[FOTO-REPORTAJ] Satul dintre stânci

Am ajuns în Satul Saharna, atunci când zăpada tocmai se așternea alene. Fulgii cădeau ușor, iar norii colindau repede deasupra căsuțelor și capetelor noastre.

Am salutat prima săteancă, care ne privea curioasă în timp ce făceam primele fotografii cu pata de culoare de pe vârful unei stânci din mijlocul satului. Satul răsuna cu cântece religioase care te umpleau de o liniște plăcută, ce te încuraja să nu te grăbești nicăieri. Ceea ce am și făcut. După câteva case și trecând cu grijă prin băltoace, am văzut o cruce albă, care se înălța pe un podium, cu niște scărițe. Ne-am apropiat de ea, am privit-o, am atins-o, ne-am uimit cât de mare și interesantă e, am tras cu ochiul la pisica care se tolănea la soare, după care am început să urcăm scările care ne conduceau spre căsuța galbenă de pe marginea stâncii.

Scările sunt împrejmuite de arbuști de mușețel și spini, care s-au acomodat cu condițiile de aici, unde e foarte multă piatră. Ajunși pe vârf am început să urmărim Nistrul liniștit, parcă oprit din cauza gheței care-i acoperea subtil, subțire, suprafața… În partea stângă, satul se întindea la poalele stâncii, luând dimensiunile pitice ale unui sătuc de păpuși, iar în dreapta se înălța, printre copacii înalți, mănăstrirea Saharna și oamenii care au venit să se roage. Curioși am fost să aflăm ce e în acea căsuță în care ar încăpea un singur om și care e construită din cărămizi prin care se observă bucăți de scoici. Înconjurând atent fiecare piatră, am ajuns la geamul cu gratii al căsuței, unde erau trei icoane mari, la care se pot ruga oamenii. Cei credincioși sau cu speranțe vii au vârât bilețele cu rugăciuni și dorințe în fisurile din lemnul crucii mari, care se înalță în fața căsuței galbene.

Mănăstirea Saharna își întinde căsuțele și bisericile frumos și atent aranjate. Se mai simte atmosfera Crăciunului – în curtea mănăstirii au mai rămas încă câteva decoruri ale sărbătorilor de iarnă. Lebedele și rățuștele sălbatice înoată în apă și privesc curioase vizitatorii care-i admiră.

Pe teritoriul mănăstirii există anumite restricții (nu fotografiați, nu fumați, nu vorbiți tare…, n.r.), pe care ținem să le respectăm. Suntem un pic dezamăgiți că muzica frumoasă care ne-a ghidat până aici nu se aude decât din boxele de la intrarea magazinului, unde poți să-ți alegi icoane. În magazin am găsit un călugăr tăcut, care stă cuminte, care te ascultă, dar nu spune nimic… De la mănăstire pornim spre cascadele și monumentul geto-dac care se ascunde pe culmile unui deal cu iarbă uscată, răvășită.

Liniștea locurilor, realismul frumuseții naturale și bunăvoința oamenilor te umplu cu multă căldură și împlinirea pe care o simți atunci când descoperi locuri frumoase în țara ta – R. Moldova.

Foto: Dionis Nicolai


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. tarasov ion

    Manastirea este un loc de rugaciune,dar si de liniste si in stresul de azi,o liniste Dumnezeiasca ne ajuta mult,Si istoria si credinta se ingemaneaza aici foarte bine,,,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *