Principală  —  Ştiri  —  Social   —   LIVE/ Mihalache insistă pe subiectul…

LIVE Mihalache insistă pe subiectul privind alegerea conducerii CA

Membrul Corneliu Mihalache a cerut și în ședința de azi, 17 octombrie, să fie supusă la vot alegerea președintelui și vicepreședintelui Consiliului Audiovizual (CA), argumentând că la începutul anului a intrat în vigoare noul Cod al serviciilor media audiovizuale.

Întrebat de președintele CA, Dragoș Vicol, de ce solicitarea vine acum, el a menționat că anterior credea că ar putea să fie succesiune de drept.

„Ulterior, după discuții cu experți, reiese că ar fi corect să alegem. Dacă cu președintele este ok, noi ar trebui să alegem un vicepreședinte”, a declarat Mihalache.

El s-a referit la art. 79 din Cod, care prevede: „Consiliul Audiovizualului este condus de un preşedinte şi de un vicepreşedinte aleşi prin vot secret de cel puţin 6 membri ai Consiliului”.

La ședința din 11 octombrie, trei membri s-au pronunțat pentru includerea subiectului cu privire la alegerea președintelui CA.

La 5 septembrie, Dorina Curnic, care anunțat că își depune mandatul de membru al CA, a menționat că nu este de acord cu lucrurile care au loc în ultima perioadă și i-a solicitat președintelui CA, Dragoș Vicol, să plece din funcție.

La sfârșitul lunii iulie, șefa Guvernului, Maia Sandu, i-a îndemnat pe membrii CA să plece din funcții.