Principală  —  IMPORTANTE   —   Familia jucătorului olandez de la…

Familia jucătorului olandez de la Zimbru aflat în stare gravă după ce a fost lovit la cap în timpul meciului jucat la Tiraspol a ajuns la Chișinău. Mesajul transmis de clubul fotbalistului: „Din păcate așteptările medicilor și ale tuturor dintre noi nu s-au adeverit”

Reprezentanții clubului FC Zimbru au emis marți o notă prin care anunță că starea de sănătate a jucătorului olandez Donny van Iperen rămâne a fi una gravă, menționând că familia fotbalistului a ajuns la Chișinău.

Dragi prieteni, colegi, suporteri, microbiști, astăzi, întregul nostru club trece prin momentele extrem de dificile în urma accidentării grave suferite, în meciul de sâmbătă, de către Donny van Iperen. Încă din prima seară, Donnie, a fost internat la Institutul de Neurologie si Neurochirurgie din Chișinău. Alături de el pentru monitorizare și tratament se află un consiliu format din cei mai buni medici de specialitate din țară.

În ultimele două zile a ajuns la Chișinău și familia lui Donny, toată familia fiind cazată la hotelul echipei Zimbru. Membrii familiei primesc informații constante de la medici și sunt, de asemenea, în contact permanent cu administrația clubului”, se menționează în nota clubului.

În context, directorul General al clubului, Sergiu Topor, vine cu următoarea declarație:

„Donny este în spital, din păcate așteptările medicilor și ale tuturor dintre noi nu s-au adeverit. Donny este în continuare în comă. Duminică, medicii ne-au spus că sunt îmbunătățiri ale stării de sănătate, iar asta ne-a oferit o speranță în plus. Tot duminică am aflat că nu are hemoragie cerebrală și nu va necesita intervenție chirurgicală. Dar din păcate de atunci și până în prezent situația a rămas a fi una gravă, pentru că din acel moment nu au mai apărut alte îmbunătățiri semnificative în starea de sănătate a jucătorului. Președintele clubului, Nicolae Ciornîi, a rugat personal să se implice cei mai buni specialiști din țară pentru a-l salva pe Donny. În tot acest timp finanțatorul echipei a oferit toată asistența necesară familiei fotbalistului! Îi îndemn pe toți să nu speculeze în aceste momente dificile, ci să-l susțineți pe Donny, familia lui și clubul nostru în această perioadă dificilă”, menționează directorul general, Sergiu Topor.

Cu un prim mesaj vine și fratele lui Donny, Joey van Iperen.

„Situația în ceea ce privește sănătatea lui Donny este una foarte dificilă, fratele meu este în continuare în comă. Ne rugăm pentru ca el să găsească puterea pentru a își reveni. Familia este recunoscătoare pentru sprijinul clubului, fanilor și tuturor celor ce s-au implicat în susținerea lui Donny. Vă simțim ca fiind familia noastră și vrem pe această cale să vă mulțumim tuturor pentru eforturile și rugăciunile îndreptate către fratele meu. Sperăm și ne rugăm ca tot ajutorul și dragostea să îl ajute să aibă putere pentru a se trezi. Donny este un luptător în fotbal, dar și în afara terenului! Iar în aceste momente demonstrează mai mult că niciodată cât de puternic este. Vă mulțumim pentru că sunteți alături!”, a declarat Joey van Iperen.

Jucătorul din Țările de Jos, Donny van Iperen, fundaș al clubului Zimbru Chișinău, se află în stare „gravă stabilă” în secţia de reanimare a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie (INN) din Chișinău,  după ce a fost lovit la cap în timpul meciului de sâmbătă, 6 august, cu Dinamo-Auto Tiraspol.

Responsabilii de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău spun că fotbalistul a fost internat în urma unui traumatism cranio-cerebral, pe 6 august 2022, iar starea lui rămâne în continuare „gravă stabilă”.

Sâmbătă, 6 august, în timpul meciului dintre FC Zimbru cu Dinamo-Auto Tiraspol, Donny van Iperen, s-a ciocnit de portarul Dinamo-Auto, Allogho Toung. După intervenția medicilor pe teren, Donny a fost transportat inconștient la spital, mai întâi la Tiraspol, apoi, după câteva ore, a fost transferat la Institutul de Neurochirurgie din Chișinău.