Principală  —  IMPORTANTE   —   Interpreta de muzică populară Lidia…

Interpreta de muzică populară Lidia Bejenaru a decedat

Lidia Bejenaru, interpreta de muzică populară din R. Moldova și soția dirijorului Nicolae Botgros a decedat la 68 de ani, a anunțat directorul general al Organizației Concertistice și Impresariat Moldova – Concert”, Andrei Locoman.

„Lidia Bejenaru-Botgros s-a retras în culisele veșniciei. Ziua de 26 iulie va rămâne o zi tristă în muzica populară. Lidia Bejenaru-Botgros, solistă de o viață a Orchestrei Naționale de muzică populară „Lăutarii” și-a încheiat spectacolul vieții aici, pe pământ. S-a retras în culisele veșniciei, dar va fi petrecută cu aplauze și flori, așa cum era și întâmpinată de admiratorii săi pe marile scene timp de 45 de ani. Solistă în prima formulă a orchestrei „Lăutarii”, Lidia Bejenaru-Botgros, a urcat cu răbdare dar, în primul rând, cu dragoste și pasiune spre culmile înalte ale artei populare. Și-a adunat un vast și variat repertoriu de cântece populare, prin care și-a exprimat întreaga gamă de sentimente, viața ei – cu bucurii și tristeți, în care s-au regăsit admiratorii ei”, a scris pe directorul general al „Moldova – Concert”, Andrei Locoman pe Facebook.

Lidia Bejenaru, născută în 1953 în raionul Sîngerei, a fost interpretă de muzică populară. Și-a făcut studiile la Școala de Iluminare Culturală „Elena Sârbu” din Soroca, iar ulterior timp de un an a fost metodistă la Casa de cultură din Edineț.

A fost solistă a orchestrei „Ciocârlia” de la Edineț, și a orchestrelor „Mugurel” și „Lăutarii” ale Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. În 1993 a fost distinsă cu Medalia „Meritul Civic”.

Producții video recomandate de canalul Youtube ZdG
Publicitate1