La Călărași a început construcția celei mai energo-eficiente grădiniţe din Moldova

La 6 aprilie 2016, în orașul Călărași, a avut loc inaugurarea șantierului de construcție a unei grădinițe conform standardelor germane de eficienţă energetică.
„Relația noastră cu partenerii de dezvoltare se manifestă prin lucruri concrete pentru cetățenii R. Moldova. Parcursul nostru european și apropierea de organismele internaționale se regăsesc nu doar pe hârtie și în declarații, dar în investiții și proiecte concrete, cum este acesta de la Călărași”, a declarat Pavel Filip.
Ambasadoarea Germaniei a menționat că susținerea proiectelor de eficiență energetică este o prioritate pentru cooperarea bilaterală, iar proiectul realizat la Călărași de către FISM, cu susţinerea Băncii germane KfW, are și un important caracter educativ. Mergând la această grădiniță, generațiile viitoare vor învăţa să utilizeze cu grijă resursele naturale, să utilizeze tehnologii performante și să aibă grijă de mediu.
„Grădiniţa din Călăraşi este prima instituţie publică din Moldova, construită după standardul german de casă pasivă. Grădiniţa va avea o suprafaţă de 1100 metri pătraţi, iar costurile de întreţinere a acesteia – încălzirea termică, ventilarea, răcirea apei şi iluminarea, vor fi comparabile cu cele ale unui apartament cu 3 odăi. Adică, factura nu va depăşi, în medie, 2000 de lei pe lună. Tehnologiile utilizate aici vor permite economii de peste 80% din valoarea facturilor”, a declarat Mircea Eşanu, directorul FISM.
Primarul orașului Călărași, Nicolae Melnic, a mulțumit finanțatorilor și Fondului de Investiții Sociale din Moldova pentru ajutorul acordat. Primarul a remarcat că în oraș sunt mai mult de 400 de copii pentru care nu ajung locuri în grădinițe, iar faptul că întreținerea viitorului edificiu va fi mai ieftină, va ajuta foarte mult bugetul local.
Grădiniţa va avea o capacitate de înrolare de 100 de copii şi va fi dată în exploatare în prima jumătate a anului 2017. Inovația proiectului constă în aplicarea standardelor de casă pasivă în construcţia grădiniţei, ceea ce presupune un consum redus de energie, pierderi minime și standarde ridicate de conservare. Astfel, costurile anuale de întreţinere a grădiniţei vor fi cu 80% mai mici decât ale unei clădiri obișnuite.
Proiectarea a fost realizată de arhitecţi din Moldova, cu participarea unor experți din Germania, delegați de Institutul Independent pentru Eficiență Energetică Sporită în Construcții „Passivhaus Institut”, care deține cea mai bună expertiză în domeniu.
Construcţia grădiniţei are loc în cadrul proiectului „Infrastructură socială și eficiență energetică”, implementat de FISM, cu sprijinul Băncii germane KfW. Anterior, în cadrul aceluiaşi proiect, FISM a implementat 89 de subproiecte de infrastructură socială cu utilizarea tehnologiilor energo-eficiente.
Fondul de Investiţii Sociale din Moldova este o instituţie publică, necomercială şi non-profit creată cu suportul Băncii Mondiale pentru a contribui la implementarea Strategiilor Naţionale de Dezvoltare în Moldova. De la începutul activităţii sale, FISM a implementat peste 2000 de sub-proiecte din resurse financiare alocate de donatori externi, printre care Banca Mondială, Uniunea Europeană, SIDA, DFID, JSDF, KfW, UNICEF. În prezent, Fondul de Investiţii Sociale din Moldova gestionează proiecte de infrastructură, eficienţă energetică şi incluziune socială în valoare de 32 de milioane de Euro, oferite Republicii Moldova de către Guvernul României, KfW şi Banca Mondială.