Motivele lui Plahotniuc pentru care pleacă de la șefia PDM

Vlad Plahotniuc renunță din funcția de președinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM). Politicianul, care a plecat peste hotarele țării la scurt timp după ce partidul, sub presiune externă, a trecut în opoziție, a făcut anunțul prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook.

Plahotniuc și-a motivat demisia de la șefia PDM prin faptul că persoana sa ar fi fost problema pentru ca partidele proeuropene din Parlament să dialogheze cu PDM.

„Vreau să îndepărtez acest obstacol pentru viitor și vin cu o decizie prin care să fie clar că Partidul Democrat nu este dependent de un singur om, nu este dependent de mine. Mi-am depus astăzi mandatul de președinte al partidului și le-am propus colegilor să organizeze cât mai curând congresul partidului pentru a alege o nouă conducere și a aproba un nou program politic. De asemenea, pentru a opri speculațiile posibile, declar că am decis să nu mai candidez la acest congres pentru vreo funcție în partid”, a scris Plahotniuc.

Referitor la mandatul de deputat, Plahotniuc susține că nu și-l dorește pentru „imunitate”, dar că respectă voturile cetățenilor, iar o decizie în această privință urmează să fie luată împreună cu ei.

„Nu doresc acest mandat pentru imunitate sau pentru altceva, este însă mandatul dat de oameni și orice decizie pe această temă urmează să fie luată de mine împreună cu ei, este mandatul care aparține cetățenilor din Nisporeni, nu mie sau altcuiva”, explică democratul.

La 14 iunie, după o săptămână de blocaj politic, protestatari plătiți și dotați cu corturi pentru „a apăra” instituțiile statului, pe fundalul incertitudinilor din societate, generate de legalitatea Guvernelor Sandu și Filip, dar și în contextul recunoașterii treptate de către comunitatea internațională a majorității parlamentare PSRM-Blocul ACUM și a Guvernului Sandu, Partidul Democrat din Moldova (PDM) s-a retras de la putere, prin demisia Guvernului Filip.

Evenimentul a fost succedat de decizia Curții Constituționale de a-și anula și a-și revizui hotărârile adoptate în zilele de 7-9 iunie, respectiv, Parlamentul și Guvernul Sandu au devenit instituții funcționale.

Pe 21 iunie, Comisia de la Veneția a criticat dur deciziile Curții Constituționale.

Please follow and like us:

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. valentina

    Buna dimineata la toti!eu comentez des shi o data am avut ocazia sa fiu insultata cu nishte prostii. Mia fost shi ciuda shi rushine !!ar fi bine sa fie o lege pentru asha tipuri de personaje cu VVo pedeapsa oarecare macar un sfirshit de saptamina sa mature strada!Va multumesc mult…Ozi frumoasa!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *