(FOTO) De la autorități niciun mesaj. Clădirea Executivului, păzită de polițiști

Astăzi câteva sute de persoane au protestat în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) față de rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor și au cerut Curții Constituționale să nu valideze mandatul președintelui ales, Igor Dodon. Aceștia au cerut demisia Alinei Rusu, președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC) și a lui Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

Protestatarii au declarat că moldovenilor din diasporă le-a fost lezat dreptul constituțional la vot, atunci când CEC-ul și MAEIE au stabilit deschiderea a numai 100 secții de votare în străinătate. De asemenea, aceștia au cerut organelor de drept să investigheze fraudele care au avut loc la 13 noiembrie, când au zeci de autocare și microbuze plătite de un sponsor necunoscut au transportat organizat mii de cetățeni din stânga Nistrului la secțiile de votare.

În timp ce niciun reprezentantal  Guvernului, care a aprobat hotărârea cu privire la numărul și locația secțiilor de votare organizate peste hotare, al Parlamentului, care a operat modificări în Codul Electoral pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale, sau al Comisiei Electorale Centrale a organizat scrutinul prezidențial, nu a venit cu vreun mesaj către protestatari, clădirea Executivului a fost încercuită de polițiști.

protest-pman-2 protest-pman-4 protest-pman-6 protest-pman-7 protest-pman-57

protest-pman-48

Citiți și

LIVE TEXT/ Foto/ Video: Diaspora continuă să impresioneze. PMAN a rămas goală


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Episcop asasinat Dormidont

    – Teroarea dondonistă:
    în dimineața de 13 nov. biserica Sf. Dumitru din Chișinău a fost vandalizată
    iar preotul patriot Pavel Borșevschi a primit mesaje de amenințare după ce l-a criticat public
    pe un popă Markel al Biserciii ruse ocupante din Bălți.
    – Avocatul Poporului/Ombudsmanul Mihai Cotorobai de la Chișinău:
    Autoritățile au eșuat în asigurarea dreptului la vot în diasporă”.
    http://infoprut.ro/45809-ombudsmanul-de-la-chisinau-autoritatile-au-esuat-in-asigurarea-dreptului-la-vot-in-diaspora.html#comment-18831

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *