Principală  —  IMPORTANTE   —   După mai bine de două…

După mai bine de două luni de când Guvernul a demarat procedura de vânzare a terenului fostului Stadion Republican, valoarea de piață a acestuia încă nu a fost stabilită. Ce spun reprezentanții APP

După mai bine de două luni de când Guvernul a aprobat Memorandumul de Înțelegere pentru a iniția procedura de vânzare a terenului fostului Stadion Republican, valoarea de piață a terenului pentru construcția Ambasadei SUA în R. Moldova încă nu a fost stabilită. Reprezentanții Agenției Proprietății Publice (APP) susțin că, în prezent, negociază condițiile de prestare a serviciilor cu o companie al cărui nume îl vor anunța după discuții.

Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, șefa Direcției privatizare și postprivatizare din cadrul Agenției Proprietății Publice (APP), Alina Boțoc, membră a grupului de lucru pentru achiziții, ne-a comunicat faptul că Agenția a înaintat cereri de participare către 18 companii, însă doar una și-a exprimat intenția de a negocia un contract.

„(…) Noi am solicitat ofertele companiilor de evaluare pentru a participa la această procedură. Am discutat cu ei telefonic. O parte ne-au răspuns la e-mail prin refuz, inclusiv și Camera de Comerț și Industrie, care ne-a explicat că licențele specialiștilor în domeniul evaluării bunurilor imobile sunt pe final și nu pot să se încadreze în timp. Alții ne-au spus că sunt în vacanță. Doar o companie și-a exprimat intenția de a fi de acord să negociem contractul pentru evaluarea prețului terenului. Suntem în procedură de negociere. Negociem condițiile de prestare a serviciilor, condițiile contractuale (…). Până nu avem semnat contractul nu vom oferi numele. Imediat ce vom semna contractul de prestare a serviciilor, noi o să-l publicăm, pentru că este o decizie transparentă și ulterior vom putea furniza care companii au fost solicitate în acest aspect și am primit refuz (…)”, a declarat Alina Boțoc.

În cazul în care APP va semna un contract cu firma respectivă, compania va trebui să evalueze valoarea de piață a terenului fostului Stadion Republican. Ulterior, grupul de lucru va examina raportul de evaluare, elaborat de companie, și va înainta o propunere Ambasadei SUA în R. Moldova, iar în cele din urmă va avea loc negocierea propriu-zisă.

Procesul a fost tergiversat din „motive tehnice și obiective”, spune directoarea generală adjunctă a APP, Tatiana Savva, care a menționat faptul că în grupul de lucru există o reticență din partea ministerelor în vederea delegării secretarilor de stat pentru a participa la negocieri.

„(…) Este un pic complicat, fiindcă în acest grup de negociere există o reticență din partea ministerelor în a fi delegați secretarii de stat pentru a participa în negocieri. Noi vom face tot posibilul ca odată cu finalizarea acestei evaluări, să avem o participare a tuturor. Urmează evaluarea. Ea are loc trei săptămâni, după care urmează întrunirea grupului de lucru, discutarea strategiei de negociere și negocierea propriu-zisă. Noi înțelegem că s-a întins acest proces. Noi am fi trebuit să fim gata pe 1 iulie, dar, din păcate, nu ne-a reușit, atât din motive tehnice, dar și obiective (…)”, a afirmat Tatiana Savva.

La sfârșitul lunii aprilie, SUA și R. Moldova au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru a iniția procedura de vânzare a proprietății Stadionului Republican.

Noul complex al Ambasadei SUA va cuprinde un parc public, va include porțile emblematice ale stadionului și construcția unui campus diplomatic de talie mondială ce va demonstra puterea și rezistența parteneriatului dintre cele două țări ale noastre.

Pe 5 mai curent, Parlamentul a ratificat, în a doua lectură, Acordul, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul R. Moldova și Guvernul SUA privind terenul pentru construcția Ambasadei SUA în R. Moldova.