Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Franța donează R. Moldova 16…

Franța donează R. Moldova 16 mii de vârfuri sterile cu filtru, materiale necesare pentru testele COVID-19

Astăzi, Ambasadorul Franței în R. Moldova, a remis Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, o donație de echipament medical necesar pentru diagnosticarea Covid-19. Ajutorul conține 16.000 vârfuri sterile cu filtru, material indispensabil pentru a putea fi efectuate testele de diagnosticare ai RLP Covid-19.

Kiturile de detecție RLP COVID-19 conțin doar reactivi și nu sunt furnizate cu aceste vârfuri sterile, care fac parte integrantă din protocolul de diagnosticare Covid-19. Aceste vârfuri sterile sunt indispensabile pentru realizarea testelor de diagnosticare Covid-19 în termeni normali și în conformitate cu protocolul în vigoare”, se spune în comunicatul Ambasadei.

Această donație din partea Franței vine în susținerea ajutorului pe care Uniunea Europeană îl acordă R. Moldova în lupta cu pandemia. Comisia europeană a anunțat săptămâna trecută și a precizat săptămâna aceasta măsurile de sprijin pe care le va aduce țărilor parteneriatului estic, inclusiv R. Moldova, în lupta cu COVID-19.  În acest scop Uniunea Europeană va aloca peste 840 de milioane de euro vecinilor săi din Est, nu doar pentru a lupta cu epidemia de coronavirus, dar și pentru a ajuta economia Moldovei să se redreseze. Pe termen scurt, vor fi alocate 87 de milioane de euro acordate de Uniunea Europeană R. Moldova în lupta cu Covid-19 și consecințele social-economice cauzate de epidemie. Dintre acestea, Franța contribuie cu 16% la bugetul european.

Ambasada Franței menționează, de asemenea, că întreprinderile franceze și europene prezente în R. Moldova sunt mobilizate pe deplin pentru a ajuta populația, continuând, pe cât e posibil, activitățile lor și făcând, de asemenea, donații. În așa fel, Orange-Moldova a donat 400 000 de euro spitalelor moldovenești și a oferit minute gratuite lucrătorilor din sistemul de învățământ și cel medical.