât mai comod, adică să avem cât mai multe rute. De exemplu Wizz Air, compania care a zburat de la Chișinău, suntem în discuții ca să aducem compania înapoi. EasyJet din Marea Britanie la fel. Cu Ryanair se discută de mai mult timp”, a declarat ministrul Spînu.

Andrei Spânu a precizat că, deocamdată, nu se discută despre o nouă concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău, ci despre modernizarea acestuia.

Pe 24 mai 2023, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, a discutat cu omologul său ungar, Péter Szijjàrtó, care a efectuat o vizită de lucru la Chișinău, despre reluarea operațiunilor aeriene de către această companie. Șeful diplomației moldovenești a subliniat faptul că autoritățile de la Chișinău vor discuta cu autoritățile ungare despre modalitățile concrete, pentru ca această companie să revină în R. Moldova, inclusiv în contextul în care Aeroportul Internațional Chișinău a revenit în gestiunea statului.

Pe 14 martie 2023, reprezentanții operatorului aerian low-cost Wizz Air au suspendat toate zborurile către şi dinspre Chişinău în legătură cu „evoluţiile recente din R. Moldova şi a riscului ridicat, dar nu iminent, din spaţiul aerian al ţării”.

„Wizz Air a monitorizat îndeaproape situaţia securităţii din R. Moldova şi a fost în permanenţă în contact cu diverse autorităţi şi agenţii locale şi internaţionale, pentru a asigura cel mai înalt nivel de siguranţă şi securitate ale operaţiunilor. Siguranţa pasagerilor şi a echipajului rămâne prioritatea numărul unu a Wizz Air, iar ca urmare a evoluţiilor recente din Moldova şi a riscului ridicat, dar nu iminent, din spaţiul aerian al ţării, Wizz Air a luat decizia dificilă, dar responsabilă, de a suspenda toate zborurile către Chişinău începând cu data de 14 martie”, se arată într-un comunicat transmis către Agerpres.

După data de 14 martie, Wizz Air oferă zboruri suplimentare din Iaşi, pentru a sprijini pasagerii din Chişinău. Acest lucru presupune o nouă rută de la Iaşi către Berlin, precum şi creşterea frecvenţei zborurilor către Barcelona, Milano Bergamo, Bologna, Roma Ciampino, Roma Fiumicino, Dortmund, Larnaca, Londra Luton şi Treviso din Iaşi, care este cea mai apropiată destinaţie din reţeaua Wizz Air.

Wizz Air este o companie aeriană low-cost maghiară, deținută de Wizz Air Holdings Plc și axată pe zboruri în Europa. Compania a fost înființată în anul 2003 și a început transportul pasagerilor la 19 mai 2004.