Principală  —  Ştiri  —  Social   —   FOTO,VIDEO/ Cetățenii moldoveni blocați la…

FOTO VIDEO Cetățenii moldoveni blocați la granița dintre Franța și Germania își vor petrece noaptea în autocare

Cei 240 de moldoveni blocați la frontiera franco-germană își vor petrece noaptea în autocare. Oamenii s-au pornit din Paris spre R. Moldova la data de 25 aprilie, la orele șapte dimineața, însă au rămas blocați la frontieră, fără să li se pemită intrarea în Germania. Potrivit reprezentantului transportatorului, există două versiuni preliminare privitor la cauza blocării autobuzelor la frontieră. Una ar fi că unii dintre pasageri ar fi încălcat regimul de ședere în UE, iar a doua, precum că Franța, țara din care au pornit autocarele, este considerată în cadrul UE ca focar de coronavirus și respectiv toate autocarele care vin din această țară sunt tratate cu maximă diligență de către autoritățile germane.

Pasagerii spun că noaptea urmează să și-o petreacă în autobuze. Moldovenii care locuiesc în preajmă le-ar fi adus apă, mâncare și scutece pentru copii. Un alt pasager a spus că Poliția de Frontieră le-a oferit câte un sandwich și o jumătate de litru de apă.

Cetățeni moldoveni blocați la frontiera dintre Franța și Germania

Într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene a R. Moldova s-a precizat, referitor la acest caz, că Ambasada Republicii Moldova în Franța a contactat cu cetățenii moldoveni din autocarele menționate și a propus organizarea repatrierii acestora cu un zbor charter autorizat de CSE, ruta Paris-Chișinău, planificat pentru 28 aprilie 2020.