EDITORIAL Estorcare de mită, condamnare nedreaptă, omor neelucidat sau de ce oamenii apelează cu încredere ZdG
„ZdG? Am devenit victimă a unui proces de estorcare de mită. Vă rog să mă ajutați. E urgent. Mi s-a dat un termen în care ar urma să transmit mita, în caz contrar…”, ne vorbea marți, de dimineață, un cititor, solicitându-ne să-i recomandăm o instituție, un funcționar onest care ar prelua dosarul și care nu s-ar lăsa măgulit și corupt de mafiot, investigând până la capăt acest caz de estorcare de mită.
Astfel, ziua de marți începea cu o solicitare ce implică multă responsabilitate din partea redacției. Cum să recomanzi o instituție, un funcționar, decis să investigheze până la capăt un caz grav de corupție, dacă sute de dosare intentate în cazuri similare se prăfuiesc neatinse prin birourile celor abilitați să investigheze, să examineze și să se pronunțe asupra conținutului lor? De altfel, potrivit unui studiu recent, realizat de CNA, sentințele judiciare pronunțate în anul 2021 demonstrează cea mai mică rată de condamnare a persoanelor care au comis acte de corupție și cea mai mare rată de achitare în raport cu datele înregistrate în ultimii 7 ani.
„Știți cât de tare doare să fii condamnat pe nedrept, că pierzi 4 ani din viață, ispășindu-ți o pedeapsă pentru fapte pe care nu le-ai comis?”, așa a început, tot marți, discuția cu Igor Gherghelescu, din satul Volovița, raionul Soroca. „Greu de imaginat”, i-am răspuns. Igor este fost deținut. Spune că a acumulat probe ce demonstrează că nu ar fi comis o infracțiune de violență, pentru care a fost condamnat, dar toate tentativele sale de a-și demonstra nevinovăția, pentru a fi reabilitat, eșuează de la o instanță la alta. Singura explicație pe care a primit-o ori de câte ori contesta vreo decizie judiciară era că avocatul său nu ar fi colectat și nu ar fi prezentat probe suficiente. „Dar ce pot cere eu unui avocat din oficiu, dacă pentru un apărător prin contract nu am avut niciodată bani?” – se întreba și ne întreba Igor Gherghelescu, proaspăt eliberat din Penitenciarul de la Soroca. Dar dacă are dreptate? Dacă, într-adevăr, a stat timp de 4 ani fără vreo vină în penitenciar? Cine îl poate ajuta? Cum poate recupera timpul, sănătatea, viața pierdută în detenție?
După ce, timp de șase ani, au căutat să afle cine e vinovat de moartea fiului lor, de doar 21 de ani, bătând pragurile a zeci de instanțe, acum câteva zile, familia Grecu, din satul Năvîrneț, Fălești, a trimis o scrisoare cu adresă dublă – Parlamentului R. Moldova și Ziarului de Gardă. „E ultima „instanță”. Nu mai știm ce să facem, unde să apelăm. În acești șase ani, de când l-am pierdut, am trăit fără viață”, ne-a spus Ala Grecu, mama tânărului omorât într-un accident rutier, neelucidat încă. Ce poate face o redacție în fața unui astfel de caz? Nimic mai mult decât să caute și să găsească răspunsuri la niște întrebări și asta facem.
Zilnic, Ziarul de Gardă este apelat de zeci de persoane care invocă probleme greu de soluționat. Majoritatea ne caută cu încredere, după ce au încercat să apeleze la instanțe și funcționari de stat. Ne bucurăm că suntem solicitați de tot mai multă lume, dar zi de zi înțelegem că o redacție nu poate întreprinde mai multe decât trebuie să realizeze un stat. În cei 18 ani de activitate ai Ziarului de Gardă, atunci când oamenii își pierdeau încrederea în justiție, poliție, în Parlament, în Guvern sau în Președinție, sute de istorii umane au devenit parte din viața noastră, chiar dacă nu am deținut vreodată putere de decizie. În acești 18 ani ai ZdG, fiecare dintre noi a înțeles că există planuri, proiecte, strategii, dar există și oameni, problemele lor fiind mai importante decât orice.
În condițiile în care, la noi, Presa, alături de Biserică și Armată, se bucură de cea mai mare încredere a cetățenilor, poate că și statul ar trebui să manifeste o altfel de atitudine față de problemele presei?.. Și nu mă refer aici la finanțare, deoarece o presă finanțată de stat ar putea deveni docilă și loială instituțiilor statului, pierzând din independența sa editorială. Mă refer, mai ales, la accesul la informație și la deschiderea instituțiilor statului față de problemele și suferințele cetățenilor. Or, anume în acest punct, în beneficiul oamenilor, presa s-ar putea intersecta cu statul, fără a fi suspectată de loialitate.
