Principală  —  IMPORTANTE   —   Doi din cei patru cetățeni…

Doi din cei patru cetățeni moldoveni, răpiți de așa-numitele forțe de securitate din stânga Nistrului, au fost eliberați

Doi din cei patru cetățeni răpiți de către așa-numitele forțe de ordin din regiunea transnistreană au fost eliberați. Anunțul a fost făcut de către așa-numitul minister de Externe de la Tiraspol.

Sursa citată scrie, că polițiștii moldoveni au fost reținuți alături de alți bărbați, bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni pe teritoriul regiunii transnistrene.

Reprezentanții așa-numitului minister susțin că, după ce președintele Igor Dodon a discutat cu așa-numitul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, poliția transnistreană a decis să elibereze din arest preventiv doi polițiști moldoveni.

De menționat că Dodon a precizat, în postarea sa pe Facebook, doar despre doi din cei patru cetățeni moldoveni, răpiți de așa-numitele forțe de securitate din stânga Nistrului.

Ulterior, președintele comisiei parlamentare „Comisia securitate națională, apărare și ordine publică”, Alexandru Jizdan, a declarat joi, 8 octombrie că pe parcursul zilei de miercuri, 7 octombrie, în total, patru persoane au fost răpite de către așa-numitele forțe de ordin din stânga Nistrului.