FOTO O companie aeriană din Polonia va efectua primul zbor de repatriere a cetățenilor R. Moldova din New York

Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova a ales liniile aeriene poloneze LOT (PLL LOT) ca partener pentru primul zbor de repatriere a cetățenilor R. Moldova de la New York spre Chișinău.
Potrivit unui comunicat emis de Ambasada Republicii Polone la Chișinău, PLL LOT a oferit 294 de locuri în aeronava sa Boeing 787-9 Dreamliner, cea mai nouă și mai modernă aeronavă din lume, care va ateriza la Chișinău pentru prima dată la 16 mai curent.
Alegerea făcută de autoritatea menționată este o expresie de încredere în profesionalismul transportatorului polonez. PLL LOT este un lider regional în transportul aerian, care deține cea mai modernă flotă de avioane Boeing, punând un accent deosebit pe calitatea serviciilor. Interiorul Dreamliner-ului este caracterizat de un spațiu incomparabil și de cele mai noi dotări tehnologice, inclusiv un sistem de divertisment personal pentru fiecare pasager.
Aeronavele poloneze transportă deja de ceva timp pasageri de la Chișinău spre Varșovia și viceversa, iar aeroportul F. Chopin oferă posibilitatea de a călători în orice direcție din lume.

