(foto) Ziarul de Gardă face APEL către autorități: Informațiile despre firmele miniștrilor și deputaților nu trebuie solicitate prin scrisori oficiale

Accesul la informația de interes public este principala problemă a jurnalismului de investigație din R. Moldova. În timp ce parlamentarii afirmă că legislația asigură jurnaliștilor toate pârghiile pentru a monitoriza activitatea guvernării, a funcționarilor și a demnitarilor de stat, la modul practic, reporterii sunt nevoiți să scrie sute de solicitări de informație pentru a afla răspunsuri la cele mai simple întrebări sau a afla date care ar trebui să fie disponibile pe paginile web ale instituțiilor de stat. Libertatea presei în condițiile unui acces tot mai restricționat la informație a fost subiectul unei discuții publice organizate de către echipa Ziarului de Gardă la care au fost invitați, în special, comunicatori ai instituțiilor publice, ai Guvernului, Parlamentului sau Procuraturii.

În cadrul evenimentului, jurnaliștii de la Ziarul de Gardă au adus circa 400 de scrisori cu solicitări privind accesul la informație pe care urmează să le expedieze în adresa tuturor autorităților publice centrale, inclusiv a întreprinderilor de stat.

„Cerem în mod repetat autorităților să nu facă abuz de solicitări de informații în scris, atunci când pot fi oferite răspunsuri în dialog direct, la telefon sau prin e-mail. Totodată, solicităm autorităților publice să se conformeze rigorilor de transparență și să organizeze periodic, lunar sau chiar săptămânal, conferințe de presă în cadrul cărora să răspundă la întrebările tuturor jurnaliștilor, inclusiv jurnaliștilor de la instituții de presă care nu se află în posesia politicienilor”, scriu jurnaliștii de la ZdG către cele circa 400 de adrese ale instituțiilor publice.

De asemenea, ZdG a construit o „cușcă” din ziare, ca un simbol al izolării informaţionale în care sunt ţinuţi, în special, jurnaliştii de investigaţie, atunci când autorităţile nu le răspund la întrebări, îi evită, ascund informaţia.

„Vrem, totuși, să dăm de înțeles autorităților R. Moldova că ni se cer solicitări de informații în scris atunci când nu este cazul, atunci când informația trebuie să fie publică, când este vorba despre informația referitor la bugete, bani, interese, firmele miniștrilor și deputaților, despre copiii miniștrilor angajați prin ministere sau prin ambasade. Deci, asta nu trebuie solicitat prin scrisoare. Trebuie să fie instituția interesată să demonstreze o capacitate de transparență cât mai mare. 400 de scrisori este o muncă, este cheltuială pentru plicuri și vreo zece copaci tăiați ca să facem hârtie pentru asta, pentru ca să sensibilizăm opinia publică, să  înțeleagă autorităţile că uneori muncim și distrugem copaci în loc să comunicăm, fie la telefon, fie prin e-mail, fie direct”, a fost mesajul directoarei Ziarului de Gardă, Alina Radu.

Printre participanții la discuția publică se numără avocații Tatiana Puiu, Vladislav Gribincea și Dumitru Petru Sliusarenco, dar şi reprezentanţii  serviciilor de presă ale Ministerului Justiției, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale, Ministerului Afacerilor Externe, ai Centrului pentru Drepturile Omului.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *