Dosarul contrabandei cu 179 de cutii cu țigări: cele șase persoane, printre care trei angajați ai Poliției de Frontieră, plasate în arest preventiv
Cele șase persoane, printre care trei angajați ai Poliției de Frontieră, reținute în dosarul schemei de contrabandă cu 179 de cutii de țigări, în urma perchezițiilor desfășurate la punctul de trecere a frontierei Cahul-Oancea, au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile. O decizie în acest sens a fost luată vineri, 5 noiembrie, de către magistrații Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana.
„La solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău (Sediul Ciocana) a dispus plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a celor 6 dosarul contrabandei cu 179 de cutii cu țigări „Ashima”, la Cahul, cu implicarea angajaților Poliției de Frontieră”, anunță procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
La 2 noiembrie, PCCOCS a desfășurat percheziții la domiciliile celor șase figuranți, la Cahul și Chișinău. Din cele șase persoane reținute, trei figuranți ar fi fost implicați direct în schema de contrabandă, iar alții trei sunt angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Printre angajații de la frontieră reținuți figurează și un fost șef interimar al sectorului poliției de frontieră Cahul, precum și un fost șef al Direcției regionale Sud a Inspectoratului.
Potrivit procurorilor, în total pe acest dosar figurează 14 persoane cu statut de bănuit.
În iulie curent, ZdG a scris că PCCOCS, SIS și Serviciul Vamal au deconspirat într-o localitate din Cahul activitatea unei grupări criminale specializate în contrabanda cu țigarete și au reținut un microbuz cu o cantitate de 179 de cutii cu țigări de marca Ashima, fără timbru de acciz. Atunci, procurorii au identificat și reținut șase suspecți. Detalii aici.
Conform informațiilor operative, furnizate de procurori, acest tip de țigarete este preluat din regiunea transnistreană, la un preț de aproximativ 360 euro pentru o cutie, iar în România poate fi comercializat la un preț de 800 euro pentru o cutie.
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.