Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Fost ministru al Educației, internat…

Fost ministru al Educației, internat la spital. Anunțul făcut de către maestrul Eugen Doga

Maestrul Eugen Doga a anunțat luni, 30 noiembrie, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook că fostul ministru al Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, este internat la spital.

Deși inițial, maestrul a anunțat că fostul ministru al Educației, Igor Șarov, este spitalizat, starea lui de sănătate fiind complicată, ulterior, compozitorul a revenit cu un mesaj prin care a anunțat că fostul ministru este bolnav și se afla la spital, iar starea lui de sănătate este bună.

Ne-am bucurat că vestea despre starea de sănătate a domnului Igor Șarov, care ne-a speriat mult, a fost nu prea corectă Dumnealui e bolnav, dar nu e în stare critică, ceia ce ne bucură și sperăm să-l vedem cât mai curând sănătos și plin de viață”, a scris Eugen Doga pe pagina lui de Facebook.

La 11 septembrie, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a declarat că dubla măsură, practicată de unii reprezentanți ai autorităților puterii din Republica Moldova, știrbește principiile unui stat democratic, referindu-se la la cazul președintelui Igor Dodon, care a publicat fotografii din care se vede că el este fără mască în preajma elevilor, în școală, în condițiile în care părinții nu au acces în instituțiile de învățământ, iar profesorii sunt obligați să poarte mască și vizieră.

După ce Partidul Democrat a semnat cu Partidul Socialiștilor din R. Moldova un acord de guvernare, la 17 martie 2020, Igor Șarov a fost numit în funcția de ministru al Educației, Culturii și Cercetării.

La 9 noiembrie, miniștrii desemnați de Partidul Democrat din Moldova (PDM) în Guvernul Chicu, patru la număr, printre care și Igor Șarov, au fost revocați din funcții, după ce conducerea Partidului Democrat a anunțat că după alegerile din 15 noiembrie se va retrage de la guvernare.

Sâmbătă, 7 noiembrie, PDM a luat decizia să își retragă reprezentanții săi din Executiv pentru a oferi președintelui ales posibilitatea de a construi o colaborare eficientă cu Legislativul și Executivul, în conformitate cu prevederile constituționale și respectând votul exprimat de cetățeni, și această decizie rămâne în vigoare.