Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Judecătoria Chișinău a respins cererea…

Judecătoria Chișinău a respins cererea de anulare a înregistrării la alegeri a candidatului care a câștigat alegerile în comuna Bubuieci. Anterior, mandatul acestuia fusese invalidat de Consiliul de Circumscripție

Sursa: Leonid Umaneț MAN com. Bubuieci/Facebook

Judecătoria Chișinău a respins ca neîntemeiată cererea candidatului din partea Partidului Acțiuni și Solidaritate (PAS) la funcția de primar al comunei Bubuieci, municipiul Chișinău, Alexei Percemlî, care a solicitat anularea hotărârii Consiliului Electoral de Circumscripţie Electorală (CECE) al comunei Bubuieci nr. 9 din 5 octombrie 2023 privind înregistrarea în calitate de candidat la funcţia de primar al comunei a lui Leonid Umaneţ, din partea partidului Mişcarea Alternativa Naţională (MAN).

Decizia instanței vine după ce CECE Bucuieci a infirmat, pe 1 decembrie, legalitatea alegerilor pentru funcția de primar al comunei.

„Ceea ce trebuia de demonstrat – instanța de judecată a dispus anularea hotărârii ilegale a organului electoral din Bubuieci prin care s-a încercat scoaterea din cursă a primarului ales Leonid Umaneț. Locuitorii și-au ales primarul. Credem cu fermitate că votul oamenilor va fi apărat de instanțele judecătorești”, a transmis primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, președinte al partidului MAN.

Conform hotărârii emise marți, 5 decembrie, de judecătoarea Viorica Dodon, Alexei Percemlî nu a depus contestaţia în interiorul termenului de 3 zile, prevăzut de Cod electoral, depunând-o doar la 18 noiembrie 2023, „ceea ce contravine prevederilor legale”.

„Nu poate fi examinată în fond cerința, având în vedere că contestația este inadmisibilă ca depusă tardiv”, se mai menționează în hotărâre.

CECE Bubuieci a adoptat pe 21 noiembrie o decizie în care a „admis parțial” o contestație depusă de Percemlî, dar a fost declarată inadmisibilă cerinţa privind adoptarea unei hotărâri prin care să se refuze înregistrarea candidatului la funcţia de primar al comunei Bubuieci, municipiul Chişinău a lui Leonid Umaneţ, desemnat de către partidul politic „Mişcarea Alternativa Naţională”, ca fiind depusă peste termenul stabilit de lege.

Astfel, ambii concurenți electorali au cerut primei instanțe să anularea deciziei CECE Bubuieci din 21 noiembrie.

Potrivit hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, se anulează hotărârea cu privire la examinarea contestaţiei lui Alexei Percemlî nr. 44-c din 21 noiembrie 2023, în partea admiterii contestaţiei şi se emite o nouă hotărâre prin care contestaţia depusă de Alexei Percemlî la data de 18 noiembrie 2023 privind anularea integrală a hotărârii CECE Bubuieci nr. 9 din 05 octombrie 2023 privind înregistrarea în calitate de candidat la funcţia de primar al comunei Bubuieci, municipiul Chişinău, pe numele lui Leonid Umaneţ și adoptarea unei noi hotărâri prin care să se refuze înregistrarea candidatului la funcţia de primar al comunei Bubuieci, municipiul Chişinău, Leonid Umaneţ desemnat de către Partidul Politic „Mişcarea Alternativa Naţională” se declarată integral inadmisibilă ca depusă tardiv.

Consiliul electoral al circumscripției electorale comunale Bubuieci nr. 1/8 a invalidat mandatul de primar de Bubieci al lui Leonid Umaneț, candidatul Mișcării Alternative Naționale (MAN), care a obținut 50.75% din sufragii în turul doi de scrutin al alegerilor locale generale din 5 noiembrie. Decizia a fost luată vineri, 1 decembrie, de organul electoral.

„Ministerul Educației și Cercetării al R. Moldova declară imposibilitatea confirmării faptului că Umaneț Leonid a absolvit programul de studii medii de cultură generală, nivel trei (învățământ secundar, ciclul II: învățământ liceal sau echivalent)(…)”, se spune în decizia Consiliului electoral Bubuieci.

Potrivit datelor publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după cel de-al doilea tur al scrutinului, Leonid Umaneț, din partea MAN, a obținut mandatul de primar al comunei Bubuieci, obținând 50.75% din sufragii, cu 1,5% mai mult decât contracandidatul său, Alexei Percemlî, de la PAS.