Principală  —  IMPORTANTE   —   47 de tineri din R.…

47 de tineri din R. Moldova vor face stagii de practică în instituțiile statului. Program de burse finanțat de UE

47 de studenți, masteranzi și tineri absolvenți vor face stagii de practică, timp de două luni, în instituțiile publice, grație programului pilot de burse lansat de către Uniunea Europeană în parteneriat cu Guvernul R. Moldova.

Potrivit reprezentanților Executivului, bursierii au fost selectați în urma unui concurs, ce a constat în proba dosarelor, urmată de interviuri cu Comisia de evaluare, formată din reprezentanți ai Delegației UE și Guvernului R. Moldova.

„Tinerii își vor începe, de astăzi, stagiul în una din instituțiile statului – ministere, agenții din subordine, dar și Banca Națională, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Instituția Prezidențială.

Bursierii vor fi ghidați în activitatea lor zilnică de către Înalții Consilieri ai Uniunii Europene și vor munci cot la cot cu funcționarii publici”, anunță Guvernul într-un comunicat.

Scopul principal al programului este de a le oferi tinerilor oportunitatea să învețe, din prima sursă, ce presupune lucrul în serviciul public și să obțină aptitudini ce le vor spori șansele de încadrare în câmpul muncii, odată cu absolvirea studiilor.

La ședința introductivă de lansare a inițiativei pilot de burse au participat prim-ministra R. Moldova, Natalia Gavrilița, și ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, care au salutat perseverența tinerilor.

„Inițiativa a fost lansată în contextul Anului European al Tineretului 2022, pentru a încuraja participarea tinerilor în toate activitățile de ordin social, economic și administrativ. Programul de burse este finanțat de către Uniunea Europeană”, mai anunță Guvernul.

Săptămâna trecută, prim-ministra R. Moldova, Natalia Gavrilița, și secretarului general al Guvernului, Dumitru Udrea, s-au întâlnit cu tinerii de la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din R. Moldova (USM). În cadrul întrevederii, prim-ministra a îndemnat studenții să opteze pentru o carieră în cadrul autorităților publice și să contribuie, astfel, la dezvoltarea R. Moldova.

„Acum, funcția publică a căpătat o nouă importanță. Integrarea în UE implică foarte multă muncă, anume din partea funcționarilor publici. Ei trebuie să se asigure că standardele din diverse domenii se pliază cerințelor europene. Prin urmare, viteza cu care noi ne vom integra în Uniunea Europeană depinde și de calitatea funcționarilor publici inclusiv. În același timp, funcția publică oferă posibilitatea de a lua decizii cu impact real asupra vieții cetățenilor. Dacă sunteți motivați să faceți o schimbare, atunci să știți – cea mai mare schimbare se face din funcția publică”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.