Principală  —  IMPORTANTE   —   MECC a aprobat lista centrelor…

MECC a aprobat lista centrelor de bacalaureat pentru sesiunea 2021

Foto-simbol

Comisia Naţională de Examene a aprobat lista centrelor de bacalaureat, sesiunea 2021. Astfel, examenele vor avea loc în 93 de Centre de bacalaureat, dintre care 31 vor fi în municipiul Chişinău, anunță Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC).

Potrivit MECC, reieşind din numărul total de candidaţi, în 17 raioane din R. Moldova a fost instituit câte un singur centru de bacalaureat.

„În sesiunea de examen 2021 sunt înscriși 16 773 de candidați (în sesiunea 2020 – 17305 candidați; 2019 – 17442 candidaţi; 2018 – 18357 candidaţi), dintre care 185 sunt candidați restanțieri din sesiunile anterioare. În sesiunea precedentă examenele au fost susţinute în 88 de centre de bacalaureat”, se arată într-o notă informativă a ministerului.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a modificat vineri, 30 aprilie, procedura de testare pentru elevii claselor a 9-12-a, sesiunea de examene 2021. Astfel, pentru organizarea testării naționale în învățământul primar și a examenelor naționale de absolvire au fost descongestionate programele pentru organizarea și desfășurarea testării naționale în învățământul primar, examenele naționale de absolvire a gimnaziului și examenul național de bacalaureat.

Examenele de bacalaureat, din acest an, nu mai pot fi anulate. Un proiect de lege cu privire la anularea examenelor de capacitate, deși a fost înregistrat, nu a fost votat în nicio lectură, și nici nu mai poate fi aprobat de aleșii poporului, deoarece Parlamentul din actuala legislatură a fost dizolvat pe 28 aprilie curent.

Secretara de stat a Ministerul Educației Natalia Grîu a declarat pentru Ziarul de Gardă că ministerul de resort este pregătit pentru organizarea examenelor de capacitate.

Sesiunea de bacalaureat este programată pentru perioada 4 – 22 iunie 2021.