Militarii moldoveni vor defila din nou pe Champs-Élysées, la parada de Ziua Națională a Franței
Grupul port drapel al Companiei Gărzii de Onoare al Armatei Naționale va participa la parada militară organizată la Paris cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Franceze, sărbătorită anual pe 14 iulie. Anunțul despre participarea militarilor moldoveni a fost făcut de Ministerul Apărării pe 8 iulie.
Potrivit Ministerului Apărării, militarii moldoveni vor defila pe bulevardul Champs-Élysées alături de militari ai Forțelor Armate Franceze și de reprezentanți ai altor state partenere, în prezența autorităților franceze, inclusiv a președintelui Emmanuel Macron, și a invitaților oficiali.
Formația va fi condusă de maiorul Vitalie Josan, iar drapelul de dtat va fi purtat de sergent clasa II, Sergiu Ceburciu.
Pentru militarii din R. Moldova, aceasta va fi a doua participare la parada de Ziua Națională a Franței.