Încă 5 mii de doze de Remdesivir, medicamentul folosit în tratamentul pacienților cu Covid-19, urmează să ajungă în R. Moldova

Directorul general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Eremei Priseajniuc, a semnat vineri, 9 octombrie, o autorizație pentru importul a încă 5 000 de flacoane de Remdesivir, acesta fiind primul medicament autorizat în SUA și UE pentru tratamentul COVID-19.
Potrivit reprezentanților Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, acest lot de Remdesivir, cu denumirea comercială Desrem, produs de compania farmaceutică Mylan, Olanda, este importat de Tetis International CO SRL și este programat să ajungă la Chișinău în perioada imediat următoare.
În Republica Moldova, preparatul Remdesivir este prevăzut în Protocolul clinic național provizoriu „Infecția cu coronavirus de tip nou”, utilizat în tratamentul pacienților infectați cu virusul SARS COV-2.
La 8 septembrie, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a autorizat importul în premieră a circa 2 000 flacoane de Remdesivir, cu denumirea comercială Covifor.
La 7 octombrie, Comisia Europeană a anunţat că a convenit cu societatea farmaceutică americană Gilead achiziţia a peste 20.000 de doze suplimentare de Remdesivir, încercând astfel să acopere deficitul în aprovizionarea cu acest medicament antiviral cu care se confruntă statele Uniunii Europene.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.